Nimic nu e întâmplător

Sunt lucruri care atunci când se întâmplă nu le înțelegem logica, evenimente și situații de viață care capătă contur abia când se revăd în lumina timpului. Suntem condiționați de timp, trăim în timp și murim în timp. Iar timpul este singura resursă care nu are monedă de schimb. Timpul care rămâne, timpul care trece. Timp care mereu îl căutăm, ca Proust, și care mereu ne scapă printre degete, scurgându-se precum nisipul mării.

În lumea asta, cel mai puternic va fi cel care poate învinge timpul. Nu banii, puterea, inteligența sau frumusețea reprezintă adevărata forță. Ci, acel ceva care ne conferă nemurirea clipei. Iubirea. Căci despre ea e vorba. Este singurul antidot împotriva marii treceri.  

dragoste
Cel puțin dragostea e pe ziduri, 25 septembrie 2015

Mai sunt câteva săptămâni și toamna nu va mai fi. Anotimpuri. Frumusețe și vis. Dor. Nostalgie. Mi-e dor de acel ceva ce odată știam. Am crescut și am uitat. Moartea, singura certitudine. Ironic destin? Totuși, atâta timp cât iubim, nu murim. Atâta vreme cât bunătatea nu s-a scurs din noi. Atâta timp cât mai știm să fim oameni.

Nimic nu e greu. Totul este depășibil. Tot ceea ce contează este ca, prin orice ai trece, privirea să-ți rămână senină și sufletul curat. Întuneric, murdărie, greutate – toate duc încet-încet spre moarte. Culmea este că suntem prea ocupați să ne mai dăm seama. Ocupați cu nimicuri importante. Ca-n “Micul prinț”.

Acum două zile mi-am pierdut ochelarii. Mi-au scăpat din buzunar pe o străduță din zona Muncii și când m-am întors să-i caut nu mai erau. Cineva i-a ridicat de jos și duși au fost. Costaseră vreo 750 de Ron . Mi-a părut rău? Da. Normal. Dar, uneori e bine să pierdem lucruri. Căci așa învățăm că nimic nu ne aparține în fapt. Toate sunt împrumuturi. Totul vine și trece.

Puține lucruri în lume sunt cu adevărat triste, dar pot spune că două sunt adevărat tragice, și anume: negarea și privarea de libertate (nu atât la nivel fizic cât la nivel de spirit). Tristețea este o stare, azi e, mâine nu mai este. Dar, negarea și privarea de libertate, prin “libertate” înțelegând și “aspirație, vocație” – reprezintă o condiție. Iar condiția rămâne. Mai mult, ajunge să facă parte din noi, din identitatea noastră. Împotriva ei, puține lucruri se pot face, mai ales când nu ești conștient de propria-ți condiție.

Ce rămâne din noi dacă ne-a murit spiritul? Spre ce tânjim, aspirăm și pentru ce trăim? Suntem noi suma faptelor noastre zilnice sau suntem surâsul aruncat întâmplător unui necunoscut pe stradă?

Și da, viața e frumoasă. Lumea e mare. Oamenii buni (“În ciuda tuturor lucrurilor tot mai cred că oamenii sunt cu adevărat buni la suflet” – Anne Frank)

Un zâmbet, o mână întinsă, o privire care spune “înțeleg” – sunt lucrurile care le vom lua cu noi dincolo. Restul e pulbere. Și, vântul timpului, bate.

Oscar Wilde pentru mine

L-am descoperit pe Oscar Wilde în copilărie, cred că aveam 10-11 ani, atunci am citit pentru prima oară “Prințul Fericit”, “Privighetoarea și trandafirul” și “Uriașul cel fericit”. Îmi amintesc că am împrumutat cartea de la biblioteca orașului, era o carte de mărimea unui manual, având coperțile tocite pe margini. Am citit-o pe nerăsuflate, în câteva ore. Știu că, a doua zi, când am adus-o la bibliotecă, doamna de acolo m-a întrebat ușor uimită: “Deja ai citi-o?” și i-am spus “Da” cu zâmbetul pe buze și am întrebat dacă mai are ceva de același autor. Mi-a spus că nu.

Anii au trecut și am mers la liceu într-un oraș mare, în Oradea, acolo mi-am amintit de iubirea mea pentru Oscar Wilde și am vrut să văd ce a mai scris. L-am căutat în fișiere, după nume.  Am citit tot ce am găsit. Am început cu “Portretul artistului în tinerețe” și am sfârșit cu “Balada închisorii din Reading”. Îmi amintesc că aceasta din urmă n-am putut să o iau acasă, am citit-o la sala de lectură a bibliotecii județene din Oradea. O sală mare, cu bănci din lemn, unde lumina se vedea nespus de frumos. Se afla în Palatul Episcopiei Greco Catolice. Pentru a ajunge acolo trebuia să urci două etaje iar intrarea se afla undeva în partea dreaptă.

Am terminat liceul și am mers la facultate în Cluj. Acolo, mi-am amintit de pasiunea mea pentru Oscar Wilde și am căutat să văd dacă cei de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj au și alte cărți de Oscar Wilde. Am descoperit piesele lui Oscar Wilde. Tot atunci ascultam foarte multe cărți în format audio și am găsit piesele lui Oscar în dramatizarea BBC. Am ascultat și reascultat:,,Lady Windermere’s Fan”, “A woman of no importance”, “The ideal Husband” și “The Importance of Being Earnest” (care mi-a plăcut în mod special). După ce am terminat ce a scris Oscar Wilde am trecut la ceea ce au scris alții despre el. Am citit “Gide, Wilde și arta de a trăi gay” alături de biografia realizată de Harris Frank în 1925 (cea mai veche, voiam ceva cât  mai autentic).

Din tot ceea ce am citit de Oscar WIlde, cel mai mult mi-a plăcut eseul “De profundis”. Când l-am citit am realizat că până acolo poți ajunge cu scrisul. Înțelesul, conținutul, se ridică la adâncimea romanelor lui Dostoievski. Ceea ce îl diferențiază marcant de toți ceilalți scriitori de până la el și după el, este stilul. Acel wit britanic greu de redat. Oscar Wilde îl avea natural. “Mi-am pus geniul în viață și talentul în operă” spunea el deseori. Tot ceea ce putem face noi acum este să comentăm. De fapt, nu știm nimic. Tot ce știm este ceea ce ni s-a spus.

Oscar Wilde
Oscar Wilde

Personal, cred că tot excesul afișat (dandy), era, de fapt, un joc. O continuă prestație în fața unei societăți care se pleca ]n fața celor care știu să pozeze, îi admira pe cei care știu cum să întrețină conversațiile de salon (vedem asta în dialogurile din piesele sale), spunând marile adevăruri în glumă. Cred că, în sine, Oscar Wilde ura și disprețuia această societate. Știa că e putredă până la măduvă. Oameni care azi îl ovaționaseră, mâine nu mai știau cine e, mai mult, nu aveau curajul de-ai pronunța numele. Un nume ostracizat. În Paris, uitat de prieteni și familie, a trăit într-o sărăcie lucie.

citat oscar
Balada închisorii din Reading, 1898

“Niciodată n-am văzut un om care să privească c’un ochi atât de’nsetat spre acest mic cort albastru pe care deținuții îl numesc cer” – poate reda cineva ideea de libertate mai bine?

Oscar Wilde reușea să-și adapteze stilul în funcție de public (chit-chat și remarci șarmante pentru cei din înalta societate, veselie aparentă; în timp ce pentru sine scria cu totul altfel). Știa, ca nimeni altul, cum să întoarcă cuvintele astfel încât să producă efectul dorit.

Aceste spuse au străbătut deceniile și au ajuns până la noi la fel de controversate: “Și cu toate-acestea fiecare om ucide ceea ce iubește, și fiecare s’o știe: unii ucid c’o privire de ură; alții, cu vorbe dezmierdătoare; mișelul, c’o sărutare; viteazul c’o sabie”.

Alte resurse:

  • O înregistrare despre Oscar Wilde pe BBC Radio 4 aici.
  • Citatele din cărțile lui aici.
  • Prințul Fericit în format audio (engleză) aici.
  • Oscar Wilde trailer aici (în interpretarea lui Stephen Fry)
  • Aici vedem pe Twitter mesajele oamenilor către Oscar Wilde.

O seară specială

Azi a fost o zi bună. Mi-a ieșit tot ce-am făcut. Cred că norocul începe să fie de partea mea tot mai mult :). Pe grupul de apartamente  au apărut postări una și una. Încă o persoană mi-a zis că îmi mulțumește pentru că există acest grup. Dacă bani nu sunt, cel puțin să știi că ceea ce faci ajută pe cineva. În ultimele zile m-am simțit vinovată că i-am acordat tot mai puțin timp. Am început să lucrez la priorități, să pun pe primul loc ceea ce trebuie să fac și să las pe locul doi, trei, chestiile opționale. Iar lucrurile de care au nevoie nu sunt multe, ceva să pun pe masă, un acoperiș deasupra capului și libertate.

Ziua a început cu o veste bună. Am spus ce cred despre felul în care se va dezvolta internetul în 2020 și am câștigat o invitație la Internet Mobile World:

Concurs  invitații la Internet   Mobile World   Kapra blog

Da, îmi voi schimba poza. Am pus-o la un moment dat (ceva din ea mă definește) și apoi n-am mai știut cum s-o modific. E vorba de profilul de Gravatar. Am căutat acum și aici trebuie mers.  Până la urmă, multe lucruri sunt la un click distanță. Cu excepția căutării de geamuri (din sticlă, de 6 cm grosime) – google îți dă rezultate anapoda, gen – te trimite la geamuri termopane. Aici vedem că Google nu e om. Nu face conexiunile unei minți umane. Tot ce face acest motor este să îmbine datele, matematic.

Și în timp ce scriu mi-am luat câteva secunde să modific poza. Căci așa sunt eu, îmi trec multe lucruri prin cap în același timp și e greu să nu le cedez, când unui, când altuia.

Și am mai făcut ceva important. Am făcut prima comandă din viața mea de pe eBay. Mi-am cumpărat protecție de vânt pentru recoder-ul Tascam. L-am comandat din Rusia și transportul este gratuit. La noi costă 200 de Ron, la F64, eu l-am cumpărat cu 77 Ron (inclus transport). E ceva. Mai mult, am am comunicat cu fata care mi-l trimite atât de frumos încât a zis că îmi va mai trimite unul mai mic, cadou, pentru că cel comandat este pentru dr 100 iar eu am dr 05 și acoperă mai mult ecranul sau ceva de genul. Dar de potrivit se potrivește. I-am spus că pe mine mă interesează numai din punct de vedere tehnic. E așa frumos cât reușești să stabilești o legătură cu cineva care se află la celălalt capăt al lumii și face ceva pentru tine neașteptat (cred că acesta e marele secret în vânzări), surprinderea clientului.

Seara asta, acum când tocmai am trecut din ziua de 5 spre 6 octombrie am dat peste acest cântec și mi-am amintit cât de mult îmi place:

A, și mi-am  găsit tema perfectă. Are tot ceea ce vreau. Mai trebuie să-nvăț ce și cum cu setările WordPress.

Dar, totul este învățabil*, cum se spune. Tot ce contează e să vrei.

*google nu știe cuvântul fără diacritice, te trimite la “inevitabil”.  Frumoasă potrivire de cuvinte:))

 

 

 

“Love hurts”

Melodia “Love hurts”  a apărut pentru prima oară în interpretarea “Everly Brother”  în iulie 1960.

Însă, versiunea “Love hurts” care mi se pare cu adevărat genială, este cea interpretată de trupa rock Nazareth, în 1975:

Mai avem și interpretarea lui Jim Capaldi – top 5 în UK în anul 1975.

Dragostea e un fel de-a v-ați ascunselea

Am auzit mai devreme cântecul asta la radio. Mi-am amintit de copilărie. Acele momente mici care odată cu trecerea timpului capătă semnificații nebănuite. De ce ne oprim să mai vedem lumea în culori odată ce am crescut?

Și cum în ultima vreme ascult tot mai multă muzică pe vinil, am căutat versiunea vinil pe you tube, aceasta mi-a plăcut:

Albumul:

nazareth-love-hurts-1975

 

“I really learned a lot, really learned a lot
Love is like a flame, it burns you when it’s hot”

 

 

Scrii când…

Scrii când:

  • scrisul face parte din tine
  • când nu poți trăi fără scris
  • când ai ceva de spus
  • când scrisul este ca și aerul
  • când simți că demonii interiori pot fi alungați numai prin scris
  • când ceea ce vrei să spui nu poți spune decât hârtiei
  • simți că nu poți fără
  • ai nevoie să te exprimi
  • nu poți spune nimănui ceea ce dorești să zici
  • când e plăcut vital

Ascultam acest interviu cu Salman Rushdie. El punctează că în lume sunt foarte multe cărți inutile, cărți scrise de dragul de a fi scrise. Apoi precizează: “cărțile ar trebui scrise numai din necesitate”. Să nu se poată fără.

Lumea ar fi mai simplă fără cărți, discursuri, vorbe – inutile. E prea multă umplutură. Și acum, situația este și mai gravă decât în secolul XIX, spre exemplu, fiindcă sunt tot mai puțini sunt cei care pot face diferența.

Un cântec:

Un vis

Sunt vise care sunt atât de aproape de realitate încât par aievea. Vise în care lucrurile capătă deodată un formă și sens. Vise în care nerostitul e rostit. Însă, e rostit fără buze, limbă și sunete. E rostit fără să fie nevoie de vorbe. E rostit în tăcere. O tăcere atotștiutoare. O tăcere care nu are nevoie de semne pentru a transmite înțeles. Înțelegerea este în priviri. În vis nu mai este nevoie de cuvinte, e de ajuns să ne privim pentru a ști.

Așa a fost în visul meu. Vis pe care l-am simțit cu toți porii. Vis care m-a trezit cu inima bătându-mi. Vis care mi-a rămas pe suflet precum verdeața cojitor de nuci. Aș vrea să găsesc acest vis, să-l mai trăiesc odată, să-l întorc pe toate părțile, să-l privesc în față și să-l scutur. Dar, n-am de unde să-l iau. S-a dus. Nu știu drumul spre Orașul Viselor Visate. Unde merg visele după ce au trecut prin noi?

În țărmul viselor corpul nu are formă și nici greutate, acolo ființăm cu spiritul. Tocmai de aceea, nu sunt reguli. Se poate întâmpla orice. Totuși, sunt vise care îți lasă o amprentă atât de puternică încă devin una cu realitatea. Și-am mai constatat că. de multe ori, visăm lucrurile înainte să ni se întâmple, iar apoi, avem senzația de déjà vu. O persoană iubită, dragă, capătă contur în vis, este încă acolo, chiar și dincolo de moarte. Asta pentru că, lumea viselor e foarte aproape de de lumea care nu se vede, dar există.

Odată, mama mea mi-a povestit că, pe când avea câțiva anișori l-a văzut pe tatăl ei care murise când ea avea 2 ani. El a chemat-o la el, a privit-o și apoi a mângâiat-o pe creștet, zâmbindu-i. Dincolo de moarte, i-a simțit iubirea. Mi-a zis că atunci a primit confirmarea că, de acolo de unde este, el va fi mereu cu ea și o va proteja. Transmițându-i, fără să fie nevoie să vorbească, doar din priviri, să nu-i fie frică și să fie curajoasă.

Acum mi-am amintit de această istorioară. Am auzit-o demult, pe când aveam 8-9 ani. Mult timp o uitasem. Căci, cu cât creștem mari cu atât ne vorbim din ce în ce mai puțin. Schimbăm informații și nu cuvinte pline de-nţelesuri. Pe acelea ni le spunem doar nouă, în anumite momente, în rest. suntem prinși în conidian, în viață, în probleme și job. Captivi. Ne rămâne mult prea puțin timp pentru ceilalți și pentru noi. Nu ne mai ascultăm vocea interioară. Nu ne mai întrebăm. Nu ne mai luăm la rost. Trecem și viața trece peste noi. Ne trecem.

În seara asta, în Mega, în timp ce așteptam la coadă, mi-a atras atenția femeia din fața mea. Oase și piele, îmbrăcată într-o bluză lălăie, pantaloni negri, adiași albi jerpeliți, cu o față consumată, ușor îmbătrânită. Privirea era singura care îi răsese neîntinată, care afișa un soi de vioiciune.

sticla de  tutti frutti

Dintr-o privire, orice și-ar fi dat seamă că acea femei nu are un acoperiș deasupra capului. Aștepta și ea, la coadă, alături de ceilalți. Ținea în mâna stângă câteva bancnote de un leu pe care le tot răsfoia din când în când. M-am uitat să văd ce cumpărase, avea un singur lucru: o sticlă Tutti Frutti. Viața. Tot ceea ce și-a dorit această femeie, tot ceea ce și-a permis, din tot magazinul, a fost o amărâtă sticlă de suc. Mi-am amintit de copilărie. De vremurile după revoluție când nu aveam de nici unele. Ai mei nu aveau de lucru și atunci când cumpăram o sticlă de Tutti Frutti era un adevărat eveniment în familie. Fanta și Cola vedeam numai la Crăciun și la Paști. Pe atunci, dacă aveai o sticlă de suc te simțeai bogat. Așa ne simțeam noi, copii, cel puțin.

Apoi, când am plecat, am văzut-o pe această femeie punând sticla de Tutti Frutti într-o pungă albă și apoi s-a așezat la colțul magazinului și părea ușor derutată, ca și cum n-ar fi știu ce să facă mai departe, stătea în drum, aștepta. Însă, spre deosebire de ceilalți, ea aștepta așa cum așteaptă un om care nu are unde să se ducă. Am plecat. Însă, n-am uitat de am văzut.

Și-acum, cine are curajul să se ridice în picioare și să spună cât de greu îi este

 

 

De ziua mea

Pe 28 august 1986 am apărut pe lume. Fac parte din generația care a avut primele manuale alternative, generația care dat prima oară așa zisul examen de capacitate, generația în timpul căreia a apărut Internetul și știe cum era înainte (destul de mici pentru a prinde, destul de mari pentru a putea face comparația). În 2001 mi-am făcut prima adresă de email. Tot atunci, între 1998 și 2003, mIRC-ul era la putere. Cu câtă emoție citai prima frază venită de la o persoană care se afla la mii de kilometri distanță, chiar dacă aceasta era “Aici plouă”. Acea replică  conținea în sine toată aventura și necunoscutul acestei lumi, pe care o vedeai atât de mare, unde sunt atâtea de văzut, cunoscut, trăit.

Câteva gânduri:

str. Timpului
Numărul se pare că a fost predestinat :))

Acum câteva zile, în timp ce așteptam la o trecere de pietoni, mi-a trecut prin minte gândul “timpul nu este nimic, valoarea lui este totul”. Prin timp înțelegând trecerea timpului iar valoarea face apel la valorizarea acestuia. De multe ori suntem îngrijorați că a mai apărut un fir de păr alb, încă un rid care nu poate fi ascuns, energia care nu mai e la fel după 30 de ani… Toate acestea ne amărăsc într-o anumite măsură. Ne îngrijorează și uneori ne țin treji noaptea. Iar când am ajuns la 40 de ani simțim că din viață nu ne-a mai rămas mult și intrăm în panică. La 60 vrem cu orice preț să ne amintim de tinerețe și pentru asta facem tot ce putem ca să mai trăim o dată acele senzații. Ne luăm o iubită mai tânără, facem sport, mâncăm sănătos – doar, doar, vom învinge efectele pe care timpul le lasă asupra noastră. Ați observat că nu mai există vârstnici? Nimeni nu mai dorește să fie numit bătrân? Bătrânețea nu mai este o vârstă, este o boală, și se merge tot mai mult pe sprijinea acestei idei. Mai ales că unii au foarte mult de câștigat din asta.

Și, ce ai făcut de ziua ta?

Poeme Tagore
Spune-mi, dacă toate acestea…

Am ales să fac lucruri simple,cum ar fi, mi-am pus pe mine rochia cea cea roșie care oprește taxiurile și mi-am cumpărat una dintre cele mai bune înghețate mâncate până acum. Apoi, am mers să-mi caut o carte (de ziua mea) în Anticariat Unu (l-am descoperit recent, prețurile și oamenii de acolo sunt ok). Nu știam exact ce caut, am tot răsfoit printre cărți și când am găsit poemele lui Tagore am știu că aceea este. O carte cu coperți galbene, din 1967, ușor uzată coperta (de la apă) care a costat 15 Lei. O nimica toată din punctul meu de vedere. Versurile adevărate (nu joaca de-a poezia) nu au preț.

La 17.30 am mers la ultimul filmul a lui Woody Allen, Irrational Man – care a fost despre un profesor de filosofie care nu mai găsește nici o provocare în lumea din jur, deprimat și posac mai mereu. Viața lui capătă sens în momentul în care se decide să curme viața unui judecător corupt, motivând că acestă faptă va face lumea mai bună și că viața judecătorului este oricum inutilă. Raționamentul are la bază cunoscutul roman Crimă și Pedeapsă de Dostoievski.

M-am bucurat când am auzit că acest film are premieră fix de ziua mea. Îmi place mult stilul filmelor lui Woody Allen, numai că acesta din urmă nu a avut atât de mult umor cât m-am așteptat, sau a avut un alt tip de umor, unul mai așezat. Totuși merită văzut pentru anumite replici, pentru actori și pentru perspectiva din care sunt redate lucrurile. Vedem cum prinde răul rădăcini, cum anumite raționamente pot părea inițial bune dar, în final, se dovedesc a fi efectiv malefice. . Filmul arată, încă o dată, faptul că, pasiune este și va rămâne pasiune: profesorul este gata o ucidă pe tânăra studentă căreia i-a mărturisit, cu înflăcărare, dragostea, în momentul în care aceasta îl amenință că îl va preda poliției.

Ca și în Shining (Kubrick, 1980) vedem cum schimbă puterea ființa umană (răul e în fiecare dintr noi, contează dacă îi dăm curs sau nu). Căci tot ce se întâmplă în Shining e o metaforă din multe puncte de vedere (am citit și romanul). Faptul de a ne crede crede Dumnezeu duce la la ideea că putem avea drept de viață și de moarte asupra unei alte ființe umane. Că, oricum, există oameni care sunt precum niște gândaci de bucătărie care merită strivi. Mai mult. dacă le iei viața, faci, în fond, un bine omenirii. Totuși,  odată crima comisă, nu mai există limite, de niciun fel. De aici eliberarea pe care o simte Abe în momentul în care a ucis. Dar adevărul nu poate sta ascuns, mereu va ieși la iveală. Deși crede că a comis “crima perfectă” – este descoperit.

Seara s-a încheiat cu o ieșire în Eden.

Mulțumesc, cu această ocazie, tuturor prietenilor de pe Facebook care mi-au zis “La Mulți Ani”!

la multi ani
Thank you for passing by

 

 

 

Și deja aceasta postare a devenit mult prea lungă. Nu mi-am propus să scriu atât, am vrut să fie doar câteva cuvinte.

A, da, în final, un cântec care îmi place mult:

E vorba de cântecul-laitmotiv al filmului italian “La vita è bella” (Roberto Benigni, 1997)L-am ascultat acasă și apoi, când am cumpărat înghețată, l-am auzit cântat din nou. Nu cred că există în lume un film mai plin de optimism decât acesta. Viața este frumoasă chiar dacă e grea, viața e frumoasă chiar dacă avem probleme, viața e frumoasă chiar dacă suntem neîndreptățiți. Și, e cu atât mai frumoasă cu cât îți păstrezi privirea de copil și nu lași răul din jur să-ți murdărească sufletul, să-ți întunece privirea, să-ți mâhnească chipul. Important e să știi că, în final, poți sta cu capul sus, că ai făcut tot ce ținea de tine să faci, că ai luptat până la capăt, că ai iubit fără jumătăți de măsură.

 

Foolish Games (Jewel) – un cântec uimitor

Stau, scriu cuvinte și apoi le șterg. Foolish Games e un cântec care nu poate fi încadrat, nu poți spui că este așa sau așa. E atât de bun încât n-are nevoie de prezentare. Ce să spunem? Că a apărut în 1995 și face parte din albumul de debut Pieces of You ? Că e cântecul care a lansat-o pe artista americană Jewel? Că fost inclus în coloana sonoră a filmului Batman&Robi? Că are influințe din “Diamonds&Rust” de Joan Baez? Acestea sunt doar informații, date. Pe noi ne interesează cum se simte acest cântec, cum a fost preceput și de ce a fost atât de plăcut, apreciat, iubit. Căci, în final, muzica e o chestie personală, intimă chiar.

Vezi versiunea live Foolish Games (Jewel & Melissa Ethridge) aici.

Iubirea – intensități diferite mai mereu

De ce se spune că, în viață, pe cine iubim nu ne iubește. Și că mereu va fi acestă discrepanță. Despre asta e cântecul. Despre faptul că cineva iubește mereu mai mult. Rar se întâmplă ca două persoane care se întâlnesc să se iubească la aceeași intensitate, și dragostea lor să supraviețuiască. Pasiunea intră rareori în aceeași barcă cu parteneriatul și compromisul necesar unei relații de cuplu. Iubiri de tipul de “te iubesc până”. Te iubesc până îmi faci asta, te iubesc până la un punct. Și tot mai rare iubirile “în pofida”. Te iubesc chiar dacă nu-mi place familia ta, te iubesc chiar dacă nu-mi place cum te îmbraci, te iubesc chiar dacă ai dinții strâmbi… Iubire romantică (despre asta vorbim) e pasiune. Și pasiunea ori e totală ori nu mai e. Nu mai există jumătăți de măsură. Parteneriatele de timp “îmi dai, îți dau” nu merită atenția noastră. “Pieces of you”, bucăți din tine, asta e ceea ce rămâne când o mare pasiune s-a sfârșit. Fizic, dar nu și în plan universal, căci acolo mereu va exista focul. E idealism? Bine. Accept veridicul. Dar apoi să nu ne mai întrebăm de ce se duce totul dracului.

Ioana Celibidache
Ioana Celibidache: “Ce fel de a privi!”

Citeam acest interviu cu Ioana Celibidache,  singurul pe care l-a dat, în care povestește despre relația ei de 45 de ani cu Sergiu Celibidache.

Relația s-a terminat când el a murit. Timp de 2 ani n-a mai putut să picteze, apoi, din acest timp de singurătate și meditație s-a născut cartea “Sergiu, altfel”.

O altă poveste de iubirea nemaiîntâlnită a fost cea dintre Dinu și Nelli Pillat, inițial el a fost cel care a iubit mai mult. Apoi, în timp, ea a ajuns să-l iubească în egală măsură, sau poate chiar mai mult, cu pasiune, dedicare și devotament. Până la capăt. Vedem toate acestea în corespondența dintre ei, apărută cu titlu “Biruința unei iubiri”.  Rar mai găsești scrisori de o asemenea intensitate. Recomand cartea. Merită citită și recitită (e atât de nuanțată încât nu este suficientă o singură lectură).

Foolish Games – “everyting perfect!”

Să revenim la Foolish Games, cel mai mult îmi place accentul care se pune pe cuvintele. Tempo-ul perfect. Pauzele. Intervențiile instrumentale atât de bine alese. Piesa are rara calitate de a te transpune în interiorul ei. E precum în dialog. Vezi mai jos:

Avem și versiunea originală din 1995, aici. 

Un fel de concluzii

De unde vin cântecele mari? Atât de bune încât sunt unul sau două în întreaga creație a unui artist. Atât de bune încât sunt imitate din nou și din nou. Influențează artiști și epoci. Timpul n-are nici o influință asupra lor. Din contră, le conferă valoare și greutate. Nu știm de unde acele cântece pe care, odată ce le-am auzit, nu le mai putem uita. În fața lor, tot ce putem face este să le admirăm și să ne plecăm umili în fața a ceva ce este mai mare decât noi, mai presus, dincolo. Ceva care nu știm ce este, de unde vine și nu putem cunoaște, putem doar intui și simți. Cred că de asta, pe alocuri, arta și iubirea au ceva din extazul religios. Din acel misticism care este dincolo de înțelegere și rațiune.

 

De ce postările care fac apel la emoții au cea mai mare priză?

În ziua nunții Laurei Cosoi, Smiley a postat pe contul lui de Facebook  cuvintele  “Nici nu vrei să-ți amintești” însoțite de un smiley face, alături de o poză în care vedem un peisaj de iarnă. Fanii s-au grăbit să comenteze și tabloidele să bârfească: “Mesajul postării este adresat Laurei. Smiley este afectat de faptul că ea se căsătorește azi”. Postarea a luat 10,899 de Like-uri și 57 de Share-uri. Însă, nu-i ceva neapărat neobișnuit pentru pagina de Facebook a lui Smiley, din moment ce artistul adună peste 70,000 de Like-uri la o poză cu el (posibil ca postarea să fie urcată, dar tot e mult).

Ce e așa special la postarea “Nici nu vrei să-ți amintești”?

Misterul. Nimeni nu știe ce a vrut să zică Smiley, la ce se referea de fapt. Dar în niciun caz nu a postat asta fiindcă-i place iarna (există câteva comment-uri în acest sens). smiley postare laura cosoi Revistele de cancan s-au grăbit rapid să comenteze că Smiley mai suferă după Laura și că postarea îi era adresată ei. Fanii au replicat: @Senzy Dana:“Degeaba te-ai ținut tare, de data asta a învins orgoliu și nu dragostea :(”,@Cocei Viorica: “Țin să cred că-și amintește și ea. Nu că ar vrea și nu doar ieri”, @Cimpeanu Simona: “Ce ne face să iubim?”, @Nenu Mirela: “Lasă, mai  bine așa?” și cel mai expresiv comentariu este dat de @Myo Myo: „În zadar încerci să uiți, ce a intrat în suflet acolo rămâne” și dă spre exemplificare, o poză cu Laura Cosoi în rochie de mireasă.

Privat-Public în Online

În realitate, fie că e vorba de Facebook sau presă, viața personală rămâne viață personală. Dacă privim lucrurile din perspectiva lui Smiley, chiar și pe Facebook, totul e imagine. Nu-ți mai permiți să postezi ce-ți trece prin cap fiindcă: 1. Nu va fi înțeles, 2. Vei fi greșit interpretat, 3. Dai prilej la bârfe. Și așa apar postările vagi, cu tentă personală, care nu spun nimic clar, care sunt înțelese numai de persoana căreia îi sunt adresate. Fiindcă, deși ești o persoană publică, din când în când simți nevoia să te destăinui, să zici ceva personal. Așa suntem făcuți.Ca și figură publică, e cumva liniștitor, să vezi că atâția oameni, deși necunoscuți, te încurajează și îți sunt alături, indiferent prin ce ai trece. Cred că acesta este cel mai mare beneficiu al celebrității.  Chiar dacă, o mare parte dintre ei te știu azi, când ești în vârf, iar mâine te-au uitat.

Analiză cantitativă: Subiectele „a la corazon” au cele mai multe vizualizări

În timpul masteratului în jurnalism am avut de făcut o lucrare despre cele citite subiecte în tabloide, după numărul de vizualizări. Mi-am ales tabloidele (Cancan, Libertatea, Click) și am început cercetarea. Atunci am descoperit că, cele mai citite subiecte nu sunt cele legate de sex sau violență, ci cele care fac apel la sentimente. Cu alte cuvinte, titluri ca “Aylin Cadir îi poartă roșii,  însoțite de o poză explicativă și un scurt comment, n-aveau atât de mare succes la cititori precum “Andreea Marin a izbucnit în lacrimi când a auzit că Ștefan Bănică va avea un copil”.  De-asta prind telenovelele, de-asta muzica populară are cea mai mare audiență.

Sex, sâni, fund, sânge, împușcături, accidente – nimic nu prinde așa bine precum subiectele “de suflet” cum le-am putea spune. Care au în centrul lor emoționalul, umanul. Fie că e vorba de un artist de la “Dansez pentru tine” care a rămas orfan când era mic, sau de faptul că o anumită vedetă a fost cerută în căsătorie, toate acestea, atrag public gârlă. Și cu cât ne putem identifica mai mult cu ce citim, cu atât va fi mai de succes produsul media.

N-am să uit niciodată ce ne-a spus bătrânul profesor Ferenc Vasas, Dumnezeu să-l odihnească, în prima oră de curs: “Nu vă feriți de tabloide, citiți-le și pe acestea alături de presa așa zisă quality. Acolo este viața”.

Și pentru a ști mai bine de ce vorbim, dăm spre ilustrare aceste întrebări care fac parte dintr-un interviu cu Smiley apărut în revista Ciao, cu titlu: “Am plâns după despărțire”:

  1. Într-un interviu mai vechi din Ciao!, când erai foarte îndrăgostit, spuneai că Laura îţi reproșa că nu stai îndeajuns cu ea. A fost ăsta motivul rupturii?
  2. Faptul că aţi anunţat despărţirea voastră printr-un comunicat de prsă a lăsat loc de speculaţii.
  3. Nu a fost nici o clipă discuţia de înşelat?
  4. Citez din acelaşi Smiley îndrăgostit: „Dacă este femeia vieții mele, încă nu pot să stabilesc”. Acum poţi să spui, a fost femeia veţii tale?
  5. Tot atunci spuneai: „Nu aș vrea să ajungem în punctul în care: «Băi, nene, ori ne căsătorim, ori ne despărțim.» În punctul ăla mi se pare că degeaba te mai căsătorești.” Aţi ajuns în punctul ăla?
  6. S-a scris inclusiv asta, că Laura a zis ceva de genul: „Ori mă iei, ori…”.
  7. S-a stins pur şi simplu relația?
  8. Te-a rănit aşa puţin în orgoliu că a sărit atât de repede în braţele altui bărbat?
  9. Într-un interviu recent, de la Cancan TV, ea spunea că tu ştiai de existenţa lui în timpul relaţiei voastre. Ce ştiai despre el?
  10. Dar crezi că ea chiar e ok sau Cosmin e doar un pansament, după despărţirea de tine?
  11. Voiam să te întreb dacă atunci când vezi o poză cu ei simţi ceva ciudat. Dar îmi dau seama că nu mai are rost, pentru că nu mai sunt sentimente.
  12. Când aţi vorbit ultima oară?
  13. Bine, dacă o suni tu e puţin mai delicat, că ea acum nu mai e singură…
  14. Dacă ai pus punct, e punct?
  15. Tu ai plâns din dragoste?
  16. Şi acum, ultima oară, după despărţirea de Laura, ai plâns? Redarea răspunsului: Plâns… (face o pauză de câteva secunde). Da, pot să spun că da (se oprește din nou și nu pare dispus să mai vorbească despre acest subiect).

Și așa, întregul interviu se reduce la faptul că Smiley a plâns la despărțirea de Laura Cosoi.  De aici, anecdota doi producători de televiziune care redau aceeași știre despre un incendiu. După ce știre e difuzată, primul îi spune celui de-al doilea : “Flăcările mele au fost mai mari decât ale tale!“, la care al doilea adaugă: “Poate, însă călugărițele mele au plâns mai cu foc”.

 

Telekom, din septembrie 2014: mai mulți bani, servicii ioc

În septembrie se face un an de când Telekom a intrat pe piața românească prin unirea dintre Romtelecom și Cosmote. Mare concert mare, în P-ța Revoluției din București, pentru a sărbători această înfrățire. Romtelecom a venit cu un portofoliu de 2,6 milioane de clienți de telefonie fixă, în timp te Cosmote avea 2,9 milioane de clienți pe cartelă și abonați. 5.5 milioane clienți Telelkom (sursa: Wikipedia). Se spune că numărul ar fi mult mai mare, în acest articol apărut în cotidianul Bună Ziua Iași, se specifică că numărul abonaților Telekom s-ar ridica la 10 milioane. În condițiile în care, populația României, numără, în decembrie 2014, 19.697.438 milioane de locuitori, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Telekom – chiar că “experiențe împreună”

Țin în mână factura nr.2743586, facturată în 10.08.2015, în valoare de 414,74 Lei. Având un sold precedent de 245 Lei, luna iunie-iulie, 152 Lei pe iulie-august. 414,74 Lei pentru 2 luni de servicii de telecomunicații.

factură telekom
Ultima factură Telekom

 

Mă uit la celelalte facturi și încerc să înțeleg. În fiecare luna, din septembrie încoace,  au venit, de plată, sume cuprinse între 200 Ron și 250 Ron. În două cazuri factura a fost 150 Ron.

În anexa facturii, dau peste:

  • Tarif verde factură – 0,46 EUR
  • Mobile L_TV L_Voce S_NetMobi – 25 EUR
  • Chirie aparat telefonic – 0,70 EURO (ca la sfârșit să-ți zică “Total chirie echipamente – 4,00 EUR”)

Din toate acele enumerații, servicii peste servicii, reduceri, tot ceea ce ajungi să înțelegi este propoziția “Total factură curentă”. Însă, chiar dacă nu descifrezi factura (ce costă așa mult?), știi că, până acum, nu plăteai banii ăștia și beneficiai de aceleași servicii. Știai că factura depășea rareori un milion și aveai cablu, internet și telefon. Simți că, pe undeva, lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie, că ești luat de prost , “bun de plată” cum se zice în termeni populari. În articolul apărut în ziarul ieșean de aici, oamenii se plâng că plătesc foarte muți bani pentru cablu și pentru internet.

Telekom – bani mai mulți, servicii ioc

Au apărut o mulțime de discuții pe internet  legate de faptul că, odată cu transferul la Telekom au crescut prețul facturilor iar serviciile (în special internetul), lasă de dorit. Pe Softpedia @tehnicianulpasionat, din Ploiești zice: “Abonament proaspăt downgradat! 2 Mb/sec de la 12 Mb/sec… nu duce linia… ceaușistă! Luați de vă uitați…”. 

Pe un alt forum @st3fanitza spune: “ideea e că eu în momentul de față în total plătesc în jur de 150 de lei. Eu unul nu caut să am minute/programe mai multe la tv, vreau doar să plătesc ceva mai puțin. Dacă se poate așa e ok, merită să prelungesc, dacă nu nu prea”. @roby2fine din Bacău: “La ce angajați au Telekom la relații clienți nu le dau mai mult de 2 ani pe piață la noi. Eu am două sesizări scrise la ei la care încă nu mi s-a răspuns în 6 luni. Când am sunat ultima dată mi s-a spus că cererile mele au fost soluționate dar trebuia să sun mai devreme să aflu cum au fost soluționate. Acum nu mai pot să-mi spună. În contul online nu îmi pot vedea numerele de telefon și implicit facturile dar după 20 de telefoane la ei în care mi se spune că în maxim 48 de ore se rezolvă am renunțat”. @marin81 adaugă în septembrie 2014: “Să schimbe nemții tehnologia, după aia să vină cu oferte șmecherie”, la care @misterpresident îi răspunde: “Nemții în primul rând o să schimbe politica de prețuri și mai puțin infrastructura. Sunt curios la anul în timpul asta dacă vor oferi viteze mai mari în orașele din Romania prin fibra optică dacă vor mari uploadul”. @tehnicianulpasionat spune lucrurilor pe nume pe un ton ironic: “VS ceea ce am acum la Ploiești! Până se va moderniză ceva și la Gornet PH… mai stăm cu sârmă ceaușistă și preț mai mare decât am eu UPC în Ploiești. Dau 85 lei la Telekom pe 2 Mb/sec (și telefon + Dolce). Plăteam 95 când aveam 12 Mb/sec (10 real) dar reținând sârma… m-au downgradat la ceea ce aveam pana în urma cu 5 luni! Au vopsit cioara, asta este important!”. @simple_dreams, punctează, cu umor(vezi finalul): “Rețeaua ADSL e praf. Pe lângă vitezele foarte mici, apar și probleme de calitate și stabilitate a conexiunii gen când plouă ori nu ai net, ori e intermitent, când fulgera ți se taie accesul la rețea, revine, fulgeră iar și iarăși cade conexiunea și tot asa. În astfel de zone ar trebui să fie prioritatea schimbarea rețelei cu FTTH. Și să renunțe la prostia asta de idee că FTTH trebuie doar la blocuri. Să nu mai zic de prețuri, dai o suma mare lunar pentru așa ceva. Mai exact, cât plătește un client cu rețea modernă, dai și tu, pe o sârmă ordinară și veche de cine știe când”.

Telekom – ce fel de reputație?

În piață, s-a dus vorba, din gură în gură, online și offline, că serviciile de la Telekom sunt “cele mai proaste și cele mai scumpe”. Să fie așa?

Voind să văd dacă și alții au trecut prin aceeași “experiență” cu Telekom, am întrebat oamenii pe pagina mea de Facebook dacă s-au lovit de serviciile Telekom și ce probleme au întâmpinat:

Telekom internet

 

 

 

 

Replicile au fost:

raspuns 4

 

 

raspuns 2

raspuns 3
Telekom – ce nu ni se spune:

Totul la Telekom funcționează pe baza internetului și dacă vrei să te uiți la televizor și la internet în același timp nu va merge bine.

Dacă vrei să închei contractul înainte de termen trebuie să plătești o taxă de reziliere de câteva sute de euro care nu este menționată în contract (sau nu într-o formulă clară).

Mai au și alte clauze (diverse adaosuri) care nu sunt menționate în contract și care se aplică ulterior.

În cazul în care ei nu mai pot furniza servicii (că le fură țigani cablul), sau nu le furnizează în condițiile menționate (îți zic că vei avea o cu totul altă viteză față de cea pe care o ai) nu se obligă, prin contract, să plătească nimic abonatului. În schimb, dacă ești nemulțumit și vrei să renunți la serviciile lor, îți cer acea taxă de câteva sute de euro. Prin lege, acest lucru este considerat abuziv deoarece nu există echilibru între părți.

Plângerile pentru telecomunicații se fac la ANOPC (Autoritatea Națională pentru administrarea și Reglementarea Comunicațiilor) – faptul că au clauze abuzive (care nu sunt trecute în contract), îi face pasibili aplicarea legiii.

Scrisoarea Telekom: “Stimate Client”

 

Scrisoarea Telekom ne zice, printre rânduri: “Stimate client, cum te-o chema, (oricum nu contezi, ești un număr, căci altfel ți-am fi zis pe nume), plătește!” – mesajul principal. Restul conținutului: primul paragraf, ți se spune cât ai de plată, paragraful doi, ești rugat să plătești, paragraf trei, ți se spune modalitatea prin care poți plăti, paragraf patru, se scuză dacă deja ai plătit, paragraf cinci “vă mulțumim că ați ales telecom România” (“vă” – pentru a păstra distanța). Paragraf șase, un fel de P.s., își spun că dacă nu plătești vei intra în baza de date a clienților rău platnici Preventel. Paragraf șapte, îți zic numărul de telefon  (1234) unde ai putea afla mai multe informații (ca și cum de-asta ai avea nevoie). Și termină scrisoarea cu adresarea: “Cu respect, Echipa Telekom Romania”.

scrisoare telkom
Scrisoarea Telekom către clienți

N-am văzut nici măcar un singur paragraf, unul singur, în care să zică: “dacă nu poți plăti, găsim o soluție astfel încât să fie bine pentru ambele părți”, “dacă nu poți plăti, te amânăm”, “dacă nu poți plăti îți oferim o perioadă de redresare, cât ai nevoie, căci vrem să rămâi alături de nou”, “nu poți plăti, ai o problemă, ascultăm!”.

Nu, peste tot, plătește, plătește, plătește. Chiar și pe verso, pe fiecare foaie Telekom apar conturile băncilor unde poți plăti. Titlu text verso foi factură: “Telekom pentru tine”.

Concluzii

Să spunem că toate acestea nu sunt adevărate. Să zicem că e doar părerea nostră (cum i-au spus cei de la relații clienții Telekom, prietenei mele de pe Facebook). Totuși, nu vrem să fim mințiți în față. În facturi văd clar o creștere a tarifelor cu cel puțin 50%, în cazul meu, și nu numai. De ce n-a vorbit nimeni de această creștere? De ce nu e specificată în contract? Atât de mulți oameni, mai mult de jumătate din populația țării, s-a trezit, de azi pe mâine, că nu mai aparține de Romtelecom și Cosmote, ci te Telekom. Li s-a spus că totul va fi la fel, că e doar o schimbare de nume. Că e mai bine așa. Dar nu e. Nu e la fel, nu e mai bine așa. Din nou, ne trezim în situația în care suntem “buni de plată”. În condițiile în care, mai mult din populația activă Românei, este plătită cu sume sub 1000 de Lei, conform datelor furnizate de inspectoratul Muncii. În final, întrebările care se pun sunt: “De unde?”, “Cu ce?”.

Tu ce experiențe ai avut cu Telekom?

UPDATE, 20 August 2015, ora 7.20pm: Azi, în timp ce veneam de la cumpărături, m-am întâlnit cu un vecin. M-a întrebat ce mai fac și i-am spus de situația noastră cu Telekom-ul. Nici n-am terminat bine de spus că a intervenit:”Și noi plătim foarte mult la ei, în jur de două milioane în fiecare lună. A luat fiu-meu un telefon ;și a semnat contractul pe 2 ani cu ei, fără să ne întrebe. De atunci, tot plătim. Și nu consumăm nimic în mod special, nu dăm telefoane în străinătate sau altceva. La un moment dat, ne-au sunat că avem de plătit o taxă de 190 de Ron, restanță. Au tot sunat să o plătim până am plătit-o. Revoltător este că am întrebat trei operatori pe ce perioadă este acea taxă și fiecare ne spunea o perioadă diferită. Asta nu am înțeles. Parcă n-ar fi fost din aceeași companie. Nu știm ce să facem. Cui să-i spui?”