Am găsit fotografia de mai jos pe Instagram. Nu știu dacă ideea e originala sau nu, însa mi-a plăcut mult. Drept urmare am postat-o pe Facebook, Twitter si Google +.
Fotografia a fost făcut-o în Sibiu. Locul există. Nu știu dacă la mijloc este o poveste de iubire, dar mi-ar plăcea să cred că este așa. Că totul e pe bune. Următorul gând care își vine în minte este: “Cine este persoana care a făcut asta?” și te întrebi dacă povestea din spatele acestei imagini a avut un happy-end.
Legenda (așa cum imi place să mi-o imaginez)
Într-o noapte, cineva a mâzgălit câteva cuvinte pe-o clădire părăsită. Nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic. Dimineața, o mică mulțime se holba la vechia prăvălie roșu spălăcit. Deodată, clădirea dărăpănată, pe care nimeni n-o mai băga în semnă, ajunsese în centrul atenției. Totul datorită unor litere școlărești scrise cu vopsea albă “Mă gândesc la ea” iar mai jos, în dreptul geamului “NON STOP” scris cu litere mari, de tipar.
În curând, oamenii s-au obișnuit și cu această ciudățenie și nimeni nu mai dădea atenție micuței prăvălii uitată de vremi. Doar copii și străinii se mai opreau, din când în când, în dreptul ei, șușoteau puțin, zâmbeau și mergeau mai departe.
Într-o zi, o copilă cu ochi mari și zâmbet timid s-a oprit în dreptul prăvăliei privind-o captivant, fără să mai vadă pe nimeni și nimic în jurul ei. Un copil de un an și ceva începuse să plângă zgomotos în urma unei căzături, iar maică-sa îl ținea strâns de mână în timp ce-i reproșa pe un ton furios “Vezi ce se întâmplă dacă nu te uiți pe unde mergi!”. Apoi, aerul prinde schimbul de replici furtunoase a doi tineri “îți zic, n-am văzut-o în viața mea! De unde să știu eu de ce mi-a dat add?”, “Știi ce, nu mai vreau să aud nici un cuvânt spus de tine. Ești un mincinos nenorocit și așa vei rămâne!”. Fetei i-au trecut aceste replici pe la ureche dar nu le-a dat nici o atenție. În momentul următor un bărbat a trecut răcnind la telefon “Ce nu e clar? Îți mai repet încă o dată: pe luni vreau ca acel contract să fie semnat! Ce? Nu vreau să aud!” și, în timp ce vorbea telefonul s-a rostogolit cu zgomot pe caldarâm. Bărbatul a ridicat telefonul, a trântit o înjurătură și a mers mai departe.
“Cristina!” “Hei, Cristina” iar de fată se apropie o puștoaică cu blugii rupți. “Cristina, la ce te uiți?” “A, la asta?” “N-ai văzut pana acum?” “Ce prost! Asa vrea el sa impresioneze! Fată, iți spun eu, n-are nici o șansă!”, replică la care Cristina are tendința de a izbucni în plâns. “Hei, dar ce-i cu tine? Te-a impresionat prostia asta? Hai să fim serioase, cine mai ia în seamă toate porcăriile care apar acum scrijelite pe ziduri?” – după acest scurt schimb de replici cele doua fete se îndepărtează grăbite.
Gânduri de final
Acum ceva timp, pe când treceam pe Bulevardul Corneliu Coposu și mă îndreptam spre Unirii, am văzut doi tineri, un el și un ea care se strângeau puternic în brațe. Trecând pe lângă ei am observat că mașina tinerei femei era umplută de post notes-uri pe care era scrijelită o singură întrebare: “Vrei să fii soția mea?”. Iar această cerere în căsătorie se întâmpla acolo, live, în mijlocul unei mulțimi care nu înțelegea mare lucru din îmbrățișarea celor doi, în timp ce mașinile demarau grăbit. Însă, pentru cei doi, lumea se oprise în loc.
Cred că uneori comunicarea uzuală nu este suficientă, sunt momente, sunt persoane, sunt stări, care te fac să faci lucruri aproape nebunești. Însă, numai făcându-le simți că trăiești. Și-apoi, mai este și această presiune a clipei, momentul în care simți că timpul doar trece și nimic mai mult. Iar tu aștepți și aștepți ca ceva se se întâmple. Dar nu se întâmplă. Oamenii noi în viața ta sunt destul de rari și te trezești făcând același lucru aproape în fiecare zi, cu mici diferențe în weekend-uri. Tocmai de aceea, atunci când dai peste cineva care îți dezvăluie o altă lume, deodată simți cum toată viața ta se îmbogățește, ești tu și nu mai ești tu. Și deodată își dai seama că nu îți poți permite să pierzi acea persoana, cred că așa apar cererile în căsătorie. Sau, așa-mi place mie să cred că apar. Însă, ce se întâmplă când persoana iubită nu mai este în viața ta? Atunci scrijelești pe geamurile unei prăvălii că n-o poți uita.
