Tu mai trimiți mesaje de Crăciun?

Au trecut 3 ani de când nu mai trimit mesaje de Crăciun. În perioada liceului și a studenției știu că luam la rând toată agenda și trimitem câte un “Crăciun fericit!” sau “La mulți ani!”. La început, nu-mi plăcea să repet mesajele, așa că, încercam să scriu ceva personalizat  pe fiecare persoană în parte. Bine, atunci aveam în agendă 20, maxim 30 de persoane, nu depășeam suta, ca acum. Ulterior, când am observat că mesajele personalizate îmi ocupă foarte mult timp, și rareori celălat își dă seama că m-am străduit să scriu ceva original, am cedat și eu tendinței de a trimite mesaje în masă. Le personalizam doar pe cele trimise persoanelor apropiate. Rata de răspuns la mesajele trimise era de 20%-30%. Încă o dezamăgire.  De ce cel care a primit o urare, un mesaj de felicitare, un gând bun – pur și simplu le ia de-a gata și rareori spune “mulțumesc”? Nu-i ceri să-ți compună o sonată sau să-ți trimită o urare în schimb, doar să-ți confirme primirea și să-ți mulțumească. M-am întrebat de multe ori acest lucru. În anii următori n-am mai trimis mesaje de Crăciun. Doar am răspuns la mesajele pe care le-am primit.

Suntem prea ocupați sau pur și simplu fără chef?

Viața în capitală este complicată. Numai cei care vin să trăiască aici pot să înțeleagă de ce Bucureștiul schimbă oamenii în felul în care îi schimbă. E mult prea mult stres în aer. Iar toate acestea gânduri se transformă în griji care ne macină zi de zi. De multe ori prețul plătit pentru o viață decentă este privarea de libertate. Cauți un job care să plătească chiria fiindcă nu ai de ales. Dacă mai ai un copil lucrurile se complică și mai tare.

În acest context, devenim atât de preocupați de ceea ce ne macină încât uităm să ne bucurăm de ce este în jurul nostru. Vedem într-un mesaj de Crăciun doar cuvintele și atât. De multe ori ni se pare inutil să mai răspundem și să încurajăm acest circ prost numit Crăciun. O sărbătoare în care toți comercianții se gândesc ce să-ți mai bage pe gât – așa cum afirma bătrânul Scrooge. 🙂

Nu există “prea ocupat” atunci când vine vorba de Crăciun

Suntem ocupați fiindcă vrem să fim ocupați. Ne place așa. La popul opus, prea mult timp liber ne-ar face să ne gândim la tâmpenii și chiar să le punem în practică. Ar fi și mai rău. Totuși, chiar dacă nu lucrăm în PR, atunci când primim o urare, nu ne dor degetele să spunem un “mulțumesc”. Și ce dacă primim mai multe? “Mulțumesc” este un cuvânt scurt :).

Deși ziceam în dreapta și stânga că detestăm comercialismul, mall-urile sunt pline. Și toate aceste cumpărături le facem cu timp din viața noastră. Când vine vorba de cumpărături, ca prin minune, unii dintre noi par să aibă tot timpul din lume.

Cred că singurii care sunt îndreptățit să zică că, nu au timp, sunt familiile cu copii. Iar cei care nu au încă un copil nu pot să înțeleagă cât de radical ți se va schimba viața. Cei care au copii și au și o bonă nu intră în discuție.

Mesajele “one to one”de Crăciun au devenit demodate

Mai întâi s-au demodat felicitările, apoi sms-urile și în cele din urmă mesajele trimise prin email. În ultimul timp se poartă să lași câte un mesaj pe wall despre cât de mult te bucuri tu că a venit Crăciunul și că vrei ca toată lista ta să simtă “magia” Crăciunului. Comunici cu toți și cu niciunul în mod direct, cam asta-i senzația.

Mi-ar plăcea să văd și mesaje de Crăciun în care să spunem cu adevărat ce ne dorim, nu doar banalități care sună bine. Însă, cred ne lipsește curajul.

 

Sursa imagine: southernliving.timeinc.net

Am văzut Wonder Woman și mi-a plăcut

Wonder Woman este un MUST SEE film din mai multe motive. Printre ele se numără și faptul că regizoarea,  Patty Jenkins, este prima femeie din istoria cinematografului care a regizat un film cu un supererou. În plus, Wonder Woman reprezintă filmul cu cel mai mare buget, respectiv 150 milioane de dolari, regizat de o femeie. Iar rezultatul nu este deloc dezamăgitor.

Gal Gadot (fost Miss Israel în 2004) este Diana Prince, fiica lui Zeus care se naște din pământ și o are ca mamă pe Hippolyta, regina amazoanelor. Încă de mică, aceasta simte că are un destin unic. Ulterior, când pilotul Steve Trevor se prăbușește pe insula paradisiacă a amazoanelor, Diana află că omenirea are nevoie de ajutorul ei.

Ambele sexe vor găsi irezistibil acest film fiindcă o tipă hot care bate măr mai mulți bărbați în uniforme – e o priveliște încântătoare, atât pentru femei, cât și pentru bărbaí, și mai ales pentru copii. Căci scenele din “Xena, prințesa războinică” nu sunt nimic pe lângă cele din Wonder Woman. Acestea din urmă sunt foarte bine realizate  și realiste. Te lasă pur și simplu cu gura căscată.

Pentru ca aceste scene să iasă “ca la carte”, Gal Gadot alături de celelalte amazoane, a fost supusă la numerose antrenamente de arte marțiele, lupte călare și alte tehnici de luptă. În plus, aceasta a fost ajutată și de pregătirea militară dobândită în cei doi ani de serviciu militar în slujba Israelului.

Gadot  alias Diana Prince, strălucește prin prospețime și reușește să redea personajului interpretat o anumită naivitate, chiar inocență, ce o singularizează și îi crește în același timp atractivitatea. Deși Diana este o armă care poate cauza o distrugere în masă, aceasta n-a experimentat niciodată lumea din afara insulei în care s-a născut. În momentul în care ajunge în Anglia, observăm cât de mare este capacitatea ei de adaptare și cât de repede învață să facă față noilor cerințe.

O scenă savuroasă din film este momentul în care Diana îl surprinde pe Steve fără haine și se poartă absolut normal. Acesta când o vede își ascunde sexul și face o glumă pentru a destinde atmosfera “I know it is above average”. Diana pur și simplu nu știe la ce se referă și apoi discuța continuă pe un alt subiect.

Patty Jenkins oferă indicații de regie:

Wonder Woman

Personajul Wonder Woman a apărut pentru prima oară în revista All Star Comics Nr. 8 din 1941. Aceasta a fost creată de psihologul american Charles Moulton și de artistul  Harry G. Peter. Olive Byrne, amanta lui Marston și Elizabeth, soția acestuia, sunt considerate sursele de inspirație ale personajului din Wonder Woaman.

Prima schiță Wonder Woman:

original-wonder-womanPrima schiță Wonder Woman

Professor Marston & The Wonder Women este filmul care redă această poveste:

Inițial am vrut să văd acest film dintr-un  motiv aproape absurd: am tot văzut pe stradă tricouri cu Wonder Woman. Apoi m-am bucurat că am făcut această alegere. Filmul este antrenant, captivant și în același timp o sursă de inspirație. E un film pentru fete mici și mari care au ocazia să vadă această-femeie minune care pune cu botul pe labe germanii pe frontul de Vest, în Primul Razboi Modinal.

Mai multe despre originea Wonder Woman și în acest podcast care conține o discuție cu Jill Lepore, autorul “The Secret History of Wonder Woman”:

 

Sursa foto: RogerEbert.com

ATENȚIE la prețurile din #ZARA!

Nu este de ajuns că prețurile din Zara România sunt mult mai mari decât cele din alte țări europene, acum apar diferențe între magazinele aceluiași brand din București.

Am descoperit că prețul acestei jachete cu glugă  este 249 lei în magazinul Zara din mall Promenada, iar prețul  real al produsului, cel afișat și pe site,  este de 179 lei.

zara coat

 

Aceeași jachetă costă 179 lei și în Zara din Unirea Shopping Center.

Mă întreb dacă vorbim în acest caz de o greșeală comisă de personalul din mall Promenada, sau mai multe produse se află în această situație? Totuși, fiecare produs are un cod de bare unic în tot lanțul de magazine Zara, ceea ce face greu de crezut ca eroarea să apară doar într-una din locații.

Diferența de bani, 70 de lei, nu e tocmai un mărunțiș pe care-l găsești oricând pe stradă. Reprezintă aproape 40% din valoarea reală a produsului. Sunt oameni care muncesc o zi întreagă pentru acești bani. Chiar ne crede cineva atât de proști?

Știm deja că magazinele #Zara au prețuri diferite în funcție de țările în care operează, dar să aibă diferențe atât de mari la același produs, în aceeași țară, în același oraș chiar, mi se pare ceva complet deplasat. Ca să nu vorbim că salariu minim al românilor este de 260 euro, în timp ce în Marea Britanie este de 1400, în Spania 830, în Franța 1480, în Germania 1500 și în Belgia 1530 lei.  În același timp, pețurile din Zara Romania sunt mai mari decât cele din Austria, Franța sau Italia.

Ce mă uimește în cazul crimei de la metrou

Cred că Alina Ciucu, tânăra de 25 de ani care a fost ucisă la metrou marți seara, ar fi putut fi salvată dacă cineva ar fi intervenit la timp. Martorii oculari au ales să scoată telefoanele și să filmeze, în loc să sară în ajutorul victimei. Alina n-a fost aruncată brusc în fața metroului. Agresoarea a trântit-o mai întâi la pământ și apoi, cu 3 secunde înainte ca metroul să intre în stație, i-a dat un picior în cap și a împins-o pe șine.

Frică sau indiferență?

Nu știu dacă frica sau indiferența i-a oprit pe cei care s-au uitat cum o altă persoană este omorâtă în fața ochilor lor. Din câte am înțeles, Alina era și însărcinată. Azi, am auzit următoarea reacție de la o femeie de serviciu care lucrează la metrou: “Dacă eram eu acolo îi dădeam 3 mături de nu se vedea”. Și totuși, de ce nimeni nu a făcut nimic?

Conform medicul psihiatru Gabriel Diaconu, citat de Digi24 – atacul a fost compus din două gesturi: cu o privire rece și rea (conform martorilor) a  împins victima pe liniile de metrou, aceasta a încercat să se ridice și atunci i-a aplicat o lovitură în cap a aruncat-o pe șine în timp ce metroul venea în stație. Magdalena Șerban, autoarea crimei de la metrou a acționat cu sânge rece și în cunoștință de cauză:„A existat un timp, o întârziere în momentul în care a țintit victima și a împins victima, apoi în momentul în care victima a căutat să se replieze apare un al doilea gest prin care persoană este evident că știe ce face. Nu se sperie, nu caută în momentul respectiv vreun gest prin care să salveze persoana, după ce ar fi avut, să zicem, un impuls de moment”, a afirmat Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.

“Nimeni nu se bagă pentru tine”

De cele mai multe ori, când se petrece un atac, un abuz asupra cuiva într-un mijloc de transport în comun sau într-un loc public, reacția majorității este să se prefacă că nu văd ce se întâmplă sau să se ferească. Așa se explică de ce nimeni n-a făcut nimic. Fiecare dintre noi a fost martor la cel puțin o agresiune și am văzut că “nimeni nu se bagă pentru tine”. Ce mă uimește este că, cu cât o persoană este mai simplă, cu atât și-a păstrat reacțiile firești, umane, cum ar fi aceea de a sări în ajutor când cineva e atacat sau de a te opri să acorzi primul ajutor dacă vezi o persoană căzută la pământ. Degeaba suntem frumoși, educați, bine îmbrăcați dacă am uitat să fim oameni.

Am ajuns o societate sociopată

Cum e posibil să vezi că un om este atacat în fața ta și să scoți telefonul și să filmezi? Iar apoi, când vin jurnaliștii, să le propui să le vinzi imaginile! (am înțeles că au fost persoane care au făcut asta). Tocmai a murit o persoană și tu vrei să faci profit? Sângele celui mort nici nu s-a uscat și tu te gândești la bani. Gândul mă înfioară pur și simplu.

Spirit civic? Viteză de reacție? Sunt simple eufemisme. În fapt, ne lipsește umanitatea în forma ei cea mai pură.

Totuși, să nu judecăm prea aspru pe cei prezenți. Să ne punem fiecare dintre noi următoarele două întrebări: “Eu ce aș fi făcut dacă aș fi fost acolo? Aș fi fost gata să intervin?”.

Sursa foto: gandul.info

Ce mă face să mă trezesc dimineața

Gândul că fac ceva semnificativ mă face să mă ridic din pat în fiecare dimineață. Nu pot să trăiesc dacă știu că sunt doar o rotiță într-o intreprindere, o rotiță care poate fi oricând înlocuită.

Expresia “vreau să mă simt util/ă” poate fi tradusă, pentru mulți dintre noi, cu “vreau să fac ceva care chiar contează”. Cred că oamenii de creație se împacă rareori cu programul și cu munca repetitivă, deoarece automatizarea ucide creativitatea. Iar, de la un punct încolo, productiv și creativ devin aproape niște antonime. Totuși, sunt voci care spun că ești cu adevărat profesionist în momentul în care faci cât mai bine ceeea ce ți se cere într-un timp cât mai scurt. Și de data aceasta, adevărul este undeva la mijloc.

Însă cred că, atât în școală, cât și la locul de muncă, ar trebui să se pornească de la faptul că fiecare dintre noi este diferit și are nevoi diferite și unice. Cu alte cuvinte, nu putem fi tratați cu toții la fel.

Ce ne ține treji noaptea

Acum câteva zile, în timp ce luam masa, am auzit următoarea discuție: “Nu știu cât mai pot continua așa: 9 ore stau la serviciu și 2 ore fac pe drum. În total, acest job îmi mănâncă mai mult de 11 ore din viață. Când ajung acasa sunt așa extenuată că nu mai sunt în stare să fac mare lucru. Îmi aprind latopul, privesc un serial în timp ce ronțăi ceva. Și știi ce? Nu m-ar deranja ca muncesc atât de mult dacă munca mea contează pentru cineva și dacă mă simt apreciată.  În fiecare seară, înainte să pun capul pe pernă, simt nevoia să știu că în ziua respectivă am făcut ceva semnificativ. Acest gând mă face să merg mai departe. Numai că, de cele mai multe ori, nu simt acest lucru. La job rareori mi se spune “mulțumesc” sau “ai făcut o treabă bună”.

Inerția – primul semn al depresiei

Atunci când inerția este singurul lucru care ne determină să ne trezim dimineața suntem, fie că recunoaștem sau nu, aproape în pragul depresiei. Iar pentru mulți dintre noi depresia devine o stare aproape obișnuită. Bine, nu o catalogăm drept depresie, ci e o precepem precum stare de nemulțumire continuă care ne însoțește zi de zi. Ieșirile cu prietenii, shopping-ul, băutura – sunt doar “tratamente” temporare. În fapt, pentru ca starea noastră să se schimbe, trebuie să eliminăm cauza. Simplu în teorie, greu în practică. Fiindcă avem nevoie de mult curaj și determinare să tăiem răul din rădăcină. Fie că pui punct unei relații defectuase sau îți dai demisia de la un loc de muncă, astfel de decizii sunt radicale și cer toată energia și forța de care suntem capabili.

Schimbarea începe la nivel mental

Uneori, cauza nu se află în exteriorul nostru, ci în interior, în felul în care percepem lucrurile și felul în care ne percepem pe noi. Atunci lupta este și mai grea și de lungă durată. Deoarece nu putem deveni peste noapte alte persoane. Și “bullshitt-urile” optimiste pe care le vedem pe toate zidurile (de Facebook și nu numai) rareori ajută. Nu recomand mersul la psiholog. În primul rând, ideea de a spune lucruri intime unei persoane străine, nu prea mi se pare de bun augur. Știu că pentru mulți funcționează, no offense – asta-i doar părerea mea.  Cred că cel mai bine e să ai un prieten bun cu care să poți discuta problemele și în care să ai încredere deplină (asta-i partea mai grea).

Înstrăinarea ne costă scump

Dacă mă gândesc bine, înstrăinarea a devenit o caracteristică intrinsecă a vieții modernă. Dacă azilul reprezintă eșecul societății occidentale, mersul la psiholog este undeva pe-acolo. Nu vorbim aici de apelul la psihanalisti si psihiatri – pentru persoanele care suferă de probleme mentale.

Știu că foarte multe cărți susțin că totul pleacă de la noi, în fapt, nu cred că există oameni depresivi de la natură. Există doar oameni slabi și oameni puternici. Și mai cred că, în fiecare dintre noi există o forță interioară extraordinară la care putem apela atunci când suntem într-o situație dificilă. Cunosc pe cineva care, atunci când a rămas fără casă fiindcă nu și-a mai permis să plătească creditul în franci elvețieni, a mers să muncească ca îngrijitoare într-un azil de bătrâni cu probleme mintale, în Anglia. Stă într-o cameră 2×4 metri și câștigă o mie și ceva de euro, dintre care 600-700 euro sunt taxele și chiria. Și mergi înainte chiar dacă îți este greu, uneori foarte greu. Știi că,  dacă continui și nu te dai bătut, vor veni și vremuri mai bune. Alternativa? Să clachezi. Fie ajungi boschetar, fie ajungi la Spitalul 9.

De câteva zile am început să citesc cartea Arta simplității de Dominique Loreau. Ideea cărții, după cum sugerează și titlul, este minimalizarea. Numai că, asta nu înseamnă doar să ai puține lucruri – ci să ai puține lucruri de cea mai bună calitate și să faci investiții durabile, cum ar fi cele legate de locuință (zonă, amenajare, mobilă). Pe scurt, să investești în calitate, nu în cantitate.

Teoria budistă, conform căreia suntem nefericiți fiindcă ne dorim prea multe lucruri, nu mai este atât de actuală. Fiindcă cei mai mult dintre noi suntem nefericiți în urma deciziilor luate sau amânate.

Cum mi-am petrecut ziua de naștere în vamă

E prima zi de naștere pe care o sărbătoresc în Vama Veche. Loc al libertății depline și a nebuniilor de-o vară.

Am văzut cel mai superb răsărit de soare. Deși era foarte frig afară, abia l-am simțit.

Încă o dată, am constatat că timpul trece mai repede decât ne închipuim noi. Timpul nostru și timpul real – diferă.

Anul acesta am participat pentru prima orară la VSLO (Vama sub lumini de Oscar).

A fost super tare!

Acesta este echipamentul pe care l-am luat:
vama sub lumi de oscar

Detalii: Canon 6 D+Obiectiv Canon 35mm 1.8 si obiectiv Canon 70-200, 1.2.

Am văzut, în aer liber, documentarul despre Amy Winehouse. Bine realizat. Are poveste și conflict. În plus, e realist.

Seara a urmat un concert cu Emeric Imre în Papa La Șoni. Acordurile de chitară au fost minunate.

Totuși, puține lucruri se pot compara cu sunetul mării. Am ascultat mult valurile mării în timpul nopții.

vama veche

Un cântec: The Specials with Amy Winehouse

Iar cel mai frumos dar a fost să întâlnesc aici oameni frumoși, de viață și cu suflet mare. Astfel de oameni sunt tot mai rari. De aceea nu vrem să-i pierdem odată ce i-am găsit.

Personal, cred că nu atât contextul este important pentru a te simți fericit, cât starea de spirit, perspectiva asupra lucrurilor și capacitatea de a vedea frumosul și binele chiar și în lucrurile mai puțin plăcute. Mereu există o parte plină a paharului!

Tu cum ți-ai petrecut ziua de naștere?

Un motor mai inteligent decât Google?

Cum arată un motor de căutare mai inteligent decât Google? Ce ar avea în plus? Cum ar face căutarea?

Acestea sunt întrebări pe care mi le-am pus din 2012. Între timp, algoritmii Google s-au schimbat și se pune mult mai mult accent pe conținutul original și pe feedback-ul pe care utilizatorii l-au oferit în ce privește acel conținut.

Social Search – the next level

În viziunea mea, un motor mai inteligent decât Google, este un motor în care relevanța căutării este decisă de utilizatorii (prin Like-uri, steluție etc.) și nu de optimizarea SEO.

Un alt element cheie în căutare este CONTEXTUL.  Aici Google dă greș. Tocmai fiindcă acest context este greu măsurabil.  Și algoritmii dau rezultatele pe care le consideră relevante, cele mai apropiate – în funcție și de anumite asocieri.

Un motor de căutare social este capabil să facă fel de shortcut și să ofere rezultatele căutate în funcție de ranking-ul acelor site-uri. Cred că pentru ca acest motor să funcționeze e nevoie de o nouă organizare a site-urilor. Să existe date (de la utilizatori, cum ar fi -durata vizitei, dacă a cumpărat ceva, mențiuni ale site-ului în social media, numărul de utilizatori care au scris despre brand/site și ce cuvinte au folosit ca să-l descrie) care se transmit către Google și, în funcție de acestea, să se indexeze site-urile în căutări.

Spre exemplu, dacă utilizatorul caută “cazare în Bușteni”, motorul de căutare să afișeze site-urile care au fost menționate în rețelele sociale, care au un număr mare de review-uri pozitive. Căutarea să se poată face în funcțiede buget și în funcție de nivelul de confort. Căutare multicriterială.

Cred că cel mai greu, în momentul de față, este să se realizeze acest schimb de date și acestea să fie centralizate eficient.

SUnt sigură că, în viitorul apropiat, acest gen de căutare va fi posibil. Momentan, datele există. Urmează centralizarea și folosirea lor inteligent.

Conștiința: marea diferență între calculator și om

Cred că omul (mai ales ca mulțime) este superior mașinii/tehnicului. Calculatorul poate deosebi 1 de 0 și poate face calcule complexe, însă nu are intuiție și simțire. El nu poate lua decizii – decât dacă a fost programat să le ia. Dar nu a are capacitatea de a hotărî singur. Și nu are conștiință de sine. Aici este marea diferență.

 

 

 

Ce ascultăm: Madness – Forever Young

În ultima vreme devenie tot mai dificil să găsesc cântece autentice, cu mesaj original și muzică pe măsură.

Acesta este si motivul pentru care am reînceput să ascult muzică la pick-up. Și da, cred că britanicii rămîn cei mai buni la capitolul muzică.

Nu mai știu exact unde am auzit, acum apoape un an, cântecul Forever Young – al celor de la Madness. Piesa a fost realizat[ în 2010 și este un omagiu adus tinereții.

Îmi place mult începutul:

It must be love  e un alt hit al trupei. Realizat in 1981, a urcat rapid in clasamente și a devenit o sursă de inspirație pentru mulți artiști.

 

Opportunity.com – spam, spam, spam!

Feriți-vă de Opportunity.com!

Mi-am făcut, acum mai mult timp, cont pe myopportunity.com. De atunci, am fost bombardată cu foarte multe e-mailuri, care mai de care mai “urgente”. De multe ori, acestea veneau cu abordarea:”We found someone for you to network with…” – şi îţi arăta o persoană de care n-ai auzit în viaţă ta. O persoană care, chipurile, îţi oferea o mare “oportunitate”. De fapt, ei doar vor să te agațe. Să ia contactele tale din Linked In și să-și mărească baza de date. Și, să te facă să treci la un membership plătit.

Aşa arată interfaţă lor, la o primă vedere:

Professional Employment Business Networking Site Opportunity

Email-urile lor sunt date la o zi distanţă, şi toate au un titlu fake – de tip ClickBait – făcut speicial te ducă în eroare. Aparent vor să-ţi atragă atenţia, dar în realitate nu fac decât să te enerveze şi îi vrei cât mai repede afară din căsuţa ta de email. Sau direct în folderul de Spam sau Trash.

myopportunity.com

 

Nu sunt primii şi nici ultimii care au acest gen de comunicare. Nimeni nu vrea astfel de notificări. Utilizatorii au ajuns să dezaprobe cuvântul “newsletter” deoarece am fost bombardaţi cu acest tip de mesaje, iar şi iar, din toate părţile. Iar cei care au o comunicare utilă şi autentică sfârşesc, de cele mai multe ori, prin a nu mai fi luaţi în serios.

Azi a venit momentul să mă loghez în contul meu de pe opportunity.com şi să-l şterg definitiv.

Citiţi şi aici despre ei:

Is www.myopportunity.com legit? from jobs

Am mai vorbit despre ei şi pe Linked In. Foarte mulţi utilizatori de acolo sunt efectiv furioşi de “strategia de comunicare” a celor de la myopportunity.com.

Voi ce credeţi?

 

 

Visul din noaptea asta

Unele vise sunt mai puternice in traire decat viata. Realitatea de fiecare zi e de multe ori banala. Vrand, nevrand – cu totii suntem condamnati la o anumita rutina. Niciodata nu mi-a placut rutina. Insa, asa se fac lucrurile in lume oamenilor mari. De la 9 la 18, de luni pana vineri.

Se facea ca in timpul visului gasisem cuvintele care sa exprime ceea ce simteam. Desi trairile se succedau cu rapiditatea gandului. Trecut, prezent, viitor – pe o singura line. In vis nu plangeam si nici nu radeam, nu alergam si nici nu stateam pe loc. Eram intr-o stare de plutire. Nu stiu cum sa o descriu. Deoarece nu are un echivalent in lumea reala. Emotiile din timpul visului erau foarte puternice si reale in acelasi timp.

Visul a avut loc la 5.30 dimineata. Cand m-am trezit am avut un puternic sentiment de  a vorbi cu persoana pe care am visat-o. As fi vrut sa o intreb daca si ea a visat. Apoi, mi s-a parut absurd. Desi totul parea atat de real, posibil ca aceasta realitate sa fi fost doar in mintea mea.

Cu cat trece timpul, cu atat imi dau seama ca visele raman un mister. Nu este prima oara cand am genul acesta de vis. Sunt cateva pe an. Unele sunt foarte reale. Spre exemplu, un sarut primit in timpul unui vis, se poate simti mai puternic decat un sarut primit in realitate. Ciudat, stiu.

Nu stim de unde vin visele si nici de impact au asupra noastra. Ceea ce stim sigur este ca, datorita lor, trairea noastra se imbogateste.