5 lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le văd la #smforparents17

Parinții sunt cele mai ocupate persoane din lume! Viața și se schimbă complet atunci când apare un copil. Tocmai de aceea, un eveniment dedicat părinților și oamenilor care scriu despre parenting (deși mi se pare aproape imposibil să scrii autentic despre acest subiect daca nu ai copii) ar trebui să aibă în centrul acestuia interactivitatea.  Informația este bună, da, ajută, dar cel mai mult contează să știm experiențele celorlalți părinți vizavi de problemele cu care ne-am confruntat deja sau urmează să ne confruntăm.

Acestea sunt cele 5 sugestii oferite de mine pentru Social Media for Parents, ediția 2017:

  1. Mai multă interactivitate

Pentru început, participanții sunt invitați să se prezinte (nume, vârstă, ocupație, copii) și să zică o propoție care îi definește.

Apoi, în cadrul sesiunilor, se se facă pauze pentru punerea de întrebări sau completări care să vină de la cei din public. Nu rosim un discurs precum o poiezie, ci lasăm o dezbatere și discuția va evolua în funcție de public.

2. Miruna Ioani – experiența de mămică

Cred că mai mulți participanți și-ar fi dorit să audă câteva cuvinte despre experiența de mămică a Mirunei. Și nu mă refer aici la un discurs pus în șabloane – ci la câteva povești sincere, de la mămică la mămică. În plus, Miruna ne poate vorbi despre experiența de a-ți crește un copil în altă țară.

3. Mai multe premii!

Premiul în valoare de 1000 de lei (voucher eMag), oferit de NUK a fost o idee foarte bună. Dar pe lângă acesta, la un eveniment la care vin părinți și bloggeri de parenting, se pot prezenta multe multe lucruri. Cu puțină muncă de PR se puteau face mai multe parteneriate cu firme care merită să fie descoperite. Sunt multi oameni frumoși care fac lucruri minunate. Mai ales când vine vorba de copii.

4. O promovare mai intensă în online

Am căutat pe Twitter hashtag-ul #smforparents17  și am găsit câteva postări date de aceiași oameni. Nu știu dacă ceea ce s-a discutat n-a fost destul de marcant (comic, nou) astfel încât cei prezenți să simtă nevoia să dea un tweet, sau oamenii veniți sunt mai puțini activi social.  Nici măcar speakerii nu au dat tweet-uri (sau cel puțin me nu mi-au apărut).

5. O întmplinare mai caldă din partea organizatorilor

Deși știi că oamenii care te întmpină sunt acolo să-și facă datoria, totuși, un zâmbet sincer și-o privire caldă, îți pot face ziua mai bună. Asta aș fi vrut să văd. În schimb, cand am ajuns eu, cei de la care luai ecusonul formaseră un mic cerc și discutau intens ceva. A trebuit să ridic vocea pentru ca cineva să mă audă. Și nu e normal acest lucru.

 

 

Cum a fost la #digitaldivas17

Anul acesta, la #digitaldivas atmosfera a fost veselă și relaxantă. Multe, multe poze, discuții și râsete. Aproape oriunde îți întorceai privirea, era cineva care își făcea un selfie. Pentru că, fără #Instagram, lucrurile nu există. Fetelor, nu-i așa? 🙂

Înainte de a urca scările te întâmpinau multe baloane:

_DSC1759

Un lucru care mi s-a părut ușor ciudat este că, la intrare nu era nicio persoană care să te primească. Cel puțin cineva care-ți să-ți zică “Bine ai venit!” și să-ți zâmbească ușor. Pentru mine, această parte este destul de importantă. În fine, toată lumea a făcut abstracție de acest lucru, dar asta nu înseamnă că a fost normal să fie așa.

Atmosfera din curtea interioară (Palatul Bragadiru) când am ajuns.

_DSC1785

S-a pus destul de mare accent pe vestimentație. Multe rochii vaporoase și ținute studiate atent. Pantofii cu toc au fost aproape un must.

digital divas 2017

Caci, uneori, love is in the air:

_DSC1793

Foarte bun vinul și servirea a fost chiar ok. Puțin chit chat prinde bine. Mai ales dacă destinatarul este așa chipeș :).

_DSC1773

Selfie-ul a avut mare căutare:

_DSC1804

Andreea Esca este admirată și apreciată de tânăra generație. Blogul îi păstrează actualitatea. Pe blog, Andreea arată, celor care nu știu, că nu este numai un om de prompter, ci și un scriitor talentat.

_DSC1819

CAMPANIA:#Respect in a relationship

Mi-a atras atenția, prin execuție și ideea,campania respectului organizată de Avon și Decât o Revistă. Detalii aici.

În mare este vorba despre faptul că în spatele multor cupluri se poate ascunde violența domestică. Uneori, teroare pshică poate fi mai mare decât cea fizică. Citiți și poveștile Toată Lumea din Familia Noastră, marca DOR.

_DSC1778

Campania #respect Avon

În jurul orei 21 a început festivitatea de premiere.

Digital Divas 2017
_DSC1949

_DSC1943

_DSC1932

Digital Divas 2017

_DSC1904

În mare, a meritat se merg la #digitaldivas17.

Sper că v-ați făcut o idee despre atmosfera de la eveniment.

Dacă ați fost pe-acolo, cum vi s-a părut?

 

6 vloggeri urmăriți de mine pe You Tube

În ultima perioadă, vlogging-ul a prin rădăcini tot mai puternice. Fie că vorbim de vlogg-urile de fashion/beauty, cooking sau jurnale personale. Toate acestea filmulețe atrag atâta timp cât oferă un conținut folositor, inovativ sau pur și simplu distractiv (dacă ne putem exprima așa). La Zmenta  ne uităm pentru că ne facem să râdem, pentru că știe cum să dozeze caterinca fără să fie vulgar.

Care sunt lucrurile care contează pentru mine atunci când vine vorba de vlogging? Acestea:

1. Sinceritatea (să spună lucrurilor pe nume, să nu imite, să fie autentic în gesturi/postură)

2. Stilul personal (îmi place felul de a fi al persoanei respective, sau nu-mi place? look-ul contează, dar nu face marea diferență)

3. Inteligența nativă – să ți ofere o perspectivă diferită de a vedea lucrurile.

4. Informații utile, bine documentate – un subiect de interes, fușerit, mă lasă rece, cum se zice. Un subiect mai puțin popular, dar bine realizat,  îmi atrage atenția.

Printre vlogării pe care îi urmăresc se numără:

  1. Andreea Balaban 

Am descoperit-o pe Andreea în această vară. Cred că Bazele Garderobei – lenjerie intimă, este primul clip văzut care mi-a atras atenția într-un mod pozitiv. Mi-a plăcut realizarea, stilul clar și concis de prezentare și unghiul abordat. Din punct de vedere al conținutului, clipul era unic pe piață. La nivel de subiect (amploare) și abordare.

Mai multe despre Andreea în acest clip (foarte util pentru generația tânără):

2. Tequila (alias Bianca Adam)

Unul dintre cei mai talentați vlogări din spațiul online. Tânără, îndrăzneață, idei proaspete și o minte brici. Bianca Adam a devenit rapid o sursă de inspirație pentru adolescenții din toată țara. Ea a arătat că, dincolo de look, contează și ce ai în cap.

3. anaisbaby

La început a fost anaisbabay.ro, apoi a apărut și vlogul. Maria este o tânără mămică (20 și un pic de ani) care a realizat un blog dedicat fiicei sale, Anais. După blog, firesc aproape, a venit și partea de conținut video. Deși Maria nu postează foarte des pe You Tube (să fii mamă e un job 24/24, atunci când postează are filmulețe calde, sensibile care te umblu de bună dispoziție.

Unul dintre cele mai reușite clipuri, după părerea mea, este Scrisoare pentru fiica mea. În acest filmuleț se observă talentul literar al Mariei și mare ei sensibilitate. Maria a publicat la 17 ani un volum de poezii care a fost premiat și primit bine de critici.

4. Laura Giurcanu

Laura Giurcanu este dovada vie că fetele foarte frumoase pot fi inteligente. La început a fost look-ul de model al Laurei, apoi s-a tuns băiețește și s-a îmbrăcat din ce mai boyish. Dar stilul și l-a păstrat: amuzant și sincer.

5. Raluca Gheorghe

Raluca Gheorghe oferă informații pertinente într-un mod simplu și accesibil. De câțiva ani s-a mutat în Germania, unde a avut și primul copil, pe Claudița, care este bolnavă destul de grav și necesită îngrijire permanentă.Jurnalele de sarcină realizate de ea sunt printre cele mai bune, după mine, din online-ul românesc.
Raluca are o personalitate plăcută și este autentică în stil și conținut. Pe lângă video-urile despre sarcină și viața de familie, Raluca are și filmulețe cu diverse feluri de mâncare testate de ea.

https://youtu.be/i9Xf_utdFwo

6. Roxx

Roxana are 27 de ani si este din Craiova. Acum locuiește în Anglia (în nord). Lucrează în domeniul bucătăriei (la o fabrică de carne de pui). A terminat un liceu în alimentație. Video-urile ei sunt despre sarcină (jurnale), beauty/fashion și cooking.

În clipurile ei transpare naturalețea, inteligența și integritatea. De-asta îmi plac. Și nu e loc de fițe. Lucrurile sunt spuse direct, fără menajări. Roxana pare genul de persoană care a terminat mate-info, merge direct la sursă, nu se învârte în jurul subiectului și nu simți că ți-ai irosit timpul când o asculți. Îmi lasă părerea unui om realist, cu picioarele pe pământ, care nu e dispus să facă compromisuri.

Roxana are un conținut foarte bun, destinat în special mămicilor și persoanelor care au copii. Dar și partea de make-up și fashion nu merită neglijată.

Cam acestea ar fi vlogg-urile mele preferate.

Voi ce vlogger urmăriți?

 

Ce ne face să fim cu adevărat norocoși

Dragul meu prieten,

Hristos a Înviat! Știi că, în Noaptea Învierii, în capitală, aproximativ 500 de persoane au chemat ambulanța fiindcă li s-a făcut rău. Pompierii au intervenit în 59 de situații și au stins șapte incendii. O simplă statistică? Nu știu.

Noi am petrecut Paștele în spital. Însă, acest lucru n-a însemnat că am simțit sărbătorile mai puțin, că am dat vină pe soartă fiindcă situația este cum este.

Sărbătorile nu sunt atât despre cât și ce pui pe masă. Ci despre liniștea pe care o ai, despre înțelegere și capacitatea de a te bucura indiferent de condițiile din jur.

De mult timp, pentru mine nu mai contează vremea de afară. Nu-mi mai schimbă starea de spirit. Ploaia are farmecul ei. Atunci când este înnorat, o cană fierbinte de ceai te pune pe picioare. N-ar trebui să lăsăm condițiile meteo să ne împedice să facem ceea ce ne-am propus. Dacă e urât afară, ne putem simți bine și înăuntru. Atmosfera este cea mai importantă. Și noi facem atmosfera. Vorbele, atitudinea noastră, pot schimba o zi ploioasă într-o zi frumoasă, memorabilă chiar.

În fapt, cele mai mari sărbători creștine, atât Crăciunul, cât și Paștele, nu au fost despre abundență (Mântuitorul s-a născut într-un grajd, Cina cea de Taină a fost ținută într-o locuință împrumutată, masa a fost modestă), ci despre faptul de a fi alături de cei dragi, de a te bucura împreună de lucrurile simple, de sănătate și faptul că îi ai, că aparții cuiva și că nu ești singur în această lume rece.

oua paste

Oare, câți dintre noi știu ce înseamnă să nu ai pe nimeni? La spital am auzit un copil care plângea ușor și apăsat de câteva ore. M-am gândit, oare nu este nimeni cu acest copil de-l lasă să plângă atât de mult timp? Am intrat înăuntru și am văzut că micuțul, de vreo 5 ani, era singur într-un salon gol. Am întrebat apoi asistentele ce este cu el și mi-au spus că este un copil de la centru, cu multe probleme.  Un copil abandonat, un copil pe care părinții nu l-au vrut. Acest copil, atâta timp cât va fi conștient, se va întreba mereu de ce nu l-a vrut mama sa, de ce l-a lăsat. Înțelegi acum ce înseamnă singurătatea, în adevăratul ei sens? Imaginează-ți un copil care plânge apăsat ore întregi și la căpătâiul căruia nu este nimeni să-i aline suferința.

Îți dai acum seama cât de norocos ești tu?

 

Cu drag,

Iulia

Un cântec care este în ton cu visul de azi noapte:

Sursa foto: careyourbaby.com

Cursuri gratuite de tango argentinian oferite de Asociația ACT

Asociația ACT (Asociația pentru cultură și Tango) oferă cursuri gratuite de tango argentinian.

Programul cursurilor este următorul:

  • Miercuri de la ora 18.00 – 20.00. Cursul este structurat în doua părți: 18.00 – 19.00 – Curs începători; 19.00 -20.00 – Curs intermediari. Locație: Casa de Cultura a Studenților, Sala S8. (Calea Plevnei nr.61, Sector 1, Metrou Eroilor)
  • Vineri de la ora 20:00 -21:00. Locație: Popa Nan nr.82.
  • Formatorii sunt Anca și Traian Ionescu, Florin Ștefan Dumitriu, Tudor Cristian Dumitran.

Mai multe detalii aici. 

Câte ceva despre tango:

Tangoul a apărut la sfârșitul secolului 19 în Argentina (Buenos Aires). Pe atunci, în Buenos Aires erau o mulțime de emigranți veniți din toate colțurile Europei. Din amestecul mai multor culturi s-a născut dansul cunoscut sub numele de tango.

Condamnat inițial de societate din cauza lascivității sale (îmbrățișarea prea intimă, picioare care se ating și se întrepătrund), tangoul a trecut prin multiple transformări de-a lungul vremii.

În 1930, tangoul se răspândise precum focul în Europa și America. Parisul, Londra, Roma, Berlinul și  New Yorkul au primit cu brațele deschise acest dans. Apoi acesta s-a întors în Buenos Aires, dar cu un alt statut. Nu mai era dansul obscen practica de oamenii din clasele de jos în baruri și bordeluri, devenise un dans la modă, complex, care era prezent la toate evenimentele mondene.

Tangoul este atât de special deoarece s-a născut din îmbinarea mai multor culturi și stiluri, a luat de la francezi “la contre dance”, valsul de la germani și are chiar are influențe din muzica negrilor din America de Sud.

“Scent of a Woman” –  un film fără vârstă

Dansul care cucerește inima unei femei îl vedem în “Parfum de femeie” (1992).  Un dans aparent simplu, ca un joc de copii, devine în același timp o puternică forță de seducție. Câtă personalitate este în această scenă, prin tango transpare firea protagoniștilor și aflăm despre ei, în câțiva pași de dans, lucruri care ne-ar fi luat, cel mai probabil, luni întregi, până să le descoperim  :

Precizie și comunicare perfectă

Mi-a plăcut mult acest filmuleț postat de Moscow City Symphony “Russian Philharmonic” după A. Piazzolla, Libertango.

Un tango care nu este captivant și seducator, și-a pierdut miza. Pot să revăd acest dans iar și iar, fără să mă plictisesc. Atitudinea dansatoarei e plină de feminitate și ne dezvăluie spiritul latin în toată splendoare lui. Femeia care deține forța unui uragan atunci când situația o cere și gingășia unui ghiocel în momentul în care iubește.  O femeie adevărată știe cum să facă un bărbat să se simtă împlinit. Dar, să lăsam dansul să ne vorbească de la sine:

Cât mai costă subiectele de la bac?

50 de lei trebuie să plătești pentru subiectele de la bac, gata rezolvate de profesor, 100 de variante, la matematică.

subiecte la bac de vanzare

Vânzătorul chiar promite că această achiziție îți va aduce o notă mare la examenul de bacalaureat.

234 de vizualizări au vizualizat această postare. Cumpărători? Nu se știe.

Chiar dacă matematica nu este pentru toată lumea, cei cu memorie bună au șansa de a lua o notă mare la bac. Cine mai dă doi bani pe înțelegere din moment ce rezultatul poți să-l obții și prin alte mijloace?

Sau, e vorba de bani. Subiectele au fost rezolvate la meditații și acum ai ocazia de a cumpăra întregul pachet, echivalentul multor ore de matematică care au fost plătite cu bani grei.

Oricum ar fi, existența acestor subiecte dovedește că, pe olx, aproape totul se poate vinde. Bine, încă n-a apărut un anunț în care să se ofere spre vânzare virginitatea, dar, cred că, nu mai e mult până ajungem acolo.

În schimb, acum câteva luni am văzut un anunț în care cineva vindea o păpușă bântuită. Pe bune ;). Mă întreb, totuși, cum puteai verifica dacă “calitățile” păpușii erau autentice?

Vrei să-ți sperii iubitul că ai rămas însărcinată? Olx-ul are rezolvare și pentru asta. Poți cumpăra de aici un test de sarcină pozitiv.

Așa arată anunțul:

Test de sarcina pozitiv Galati • OLX.ro

Numai că, ai grijă să nu se prindă gluma.

Tu ce anunțuri ciudate ai întâlnit pe olx?

Cum poți îngropa o afacere prin social media: Urgent Cargus Curier

La prima vedere, site-ul firmei URGENT CARGUS S.A. pare impecabil. Se încarcă rapid, rubricile sunt clare si ușor de găsit, numerele de contact (serviciul clienți) sunt situate in locul unde au vizibilitate maxima, statusul de expeditie poate fi verificat la un click distanta. Functionalitate de nota 10.

Toate bune si frumoase pana ajungem la Social Media, mai exact la pagina de Facebook Urgent Cargus. Aici lucrurile stau cum nu se poate mai prost. Din nou, la prima vedere, totul pare foarte bine gestionat (vizual si functional). Insă, daca iți arunci o privire peste comentariile lasate de utilizatori, vei vedea ca situatia a scapăt pur și simplu de sub control. Omul de social media oferă același răspuns standard, de tip PR-istic: “vă mulțumim că ne-ați scris. Vom face verificări. Revenim in cel mai scurt timp cu un raspuns”. Iar această replica este oferită din nou si din nou unor utilizatori care au probleme distincte si care au nevoie de un ajutor concret, rapid (cum e cazul unei doamne care a trimis niste acte care trebuiau să ajungă a doua zi, sau pachetul trimis unei persoane care pleacă din tară si care nu-și permite intarzierea). Actiune, nu vorbe.

Departamentele nu comunica intre ele

Din cate mi-am dat seama, si în această companie, departamentele nu comunica intre ele. Oamenii din call center (relatii cu clientii) nu comunica cu oamenii de pe teren (curierii), și de aici apar multe probleme. Iar omul de social media este undeva între aceste departamente. Mai mult, pare că stă acolo doar sa pună poze frumoase, sa dea raspunsuri seci și să steargă comentariile negative, fiind un fel de marionetă.

Experienta mea cu Urgent Cargus

Am trimis joi la ora 14 un pachet care trebuia sa ajunga până sambata, adica azi, deoarece persoana in cauza urmează  să plece duminica din tara. Am dat comanda prin telefon și mi s-a spus că pachetul va ajunge garantat pană sambata la destinatar. În momentul în care curierul a ridicat comand l-am intrebat incă o data dacă aceasta va ajunge pana sambată. Mi-a confirmat că va ajunge a doua zi, vineri. Azi e sambată, deja după-masă, iar pachetul NU A AJUNS. Am sunat la numarul de telefon de pe site și robotul mi-a spus că programul de relații cu clientii s-a inchis la ora 13. Le-am dat mesaj pe Facebook și am primit urmatoarea replica: “Mulțumim pentru mesaj! În această perioadă, timpul de răspuns pentru solicitari este de 24-48H. Pentru a eficientiza schimbul de informație, te rugăm sa ne comunici: numele complet, nr. de AWB/nota de expeditie, nr. telefon + situatia intampinată”.

Timpul de raspuns intre 24 si 48h? Mult prea mare pentru mine. Peste 24h un raspuns va fi inutil. Pot să-l arunce la cos.

“Mai angajati oameni in Call-Center! Costul de imagine e mult mai mare”

Mulți dintre clientii Urgent Cargus se plâng de faptul că asteaptă foarte mult la telefon până să vorbească cu cineva, sau că, mai rau, nu le raspunde nimeni. Genul acesta de situatii nu pot fi gestionate prin social media, nu încălzeste pe nimeni faptul de a primi un raspuns standard. Oamenii iși vor problemele rezolvate. Și le vor rezolvate acum (de cele mai multe ori). Si dacă tu nu le rezolvi, se vor găsi alții care sa le rezolve. E atât de simplu. Si aici se aplică regula: un client mulțumit aduce doi clienti, un client nemulțumit îți alungă zece.

Din nou dăm peste aceeași situație în piață în care o firmă trage cât se poate de oamenii pe care îi are, îi epuizează pe aceștia (căci call center-ul presupune o muncă la nivel mental, și dacă ai o mulțime de clienti care te înjură în fiecare zi, încet-încet, cedezi psihic) și nu angajează oameni noi pentru a nu mări costurile. Chiar studiile arată că Call- center-ul duce la probleme psihice.

Cât privește costul de imagine, neseriozitatea în ce priveste termenul de livrare, neglijența (telefoane care sună fără să răspundă nimeni), faptul că nu ai cu cine să vorbești când ai o problemă, comunicare în rețelele sociale defectuasă – toate acestea afectează pe termen lung o companie. Iar imaginea, odată pătată, o restabilești foarte greu.

Departamentul pentru situații de urgență 24/24

O soluție pentru evitarea viitoarelor situații neplăcute în ce priveste serviciile de curierat, ar fi să existe un departament de urgență care să funcționeze 24/24. Format atât din oameni de teren (curieri) cât și din oameni de call center. E atât de greu? În acest domeniu sunt o mulțime de situații neprevăzute. Nu poți pur și simplu să închizi obloanele sâmbătă la ora 13 și să nu te mai intereseze de nimic până luni dimineața. Iar curierii ar trebui să fie mai bine plătiți, în felul acesta poate ar fi mai amabili cu clienții. Din câte am înțeles, și aici este o probleme.

A doua cea mai mare companie de curierat din țară, după Fan Courier, nu-și permite un management deficitar. În caz contrar, nu va mai dura mult și toate aceste nereguli vor avea consecințe serioase.

Ce spun oamenii pe Facebook:

175,617 de persoane au dat “Like” paginii Urgent Cargus. O parte dintre aceștia au următoarele nemulțumiri:

Urgent Cargus1

Urgent Cargus2

Urgent Cargus3

Urgent Cargus5

Urgent Cargus 5

În social media, mesajele negative sunt șterse, ca și cum n-am fi învățat nimic despre comunicare pe rețelele sociale din 2009 încoace. Nu ascunzi gunoiul sub preș, faci curat! Omul lor de social e ușor depășit de situație sau nu are competențele pentru a soluționa problemele care apar. Iar când greșește, nimeni nu-l corectează, ca in exemplul de mai sus.

Cele 37 de milioane de euro luate anul trecut de la BCR si BRD, pentru plata datoriilor și dezvoltare, nu au ajuns și pentru departamentul de Relații cu Clienții. În schimb, s-a investit în site, în funcționalități și design. Și e un lucru bun. Numai că, cu oamenii cum rămâne?

Sursa foto:vreausamerg.ro

I’ll Meet You at Midnight (Smokie)

Afară plouă. Cu tunete.  Sunetul ploii mă relaxează. Anumite melodii se aud mai bine atunci când plouă. “I’ll meet you at midnight” se numără printre ele. Genul de cântec care este atât de bun încât nu are termen de comparație.

” I’ll Meet You at Midnight” face parte din albumul Midnight Café (1976).

Aici poți asculta albumul.

Mi-a plăcut melodia asta din primul moment în care am auzit-o. Era noapte, eram într-un bar din centrul Clujului. Pe atunci nu știam cum se numește. Am căutat-o ulterior pe internet și m-am bucurat mult când am găsit-o. N-am uitat-o.

Cuvintele refuză să vină când vine vorba de anumite cântece. Poate nu e nimic de spus sau sunt prea multe. În final, rămâne ambiguitatea.

Oamenii din jur se schimbă. Ceea ce acum este atât de puternic și real, mâine poate deveni o amintire pală. Puține sunt lucrurile și momentele care să se păstreze la fel odată cu trecerea timpului. “Oh, but Jeanne-Claude, Louise-Marie will never be” este versul meu preferat. În jurul acestui vers se învârte întreaga poveste a cântecului.

De ce scrii?

Ascultam acum câteva zile un interviu HBR cu Salman Rushdie, în care acesta afirma că o mare parte dintre cărțile lumii sunt scrise pentru noi, pentru orgoliu nostru, și nu pentru ceilalți. El consideră că o carte ar trebui scrisă numai atunci când arde. În caz contrar, mai bine taci.

Bine, dar cum rămâne cu acele cărți care ne fac să visăm? Cum rămâne cu poveștile (spuse cu mai mult sau mai puțin talent) care ne prind în mrejele lor și nu ne mai dau drumul? Cu alte cuvinte, ce-ar fi Twilight fără publicul său?

Da, puține lucruri sunt categorice în lumea asta. Totuși, fiecare dintre noi avem libertatea și capacitatea de a alege: ce citim, ce ne place și ce nu. Suntem diferiți și asemănători în același timp. Iar aceste diferenție țin de background-ul cultural, inteligența nativă și gust. Da, gust! Acum acesta este într-o măsură tot mai mică fiindcă, cu cât avem acest simț mai atrofiat, cu atât, la nivel de masă, suntem incapabili să facem diferența între o capodoperă și un roman mediocru. Ascultăm prea mult ceea ce ni se spune și nu mai gândim cu mintea noastră. De aceea, îngurgităm ușor tot ceea ce ni se bagă pe gât. Mai mult, suntem încâtați de ceea ce ni se dă și ne considerăm privilegiați.

Anais Nin a spus într-unul din jurnalele sale:

If you do not breathe through writing, if you do not cry out in writing, or sing in writing, then don’t write, because our culture has no use for it.

Întrebarea “De ce scriu?” ar trebui să ne punem fiecare dintre noi, la un moment dat. Valoarea scrisului nostru se află în această motivație.

Deși avem impresia că suntem mai deștepți datorită internetului, nu suntem. Doar avem acces mai rapid la informație. Asta e tot. În schimb, cu toții trăim tot mai mult într-un cerc concentric care se strânge în jurul nostru. Nu-l vedem, nu-l simțim, dar e acolo. Iar acest cerc ne depersonalizează și, încet-încet, preia controlul asupra vieții noastre. Uităm să luptăm pentru visele noastre și dăm scroll într-o frenezie continuă. În schimb, pe zi ce trece, suntem tot mai frustrați, avem tot mai puțin timp și simțim cum viața trece tot mai repede pe lângă noi.

Până la urmă, ce ar fi omul fără gândire? Noi suntem singurii capabili, dintre toate mamiferele, să ne conștientizăm propria condiție. Ce facem cu acest dar?

Sursa foto: flickr.com (Lidyanne Aquino)

Studiu: Dragostea ne face să uităm de durere

Conform cercetărilor,  gândul la persoana iubită ne face să trecem mai ușor (să o simțim mai puțin intens) peste durere. Zonele creierului activate de dragoste sunt aceleași cu cele activate de medicamente pentru a reduce durerea.

Cum am demonstrat cercetătorii asta? Au adus mai mulți subiecți într-o cameră și aceștia au fost rugați să privească o poză cu persoana iubită în timp ce un computer dispus în palmele acestora le cauza o durere ușoară. În timpul experimentului, creierele subiecților au fost scanate cu o mașinărie de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM).  Oamenii de știință au observat că pozele cu persoana iubită au declanșat un răspuns emoțional care a activat regiunile creierului bogate în dopamină (același regiuni care sunt asociare cu motivația și cu răsplata).

Am auzit rezultatele acestui studiu astăzi, la Radio România Actualități, și am rămas puțin pe gânduri. E De ajuns să vedem poza persoanei iubite pentru ca durerea fizică să se simtă mai puțin intens? Numai că, conform profesorului Sean Mackey, de la Stanford University, California, senzațiile de durere sunt resimțite mai puțin intens în momentul în care subiecții se află “într-un stadiu pasional al relației”.  Iar acest detaliu schimbă într-o anumită măsură datele problemei. E vorba aici numai de dragostea pasională sau de orice tip de dragoste?

În același timp, conform unor alte cercetări efectuate tot de oamenii de știință de la Stanford, femeile au o sensibilitate la durere mai mare decât bărbații. Studiul a implicat peste 11.000 de bărbați și femei care sufereau de diverse boli.  Linda Liu, coordonatoarea cercetării, a remarcat faptul că există o diferență în felul în care percep durerea femeile și felul în care o percep bărbații.

Sursa foto: independent.co.uk