Iulia Cimpoeru

Am văzut aseară documentarul „Minimalism: A Documentary About the Important Things”  care nu m-a surprins prin stil sau realizare, ci prim mesaj. A reușit să redea câteva aspecte ale lumii moderne în care fericirea constă în a primi ultimul iPhone 11, de la tăticu, deși ești doar în clasa a IX-a și stai într-un orășel cu aproximativ 15.000 de locuitori.

Regizorul documentarului, Matt D’Avella a făcut din minimalist propriul stil de viață. Principiul minimalismului: să scapi de toate lucrurile care nu aduc valoare vieții tale.

Documentarul lovește în esența industriei bunurilor de larg consum, în care hainele se realizează pe bandă rulantă în țări din lumea a treia și trendurile vin și pleacă. Un nou sezon, noi haine.  Industria modei este guvernată de conceptul fast fashion. Dacă pe vremea mamelor noastre erau patru sezoane pe an, chiar două, acum în industria modei sunt 52 de sezoane pe an. susțin specialiștii.

Pentru a arăta cât de important e să fii la modă, un brand ca H&M a tăiat franjuri toate hainele din colecția veche și le-a abandonat pe marginea drumului. Haine noi făcute bucăți, la propriu. Mulți dintre trecători au rămas surprinși și o parte chiar au reușit să găsească câteva haine care au scăpat „măcelului”.

Trăim într-o societate în care suntem confuzi despre ceea ce ne face fericiți, încercând, în fapt, cum spun multe din persoanele prezente în documentar, să cumpărăm pentru a compensa lipsurile, fie că e vorba de un job care nu ne place sau de faptul că pur și simplu ne simțim nefericiți. Și reclamele contribuie din plin nașterea unor noi dorințe, făcându-ne promisiuni peste promisiuni. Mereu flămânzi, niciodată sătui.

Un altă secvență din film prezintă celebrele reducerile din America, care fac oamenii să se calce în picioare, certându-se pentru produsele de care nu au nevoie. Vedem cum o femeie smulge o cutie din mâna unei fetițe și apoi urmează o ceartă de toată frumusețea între ea și mama copilei. Acești oameni se fac de rușine, uită bunul simț și demnitatea pentru o mână de arginți. Și producătorii prosperă.

Documentarul merge pe ideea că toată această tendință de a cumpăra lucruri, de a acumula, ne costă. Și ne costă scump. Majoritatea plătind cu viețile noastre, cu lipsa libertății și incapacitatea de a lua inițiativă.

Filmul  mai amintește și de prăbușirea pieței imobiliare de peste Ocean, în 2008. Moment în care foarte multe persoane au cumpărat case cu bani care nu-i aveau de fapt. Vorbim despre îndatoriri, rate și faptul de a cheltui mai mult decât produci.

Un trend tot mai întâlnit este acela de “tiny house”, în care oamenii se mulțumesc cu o casă pe roți pe care o pot muta dintr-un loc în altul. Într-o lume în care 76% dintre americani trăiesc de la un salariu la altul, cheltuielile pentru locuință fiind destul de mari, la acestea se adaugă întreținerea, mâncarea și toate lucrurile fără de care ți se spune că nu poți trăi. În țara noastră, conform unui studiu recent realizat de BestJobs, peste un sfert dintre angajați se împrumută de la o lună la alta și nu reușesc să pună bani deoparte. Mai mult se împrumută de la familie și prieteni pentru a se descurca până la următorul salariu.

Pe de altă parte, avem un studiu care arată efectele muncii de birou, zi de zi, asupra stării noastre de sănătate, producând boli de inimă, diabet de tip 2, cancer sau demență. Mai mult, un alt studiu realizat de cercetătorii britanici pe o perioadă de 20 de ani a dezvăluit că programul de 8 ore de muncă poate crește riscul de moarte cu până la 60%. Oamenii de știință englezi au concluzionat că cele 8 ore petrecute în fața calculatorului sunt la fel de nocive precum fumatul.

În același timp, se produce mult și prost. Fie că vorbim de haine, consumabile sau mâncare. Pe de alte parte, minimalismul sau simplificarea susține că putem trăi mai mult și mai bine cu mai puțin. Nu trebuie să abandonăm hainele când nu mai au o valoare socială sau nu mai sunt la modă. Cel mai bine e, spune Dominique Loreau, autoarea cărții „Arta simplității”, care s-a inspirat din life-style-ul japonez, trăind de peste 30 de ani în Japonia, să reducem cumpărăturile, să achiziționăm numai lucruri de care avem nevoie sau care ne produc bucurie și neapărat să fie de cea mai bună calitate.

În fapt, nu dorim mașini, case sau telefoane de ultimă generație, vrem doar să ne simțim împliniți și întregi. Mai mult, tot acest consum fără sens afectează mediul în care trăim și lumea înconjurătoare.

Documentarul amintește și de „Provocarea 333”, și anume faptul de a purta 33 de articole vestimentare (haine, bijuterii, accesorii, pantofi) timp de trei luni. De aici vine și conceptul de garderobă-capsulă. 

Inițiatoarea proiectului Courtney Carver  a urmat această provocare timp de trei luni și cei de la birou nu și-au dat seama că poartă un număr limitat de articole vestimentare.

O altă femeie vorbește despre momentul în care a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. Ca să-și revină și-a schimbat complet stilul de viață și a eliminat, pe cât posibil, factorii de stres. „Oamenii tot îmi spuneau să-mi ascult corpul. Cum să-mi aud corpul când eu țin cont de ce spun cei din jurul meu, inclusiv familia. Abia când am scăpat de posesiuni am realizat ceea ceea ce am sacrificat fiind ocupată, angajată într-o muncă constantă”, spune ea.

Documentarul amintește și de oamenii care nu-și pot ridica capul din telefon, informația în sine devenind un bun de consum. Ceva ce ne ține departe de lucrurile importante.

Pentru toate aceste tematici, documentarul merită văzut. Ne arată că fiecare alegere pe care o facem ne duce pe un drum sau pe altul, uneori drumul este înfundat și nici nu ne dăm seama de acest lucru, decât prea târziu. Posesiunile nu ne fac mai fericiți, de cele mai multe ori ne complică viața. Natura, libertatea, oamenii dragi – timp pentru ei, ne aduc în final împlinirea mult căutată.

Câteva podcasturi interesante AICI realizate de Matt D’Avella.