M-am vaccinat anti-COVID. Ce reacții adverse am avut

Sâmbătă, 1 Mai, la ora 18:00 am făcut vaccinul anti-COVID la policlinica Militară Cobălcescu. Am completat un chestionar și apoi am mers în camera de vaccinare unde medicul a desigilat vaccinul anti-COVID în fața mea și l-a introdus în seringă. Mi-am ridicat mâneca cămășii și l-am rugat să aștepte câteva secunde până respir profund de câteva ori, îmi era frică, recunosc. După cele trei secunde de așteptare, mi-a introdus acul seringii în brațul stâng și a serul mi-a intrat în corp. M-a durut. Totul a durat mai puțin de trei secunde. Apoi am mers în camera post vaccinare, unde mi s-a spus să stau pe un scaun.

M-am vaccinat cu Pfizer, care se spune că are cele mai puține reacții adverse. Nu a fost și cazul meu, bifând o mare parte din ele. Dintre toate, lipsa aerului a fost cel mai dificil de gestionat. N-am vrut să sun la ambulanță fiindcă n-am fost pe punctul de a nu putea respira, însă e groaznic să simți că corpul nu-ți mai răspunde și nu-ți intră suficient aer în plămâni.

Primul simptom la vaccinul anti-COVID19: amețeala

În primele 10 secunde după vaccinare am simțit cum mă ia o senzație de amețeală și am cerut să pot sta întinsă pe pat. M-am întin și am încercat să respir regulat. Mi s-a luat tensiunea. Era în parametri normali.

Am stat pe patul din camera de monitorizare post vaccinare aproximativ 15 minute (aceasta fiind și durata recomandată). După primele 10 minute m-am simțit mai bine, senzația puternică de amețeală estompându-se treptat.

M-am ridicat și am plecat. Mână mă durea destul de tare, parcul fiind aproape, am ales să merg acolo până mă simt destul de ok să plec spre casă. Am stat o pe o bancă aproximativ o oră, aerul proaspăt mi-a făcut bine.

Simptomul 2 vaccin anti-COVID19: Oboseală extremă

În prima, a doua zi și a treia zi după vaccinare am simțit o senzație puternică de extenuare. Mi-am simțit mâinile și picioarele foarte grele și cel mai mic efort mi se părea greu de realizat, cum ar fi o plimbare sau spălatul vaselor. Problema e că senzația de oboseală nu trecea nici după somn, dimineața mă trezeam obosită, ca și cum n-aș fi dormit.

Simptomul 3 vaccin anti-COVID19: Durerea mâinii vaccinate

Mâna m-a durut din prima zi de vaccinare, imediat ce am făcut vaccinul. Am înțeles că durerea este ceva normal. Duminică, în prima zi de Paște, mâna mă durea foarte tare dacă din întâmplare atingeam zona unde mi-a fost făcut vaccinul, și de asemenea mă durea la efort sau când strângeam pumnul. La un moment dat spălam vase și un pahar mi-a scăpat pur și simplu din mâna în care făcusem vaccinul, atunci când am vrut să-l pun pe raft, fiind slăbită și nemaiavând dexteritatea dinainte.

Simptom 4 vaccin anti-COVID19: Dureri musculare

Am început să simt dureri musculare destul de puternice începând cu a doua zi după vaccin, nu erau ca durerile după o activitate sportivă, ci mai mult ca un disconfort prezent în tot corpul, dureri de mușchi, oase și nervi.

Simptom 5 vaccin anti-COVID19: Greața și starea de rău

Acest simptom a apărut în prima zi de vaccinare, când brusc mi-a dispărut pofta de mâncare. Greața a mai apărut în a treia zi după vaccinarea COVID-19, fiind însoțită de o stare de rău, oboseală extremă și dificultăți în respirație.

A fost genul de greață pe care o simți când corpul se luptă cu o infecție.

Simptom 6 vaccin anti-COVID19: Dificultăți în respirație și înfundarea sinusurilor

Deși nu am probleme cardiace și sunt relativ tânără, dificultățile în respirație au apărut imediat ce am făcut vaccinul, s-au accentuat în a două zi de la vaccinare și în a treia zi au atins punctul maxim. În a treia zi de la vaccinare, adică astăzi, eram în metrou când am avut senzația că nu am aer suficient și că inima nu pompează așa cum trebuie.

Recunosc, m-am panicat. Pe deasupra, tot astăzi sinusurile mi s-au înfundat. Am respirat pe gură, însă tot simțeam că nu am aer. Nu am mai avut acest gen de problemă înainte.

Acest simptom a fost cel mai greu de suportat, mai ales că nu am știut ce să fac să fiu bine, să fiu ca înainte.

Ce am făcut să mă simt mai bine

În momentul în care am văzut că respir din ce în ce mai greu, fiind trecut de 8 seara, toate farmaciile erau închise, am cumpărat sare grunjoasă și cum am ajuns acasă am făcut baie cu aburi.

După care mi-am făcut un ceai pentru imunitate de la Ad Natura, auzind că vaccinul scade imunitatea organismului. Sincer, mi-a fost teamă să nu fi contactat de la cineva coronavirus dacă într-adevăr aș fi avut imunitatea scăzută, ținând cont că, conform prospectului, devii imun la virus abia după 5-7 zile de la vaccinare.

După băile cu aburi am făcut o baie în cadă, unde am pus din nou foarte multe sare. Baia în cadă mi-a desfundat sinusurile și m-am simțit mai bine.

Acum când scriu pot respira aproape normal, dar nu ca înainte și încă mai am o senzație de greață și de rău. Senzația de oboseală a mai trecut și mâna nu mai mă doare atât de tare.

Voi cum v-ați simțit după vaccinul anti-COVID?

Nimeni nu are dreptul sa despartă un copil de părintele lui

Cred ca puține lucruri sunt mai cumplite decât sa-ti pierzi un părinte. Aceasta animație, realizata acum 20 de ani, surprinde golul pe care părintele dispărut li lasă în inima copilului său.

Tatăl si fiica, pe biciclete, urcă împreună un deal. Tatăl se oprește deodată si coboară spre lacul unde-l așteptă o barca.  Înainte să se urce în barcă, are o ezitare, se întoarce spre micuța lui si o strânge puternic în brațe, ca si cum ar vedea-o pentru ultima oara. Apoi o lasă pe țărm si plecă cu barca. Fetița pleacă singură spre casă cu micuța ei bicicletă.

In fiecare an, fetița se întoarce la locul unde și-a văzut pentru ultima oara tatăl, în speranța ca-l va revedea. Anii trec, fetița devine adolescentă, apoi  femeie, și are copii la rândul ei, însă tatăl nu se mai întoarce.

Într-un final, încărcată de povara anilor, o bătrână se oprește pe marginea fostului lac, acum secat, lasă bicicleta si se aventurează in iarba înaltă.

Fetița de altădată găsește barca tatălui și se cuibărește in ea. Murind, realizează ca tatăl a fost mereu acolo, iar ea este din nou copil.

Pe scurt, aceasta este povestea unei mari iubiri, dincolo de moarte. Timpul, văzut o lunga așteptare. Totul se schimba in jur, nu si dorul după părintele dispărut.

Fiecare detaliu al animației este redat cu o mare sensibilitate. Mersul cu bicicleta mă duce cu gândul la ciclicitatea vieții.

Regia ii apartine lui Michael Dudok de Wit si coloana sonora lui Normand Roger.

Când am văzut acest clip m-am gândit la o prietena al cărei tată se zbate între viață si moarte. M-am gândit la părinții mei, la tatăl meu și la magia unor vremuri demult apuse.

Ce vedem pe Netflix: Minimalism (documentar)

Am văzut aseară documentarul „Minimalism: A Documentary About the Important Things”  care nu m-a surprins prin stil sau realizare, ci prim mesaj. A reușit să redea câteva aspecte ale lumii moderne în care fericirea constă în a primi ultimul iPhone 11, de la tăticu, deși ești doar în clasa a IX-a și stai într-un orășel cu aproximativ 15.000 de locuitori.

Regizorul documentarului, Matt D’Avella a făcut din minimalist propriul stil de viață. Principiul minimalismului: să scapi de toate lucrurile care nu aduc valoare vieții tale.

Documentarul lovește în esența industriei bunurilor de larg consum, în care hainele se realizează pe bandă rulantă în țări din lumea a treia și trendurile vin și pleacă. Un nou sezon, noi haine.  Industria modei este guvernată de conceptul fast fashion. Dacă pe vremea mamelor noastre erau patru sezoane pe an, chiar două, acum în industria modei sunt 52 de sezoane pe an. susțin specialiștii.

Pentru a arăta cât de important e să fii la modă, un brand ca H&M a tăiat franjuri toate hainele din colecția veche și le-a abandonat pe marginea drumului. Haine noi făcute bucăți, la propriu. Mulți dintre trecători au rămas surprinși și o parte chiar au reușit să găsească câteva haine care au scăpat „măcelului”.

Trăim într-o societate în care suntem confuzi despre ceea ce ne face fericiți, încercând, în fapt, cum spun multe din persoanele prezente în documentar, să cumpărăm pentru a compensa lipsurile, fie că e vorba de un job care nu ne place sau de faptul că pur și simplu ne simțim nefericiți. Și reclamele contribuie din plin nașterea unor noi dorințe, făcându-ne promisiuni peste promisiuni. Mereu flămânzi, niciodată sătui.

Un altă secvență din film prezintă celebrele reducerile din America, care fac oamenii să se calce în picioare, certându-se pentru produsele de care nu au nevoie. Vedem cum o femeie smulge o cutie din mâna unei fetițe și apoi urmează o ceartă de toată frumusețea între ea și mama copilei. Acești oameni se fac de rușine, uită bunul simț și demnitatea pentru o mână de arginți. Și producătorii prosperă.

Documentarul merge pe ideea că toată această tendință de a cumpăra lucruri, de a acumula, ne costă. Și ne costă scump. Majoritatea plătind cu viețile noastre, cu lipsa libertății și incapacitatea de a lua inițiativă.

Filmul  mai amintește și de prăbușirea pieței imobiliare de peste Ocean, în 2008. Moment în care foarte multe persoane au cumpărat case cu bani care nu-i aveau de fapt. Vorbim despre îndatoriri, rate și faptul de a cheltui mai mult decât produci.

Un trend tot mai întâlnit este acela de “tiny house”, în care oamenii se mulțumesc cu o casă pe roți pe care o pot muta dintr-un loc în altul. Într-o lume în care 76% dintre americani trăiesc de la un salariu la altul, cheltuielile pentru locuință fiind destul de mari, la acestea se adaugă întreținerea, mâncarea și toate lucrurile fără de care ți se spune că nu poți trăi. În țara noastră, conform unui studiu recent realizat de BestJobs, peste un sfert dintre angajați se împrumută de la o lună la alta și nu reușesc să pună bani deoparte. Mai mult se împrumută de la familie și prieteni pentru a se descurca până la următorul salariu.

Pe de altă parte, avem un studiu care arată efectele muncii de birou, zi de zi, asupra stării noastre de sănătate, producând boli de inimă, diabet de tip 2, cancer sau demență. Mai mult, un alt studiu realizat de cercetătorii britanici pe o perioadă de 20 de ani a dezvăluit că programul de 8 ore de muncă poate crește riscul de moarte cu până la 60%. Oamenii de știință englezi au concluzionat că cele 8 ore petrecute în fața calculatorului sunt la fel de nocive precum fumatul.

În același timp, se produce mult și prost. Fie că vorbim de haine, consumabile sau mâncare. Pe de alte parte, minimalismul sau simplificarea susține că putem trăi mai mult și mai bine cu mai puțin. Nu trebuie să abandonăm hainele când nu mai au o valoare socială sau nu mai sunt la modă. Cel mai bine e, spune Dominique Loreau, autoarea cărții „Arta simplității”, care s-a inspirat din life-style-ul japonez, trăind de peste 30 de ani în Japonia, să reducem cumpărăturile, să achiziționăm numai lucruri de care avem nevoie sau care ne produc bucurie și neapărat să fie de cea mai bună calitate.

În fapt, nu dorim mașini, case sau telefoane de ultimă generație, vrem doar să ne simțim împliniți și întregi. Mai mult, tot acest consum fără sens afectează mediul în care trăim și lumea înconjurătoare.

Documentarul amintește și de „Provocarea 333”, și anume faptul de a purta 33 de articole vestimentare (haine, bijuterii, accesorii, pantofi) timp de trei luni. De aici vine și conceptul de garderobă-capsulă. 

Inițiatoarea proiectului Courtney Carver  a urmat această provocare timp de trei luni și cei de la birou nu și-au dat seama că poartă un număr limitat de articole vestimentare.

O altă femeie vorbește despre momentul în care a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. Ca să-și revină și-a schimbat complet stilul de viață și a eliminat, pe cât posibil, factorii de stres. „Oamenii tot îmi spuneau să-mi ascult corpul. Cum să-mi aud corpul când eu țin cont de ce spun cei din jurul meu, inclusiv familia. Abia când am scăpat de posesiuni am realizat ceea ceea ce am sacrificat fiind ocupată, angajată într-o muncă constantă”, spune ea.

Documentarul amintește și de oamenii care nu-și pot ridica capul din telefon, informația în sine devenind un bun de consum. Ceva ce ne ține departe de lucrurile importante.

Pentru toate aceste tematici, documentarul merită văzut. Ne arată că fiecare alegere pe care o facem ne duce pe un drum sau pe altul, uneori drumul este înfundat și nici nu ne dăm seama de acest lucru, decât prea târziu. Posesiunile nu ne fac mai fericiți, de cele mai multe ori ne complică viața. Natura, libertatea, oamenii dragi – timp pentru ei, ne aduc în final împlinirea mult căutată.

Câteva podcasturi interesante AICI realizate de Matt D’Avella.

Războiul Stelelor: Skywalker – Ascensiunea. De ce merită văzut

Războiul Stelelor: Skywalker – Ascensiunea/Star Wars: The Rise of Skywalker – Episodul IX”, poate dezamăgi și plăcea în egală măsură. Pe mine m-a făcut curioasă să vad toată seria și eventual să citesc și cărțile ( „Stăpânul Inelelor” nu m-a convins, am părăsit lectura la mijlocul celui de-al treilea volum, eram în liceu).

Prima oară, am luat contact cu povestea din „Star Wars„ printr-un serial televizat, aveam vreo 8-10 ani. Pe-atunci, nu m-a atras în mod special acțiunea și nici personajele, pentru mine era un alt film SF.  Însă, după ce am văzut„Star Wars: The Rise of Skywalker” mi-am dat seama că povestea merită toată atenția, mai ales datorită conceptelor din spate.

În episodul IX din Star Wars, Rey (Daisy Ridley) este de partea Binelui și se antrenează zilnic ghidată de Leia Organa (Carrie Fisher), fiind cea mai bună luptătoare a Rezistenței. Deși e de partea Binelui, Rey are un secret și simte că nimeni n-o cunoaște cu adevărat. În această fată cu chip suav și spirit hotărât, se duce o puternică luptă între sânge și vocație. Ray descoperă că este nepoata lui Palpatine, a cărui moarte nu a fost nicicând confirmată. Acesta trăiește și dorește din nou să preia controlul Galaxiei. Pentru cei care nu știu, Sheev Palpatine, denumit și Darth Sidios este cel care l-a atras de partea întunecată pe Anakin Skywalker, care a devenit ulterior Darth Vader. La finalul episodului VI „Întoarcerea lui Jedi„ acesta reușește să-l învingă pe maleficul Palpatine.

Rey și Kylo Ren (Adam Driver), cunoscut și ca Ben Solo, par inițial să fie pe poziții adverse. Kylo s-a lepădat de tatăl său și a trecut de Partea Întunecată spunându-i-se că va domni peste Sith.

Partea mea favorită din film, cea în care acțiunea atinge punctul culminant, este momentul în care cei doi eroi, Rey și Kylo, zac, aparent fără suflare, la picioarele lui Palpatine. Pentru câteva momente Partea Întunecată pare să învins. Atunci Rey cere ajutorul strămoșilor Jedi și forța interioară o ajută, corpul fiind fără vlagă, să se ridice în picioare și să-l confrunte pe Palpatine. Însă, acum nu mai este sigură, are de partea sa cele peste 1000 de generații de Cavaleri Jedi. Cu ajutorul lor, Palpatine este înfrânt.

Cea mai controversată scenă, care-a primit deopotrivă aclamații și huiduieli, este scena sărutului din final, între Rey și Kylo. Mulți au considerat-o siropoasă și nenecesară, dorind ca dragostea celor doi protagoniști să rămână una platonică. Deși stereotipică, am fost de partea celor puțini care n-a fost deraranjați de acel sărut. Mi s-a părut că e semnul unui final fericit, unul în care binele și dragostea învinge. În plus, Hollywood-ul nu-și permite un final tragic, nici măcar unul deschis. S-ar risca prea mult la nivel de încasări.

Cât despre efectele tehnologiei IMAX 4D, nu m-ar surprins nimic în mod special. Nu mi s-a părut că-aș fi în mijlocul acțiunii fiindcă se mișcă scaunul, sau dacă simt un curent rece în zona cefei. Au fost, în schimb, câteva momente comice în care scaunele s-au mișcat când te-așteptai mai puțin, spre amuzamentul celor din sală.

Sursa foto: empireonline.com

Apple. Surpriza: Ce învinge moartea

iPad-ul poate fi folosit și ca un mijloc de expresie, nu este doar un device pentru divertisment, transmite ultimul spot tematic Apple, “Surpriza”. Nici un device, oricât ar fi de perforat, nu poate înlocui căldura umană. Două copile intră în contact cu tristețea adusă de moarte și decid că pot face ceva pentru bătrânul lor bunic, aflat în doliu. Pentru el, este primul Crăciun fără omul alături de care și-a petrecut o bună parte din viață.

O familie normală, cu greutăți și probleme

Mi-a plăcut să văd că acest spot a ales o familie normală, care pare obosită după multe ore petrecute la birou, cu două copile care se ceartă din orice.

După un drum lung cu avionul și apoi mașina familia ajunge la părinții mamei. Aici descoperă cu bunicul este devastat de moartea soției și toți încearcă să-i țină moralul sus și să-l încurajeze. Ca să-și ocupe timpul și să nu-l deranjeze prea mult pe bunic, copilele primesc o tabletă. Cele două fete pun la care un plan. Vor, cu orice preț, să alunge tristețea bunicului. Fetele privesc casete VHS, înșiră pe podea fotografiile familiei, fac poze trăznite cu câinele familiei, cei din jur nu le acordă atenție și cred că fetele se joacă.

Cine ar fi crezut?

Surpriza vine în dimineața de Crăciun, atunci când toată familia desface cadourile primite. Bunicul primește în dar tableta și fetele îi arată cum s-o folosească. Acesta apasă cu neîncredere „play” și în fața ochilor i se desfășoară povestea familiei. La final, în poza de familie apare și bunica.  “Oamenii nu dispar odată ce au murit, ei trăiesc în inimile noastre” este mesajul transmis de nepoate bunicului care tânjește după soția decedata.

Prima partea a spotului mi se pare bine dozată și are acel plus de autenticitate care ne facem să vibrăm cu povestea. Nu ni se prezintă o familie ca-n filme, ci una apăsată de griji și tristețe. În mașină, cele două fete ale familiei se ceartă pentru cel mai bun loc în mașină și părinții le oferă tableta doar ca să cumpere câteva momente de liniște. Cred că în acest punct se regăsesc mulți părinți.

Totuși, la nivel concret, două fetițe sub 12 ani să folosească tableta ca un tool de lucru, în care fac diverse artificii în Photoshop, pare greu de crezut. Însă, în reclame și filme contează mai mult intenția și emoția, mai mult decât aplicarea acesteia în viața reală.

Marele plus al spotului dat de faptul că reușește să redea cât de simplă este rațiunea unui copil, pentru ei, dacă bunica este în poza de familie atunci ea este alături de ei. Și vor ca și bunicul lor să simtă acest lucru.

Spotul a fost realizat de agenția TBWA\Media Arts Lab și regizat de Mark Molly. Coloana sonoră este cea din “Married Life” de Michael Giacchino, temă fiind folosită și în animația Up (2009) produsă de studiourile Pixar și distribuită de Walt Disney Pictures.

Joker, să-aruncăm cu roșii sau să-l punem pe tron

Când ai avut ultima oara senzația că ceea ce trăiești nu e viața ta?  Ca și cum lucrurile din jur te strâng și nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Despre asta e Joker, ultimul film a lui Todd Phillips (WarDogs, The Hangover).

Joaquin Phoenix (Her, Walk the Line) îl interpetează pe Arthur Fleck, un individ aflat la marginea societății, trecut de 40 de ani, care locuiește împreună cu mama sa într-un bloc insalubru. Acesta suferă de o rară afecțiune psihică: în momentul în care este stresat sau ceva îl supără, râde incontrolabil. Atunci când nu se poate opri din râs, întinde un card persoanelor din jurul lui pe care este specificată afecțiunea de care suferă și cum se manifestă. Oamenii citesc, ridică din umeri și-l ignoră apoi.

joker film

Acțiunea filmul are loc la începutul anilor 1980, în Gotham City, într-un moment în care orașul fierbea, ca o oală sub presiune, din cauza nedreptății și abuzurilor. Ca să-și câștige existența, Arthur Fleck, are un job de clovn stradal, unde este deseori bătut. Arthur e văzut ca un ciudat de colegii de muncă, aceștia se simt inconfortabil în preajma lui și de multe ori îl iau peste picior (faza cu pistolul). Pentru șefi, Arthur este angajatul-problemă, care mereu are o dramă.

Însă, cu toate că Joker este un bărbat la marginea societății, un asistat social cu probleme mintale, acesta spune lucrurilor pe nume într-un fel aparte.

Is it just me, or is it getting crazier out there?

Dialogurile din film sunt foarte bine scrise, în ele predomină sarcasmul și tristețea.

Arthur Fleck: I don’t want you to worry about money, mom. I mean, everybody’s telling me that my standup’s ready for the big clubs.
Penny Fleck: But what makes you think you could do that?
Arthur Fleck: What do you mean?
Penny Fleck: I mean, don’t you have to be funny to be a comedian?

Cel mai mare vis al lui Arthur este să devină un comediant celebru, fiind un admirator înfocat al prezentatorului Murray Franklin, interpretat de Robert De Niro. În fapt, cea mai plăcută parte a zilei, pentru el și mama sa, este să privească acel show.

[Arthur is watching Murray Franklin’s show on TV in Penny’s hospital room]
Murray Franklin: And finally, in a world where everyone thinks they could do my job, we got this videotape from Pogo’s Comedy Club, right here in Gotham. Here’s a guy who thinks he could just keep laughing, it’ll somehow make you funny. Check out this joker.
[the footage shows Arthur, at the comedy club earlier, as he was laughing uncontrollably]
Arthur Fleck: Oh, no.
[Arthur watches the footage of his standup joke]
Arthur Fleck: School, as a kid, my mother would say, “You should enjoy it. One day you’ll have to work for a living.” No, I won’t, ma. I’m going to me a comedian.
[as he watches himself, Arthur laughs at his own joke]
Murray Franklin: You should have listened to your mother.
[the audience at Murray’s show laugh]

Dincolo de povestea filmului, Joker impresionează, încă de la început, prin cadrele cinematografice care amintesc de Taxi Driver și The King of Comedy. Mai mi-a plăcut faptul că povestea personajului este redată într-o manieră simplă, autentică.

Totuși, filmul îți pierde o parte dintre spectatori după ce Arthur ucide trei tineri bogați la metrou. Acest act se transformă într-o mișcare socială împotriva bogaților și a nedreptății care există în lumea capitalistă. Joker devine simbolul protestatarilor și întregul oraș este luat cu asalt de aceștia. De aici, filmul devine previzibil.

Joker devine simbolul indivizilor invizibili care fac lumea asta să meargă, care muncesc din greu, de dimineața până seara, trăiesc în niște case mici, întunecate și murdare, și mor fără ca nimeni să nu le știe numele. De cealaltă parte sunt cei puțini, bogați și puternici. Cei care sunt în stare să distrugă viața cuiva, peste noapte, fără să aibă cea mai mică mustrare de conștiință. Aceasta îi scrie periodic scrisori politicianului cerându-i ajutorul. Zi de zi, lună după lună, an după an, femeia trăiește cu speranța că va primi un răspuns. Arthur este furios pe această situație.

În fapt, ne dăm seama spre sfârșitul filmului, că povestea spusă de maică-sa este adevărată, el fiind copilul omului politic care-a mușamalizat totul pentru a evita un scandal. Deși, când e confruntat de Arthur, politicianul  îi spune că n-a avut nimic de-a face cu maică-sa, că e o nebună și că el a fost înfiat. În fapt, el aranjase totul. Ne dăm seama de asta când vedem o fotografie cu maică-sa din tinerețe pe spatele căreia scria “I love you smile” și pe spate apăreau inițialele politicianului.

Oamenii care te mint în față în timp ce te privesc în ochi sunt cei mai perfizi. Culmea este că ei sunt și genul de oameni care reușesc să urce în ierarhia socială. Mi-a plăcut replica lui Arthur când îi strigă omului politic că nu poate vorbi unor persoane atâta timp cât nu a trăit o singură zi viața lor.

Filmul este povestea unei drame redată în detalii, cred asta impresionează. Și faptul că audiența poate empatiza cu acest bărbat care crede că moartea lui poate fi mai importantă decât viața, care poate număra pe degetele de la o mână momentele în care a fost fericit.

Filmul merită văzut atât pentru imaginile cinematografice, pentru dialog, cât și pentru jocul actoricesc.

Tips: Ochii actorului nu-i vei uita ușor.

Câteva filme care mi-au atras atenția la Tiff 2019

Am regăsit la fel de proaspăt orașul studenției mele, Clujul. Deși atunci când am venit pentru prima oara aici accentul ardelenesc nu mi-a atras așa mult atenția cum mi-a atras acum.

O dată pe an, în România, Tiff reprezintă acea gură de aer de care avem cu toții nevoie. Întânirea cu oameni inteligenți, pasionați de filme și cărți este de-a dreptul revigorantă. Iar prin filme avem acces la lumi care ne sunt inaccesibile, la diferite moduri de a privi viața și reda viața. Mi-a plăcut mult filmul lui Louis Garrell, Un om fidel, al cărui subiect nu se remarcă atât prin originalitate secenariului, ci prin felul în care povestea este redată, pe un ton umoristic, personal. Și mai mi-a plăcut că autorul crede într-o iubire care nu pălește odată cu trecerea anilor. Și da, relațiile romantice sunt complicate.

 

Un alt film care mi-a atras atenția, este Cel mai frumos cuplu, în regia lui Sven Taddicken. Povestea e simplă, ea, o fată frumoasă și simplă se îndrăgostește de un băiat rău. Rămâne însărcinată și el nu recunoaște copilul. Își crește singură fetița, cu ajutorul mamei. Tatăl este acel străin care ăi vizitează o dată sau de două ori pe an. Fetița se transformă într-o adolescentă frumoasă și inteligentă, cu un aer suav. Deodată, tatăl dorește să reia legăturile cu ea. Însă, ceea ce urmează nu este o poveste cu happy-end. În film este puternic redat și conflictul dintre generații, fata are o fetiță la rândul ei și un soț. Aceasta decide să se despartă fiindcă iubirea dintre ei dispăruse. Mama nu-i înțelege și nu-i aprobă această decizie. Scena finală, discuția dintre mamă și fiică, după mulți ani în care durerea nu a fost rostită, are un farmec aparte. În fapt, mai mulți oameni decât am vrea să credem reacționează rațional și nu fac delimitarea dintre bine și rău, doar dintre ceea ce este plăcut și neplăcut. Filmul chiar merită văzut.

Nu-i de pierdut nici filmul lui Almodovar, Durere și Glorie, fiecare dintre noi regăsindu-ne la un moment dat în personajul principal. Povestea este redată în stilul filmelor regizorului spaniol, cu un dialog direct, sincer, fără timpi morți. Va apărea în curând și în cinema. De bifat.

Umoristul, în regia lui Michaek Idov, este un alt film care mi-a atras atenția. Regizorul trăiește în Berlin iar filmul a fost filmat în Cehia și în Rusia. Actorul din rolul principal are foarte multă experiență pe scena teatrelor din Moscova, fiind cunoscut acolo. A interpretat rolul magistral. El face 90% din film, dacă mă pot exprima așa. Reușește să arate diferit în funcție de scena jucată, își schimbă vocea, postura, felul de a privi. Uneori seamănă cu Mr Bean, atelori pare a fi Leonard Cohen. Și da, este genul oricui de bărbat.

Merită bifat și filmul despre viața criticului de film Pauline Kael (What she said: The art of Pauline Kael) ne arată că fără pasiune și dedicare arta devine inutilă. Pauline credea cu convingere în rolul criticului de film, și știa că e mai important să ai curajul de a spune ceea ce crezi, altfel totul nu-i decât promovare.

 

 

 

Minunățiile văzute la PRIMAVERA. Ce mi-a plăcut cel mai mult. FOTO

În perioada 20 februarie-9 martie, Galeria Galateca găzduiește expoziția Primavera, din cadrul Salonului de Artă și Design, ediția a VI-a. Ocazia perfectă să găsești cadouri unicat sau în serie limitată, realizate manual, alături de bijuterii vintage.

Am intrat cu pas timid în Galeria Galateca într-o zi de sâmbătă, inițial am vrut să trec pe lângă expoziție dar câteva desene grafice din geam mi-au atras atenția.  Înauntru, erau foarte multe lucruri care-ți atrăgeu atenția, începând de la accesorii până la haine și poșete. Prețurile nu foarte piperate.

IMG-1621

Ilustrațiile prezente mi-au plăcut foarte mult, m-au dus cu gândul la copilărie și la primăvară. Mi s-a făcut un dor teribil de soarele de primăvară sau de aerul proaspăt de munte.

IMG-1620

În timp ce priveam lucrurile din jur, m-am gândit, dacă tot dăm banii pe ceva, de ce să nu-i dăm pe o creație de autor, fie că vorbim de o bijuterie, un obiect sau o haină. Multe dintre lucrurile pe care mi se cumpărăm se uzează foarte repede sau nu ne mai plac, poate, dacă am cumpăra mai înțelep, mai rar și mai calitativ, ar fi mult mai bine. Fix filosofia asta este prezentă și în cartea lui Dominique Loreau, „Arta simplității”.

IMG-1619

În spatele unui lucru realizat manual se pune atât talent, cât și pasiune și suflet. Un om poate a pierdut niște nopți cu gândul cum să facă o anumită bijuterie sau o haină, în încercarea de a găsi acel „ceva” care exprimă cel mai bine stilul său. Liniile, individualitatea, finisajul, atenția la detalii, toate acestea fac diferența, în final.

IMG-1606

Fiecare creator dorește să fie cunoscut prin stilul pe care îl are, fiecare vrea să facă ceva distinct și unic. În timp, acest stil personal conferă valoare.

IMG-1615

Fie că cumpărăm sau doar ne inspirăm, obiectele unicat, realizate manual în ateliere micuțe,  există să facă lumea noastră mai frumoasă și plină de farmec.

FullSizeRender

Printre brand-urile participante am remarcat:

Bizar Concept bu Simona Girbou– cercei, pandativ, inele (argint)– o lucrătură fină și elaborată, cât mai neconvențională, se remarcă prin individualitatea fiecărei piese.
Lelograms by Tammy Joanna – stil minimalist, forme geometrice care trimit la forma corpului uman, în vogă în mediul urban designer
Most Precious – brand îndrăzneț și delicat în același timp, piese statement, realizate manual, în serie mică și fiecare bijuterie este unicat.
Contemporia – Dream.Scapes – bijuteriile îmbină elementele geometrice simple și elementele organice. Create pentru a fi extensii ale personalității celui care le poartă.
Efemere – eșarfe din mătase naturală pictate manual, unicat.
Smallet – accesorii piele (mie mi-au plăcut brățările care aveau un mesaj personalizat). Stil descris drept autonom, minimalist, unic.
Bluzat – colecția de cocktail este foarte interesantă.
Rad Pay Ground by Taranu Ioana– haine custom made care au un mare potențial din punctul meu de vedere.
Le Dot – produse din piele finuț făcute.
Lady Magpie – brățări din piele foarte frumoase, produse care au motivul Mărțișorului.
Marie Nouvelle by Maria Dermengiu – multe produse te trimit cu gândul la primăvară

Mai sunt doar câteva zile până la sărbătoarea Mărțișorului și până la Ziua Femeii. Găsirea cadoului  perfect, unic și special nu-i o sarcină tocmai ușoară. Cadoul nu-i este despre cât bani dai pe un lucru, ci despre semnificația ascunsă a acelui obiect. Cred că atunci când dăruim ceea ce ne-ar plăcea să primim, șansele ca darul nostru să fie apreciat sunt mult mai mari.

Vrei să-ţi spun un secret despre mami?

“Vrei să-ţi spun un secret despre mami?” scrisă de Ioana Chicet Macoveiciuc te va captiva usor si iremediabil. Candoarea poveştrii este dată de limbajul folosit, iar perspectiva povestitorului este una nouă în peisajul cărților pentru copii: mama, ajunsă la vârsta adultă, se adresează fiicei sale din prezent pe un ton intim, plin de dragoste.

Şi mamai a fost odată copil

Începutul cărţii o prezintă pe mamă pe când era doar o fetiță de-o șchioapă, zglobie şi jucăușă. O fetiță care face foarte multe pozne: se ascunde în dulapul cu dulcețuri, deschide sertarele, pictează pereții, se cațără peste tot etc.

În fapt, acestă rememorare ne emoționează pe fiecare dintre noi datorită factorului identificator. Deși suntem acaparați de prezent, cu noutatea şi provocările sale, trecutul păstrează în sine o anumită nostalgie de care ne este încă tare dor. E nevoie să avem curaj să privim în interiorul nostru şi să regăsim pe noi, cei de odinioară, pe părinții noștri şi locurile care ne-au fost dragi. Amintindu-ne cum eram în copilărie, cum vedeam şi simţeam lucrurile şi lumea din jur, vom reuși să ne înțelegem mai bine propriul copil.

Secretul lui MAMI:

Secretul cel mai mare al lui mami este faptul că este şi ea OM. Şi acest om îşi iubește copii cu o forță egală cu a universului. Mami e făcută din carne şi oase, ca noi toți. Şi, deși  pare să aibă mai mereu să aibă superputeri, şi ea are nevoie să doarmă, să mănânce şi, din când în când, să petreacă timp cu tati pentru a-şi reface puterile.

Copii nu ştiu şi nu văd multe lucruri care ţin de existenta de zi cu zi. Ei nu au grija zilei de mâine şi nici nu trebuie să o aibă. Pentru a le păstra intactă naivitatea, părinții încearcă să-i protejeze cât mai mult posibil, nu le spun problemele lor, sau le mușamalizează gravitatea. Cei mici nu înțeleg că atunci când suntem obosiți putem fi lipsiți de răbdare şi iritați.  Copii pot crede că ei sunt de vină pentru comportamentul nostru. Se învinovățesc chiar fără să ne spună. De aceea, cărțile care deschid subiecte sensibile şi delicate sunt mai mult decât binevenite.

Ioana a lucrat aproape doi ani la această carte. A scris şi a rescris textul de mai multe ori. Fiindcă, atunci când scriem pentru cei mici nu-i tocmai simplu să găsim acele imagini care să-i atingă, să-i emoţioneze şi să-i facă să-şi pună întrebări.

Pagina mea favorită din carte:

Vrei sa ti spun un secret despre mami

Copii prezenţi la eveniment s-au simţit în largul lor, au avut un hol foarte mare la dispoziţe pe unde au alergat în voie, au mâncat proăjituri, au colorat şi desenat. Per total, atmosfera a fost veselă şi prietenoasă. vrei sa ti spun un secret despre mami

Ne bucurăm că am participat la această lansare. Mulţumim Ioana pentru oportunitate. Multumim celor care au adus bunatati si celor care s-au jucat cu cei mici.

Care-i partea ta favorită din carte? Dar a copilului tău?

Câteva soluţii pentru clienţi mulţumiţi

Cu toţii știm că, succesul unui business, este în strânsă legătura cu nivelul de satisfacere al fiecărui client în parte. În prezent, numai 11% dintre mesajele trimise către un brand primesc un răspuns. Iar acest procent este oarecum îngrijorător. Un răspuns formal, de tipul “mulțumim pentru că ne-aţi scris. Vom comunica mai departe solicitarea Dvs. O zi buna!” – iar apoi nu se face nimic concret în privinţa sesizării – e a un alt big don’t. 

Câteva aspecte de care să ținem cont atunci când vream să-i ascultăm pe clienții noștri:

  • clienții sunt mai întâi persoane, şi apoi useri – să înţelegm când ne spun “Am avut o zi prostă!”
  • să știm cât mai multe despre ei: educație, venit, când au accesat site-ul (pagina de Facebook), de pe ce dispozitive, care este mediul de comunicare preferat, cât au stat pe anumite pagini, care sunt cele mai citite, comentate articole de pe blog etc.
  • în medie, un client așteaptă mai bine de 11 ore până să primească un răspuns, majoritatea brandurilor îşi lasă clienţii să aştepte – iar aceștia ajung să se simtă neglijați şi realaţia brand-consumator are de suferit.

Când vorbim despre diferența dintre monitorizare și comunicare, putem spune următoarele: Monitoring sees the treeslistening views the forest*. Cu alte cuvinte, prin monitorizare, avem date despre fiecare utilizator în parte, date care sunt apoi suprapuse, iar ascultarea este cea care ne oferă imaginea de ansamblu.

Ascultarea este cea care încearcă să înțeleagă semnificația datelor colectate, rațiunea care a stat în spatele luării anumitor decizii.

Câteva soluții pentru o mai bună gestionare a mesajelor venite din partea clienţilor:

  • centralizează toate mesajele primite din rețelele sociale pe o singură platformă
  • pune alerte pentru fiecare menționare a numelui brand-ului – în social media, pe forumuri, bloguri, presă etc.
  • grupează mesajele în funcție de urgența acestora
  • ține cont de subiectul mesajului, comunică-l către departamentul abilitat (tehnic, hr, vânzări etc.)
  • evită să dai un răspuns vag la o problemă concretă
  • personalizează cât mai mult fiecare răspuns
  • nu uita de “follow up“!

Prin menținerea unei ascultări active, brand-ul are numai de câștigat. Şi câștigul este unul pe termen lung.

*Monitorizarea vede copaci, ascultarea vede pădurea