Iulia Cimpoeru – Page 9

Fluturi – Irina Binder, un adevărat fenomen editorial printre adolescenți

Cartea “Fluturi” a Irinei Binder, apărută vara asta, a entuziasmat o mulțime de adolescenți și tineri. Mai întâi, cartea a devenit faimoasă în rețelele sociale. Citatele din “Fluturi” au circulat cu viteza luminii pe Facebook (rețeaua care a ajuns la toată lumea), de la paginile de tip Fun la paginile personale. Peste noapte, o mulțime de puștoaice, in special, își doreau să citească această carte.

Cum am aflat eu de acesta carte? Cândva prin iulie primesc un telefon scurt de la sora mea care îmi zice cu cel mai mare entuziasm să caut Fluturi, nici nu mai știa exact autoare, își amintea că o cheamă Irina. Eram în Brașov când m-a sunat, am căutat-o într-o librărie de acolo și nu am găsit-o. Era prima oară, în cei 18 ani ai surorii mele, când mă ruga să-i caut o carte. Așa că, mi-am dat seama că trebuie să fie vorba de ceva special. M-am întrebat “Ce este cu acestă carte?” “Cine e autoare”. Am rugat-o pe sora mea să-mi zică cine i-a recomandat cartea și mi-a spus că o știe de pe Facebook și că “toate fetele citează din ea”. Așa am aflat eu de “Fluturi” :).

În momentul de față, dacă cauți pe Google “Fluturi – Citate” găsești 107.000 de rezultate. Pagina de Facebook numără 295, 497 de Like-uri. Nu atât de multe, și totuși, cartea a influențat o mulțime de adolescenți și tineri. Mai ales pe cei din provincie (căci la ei nu au atât de multe variante de distracție cum am cei din Capitală), tind să cred. În cazul surorii mele asa a fost. E pentru prima dată când ea citește, cap coadă, o carte. Primul volum l-a citit într-o noapte. Pe al doilea încă nu l-a terminat.

Pe Tumblr, carte are are fanii ei. Consider că Tumblr este prima sursă a conținutului cu potențial viral, sursă de primă mână (de la cititorul-distribuitor la public) care nu este împins în față de publicitate (cum se întâmplă pe toate rețelele). Acesta e și motivul pentru care am încredere în Tumblr și e prima rețea la care recurg când vreau să găsesc ceva autentic, la prima mână.

Am răsfoit pentru prima oară cartea “Fluturi” în librăria Bastiliei, prin august. La prima vedere, mi s-a părut o carte care are un stil mult prea siropos pentru a putea fi gustată de mine. Și totuși, am câteva cuvinte m-au marcat (“când iubești cu adevărat nu poți să înșeli pentru că ai în minte tot timpul chipul persoanei pe care o iubești”).

De la sora mea am citit și eu cartea. Da, într-adevăr e scrisă prost iar iar multe din scene sunt artificiale, există o mulțime de contradicții în personajul Irinei și structura cărții e praf. Însă, și ce dacă! Cartea e aspru criticata de Ioana Radu, spunând că a fost o pierdere de vreme și de bani. Însă, sunt o mulțime care îi iau apărarea în comentarii acuzând-o de “superficialitate” și “insensibilitate” (șic). O recenzie care se află la polul opus găsim pe blogul Georgianei Mihăescu. Aici putem vede ce a însemnat cartea pentru anumiți oameni (și nu e vorba de cei naivi, provinciali, săraci cu duhul cum s-ar grăbi unii să obseve).

Chiar dacă “Fluturi” este într-adevăr o nonvaloare literară, acestă carte a făcut o mulțime de oameni să rezoneze și să palpite de emoție. Am citit-o și eu. Și nu pot să nu recunosc că te prinde, că e amuzantă și are un dialog savuros (chiar dacă uneori e necredibil sau prostuț). Întorsăturile de situație se țin lanț și are remarcabila calitate de a te ține cu sufletul la gură. Ce dacă conflictele sunt cusute cu ață albă? Noi, cei care avem practica cititului, îi vedem toate neajunsurile… Are multă prostie, da, dar și de prostie se poate râde atât de bine, sau, mai ales de prostie :)). Da, e telenovelistică, însă, e mai gustată așa (de marele public). Deși puțini recunosc, tuturor ne plac telenovelele, într-un fel sau altul. Situația poate fi comparată cu știrile de le ora 5 (nimeni nu recunoște public că se uită. și totuși audiența e cea mai mare atunci).

Însă, un aspect care merită luat în seamă este că, pe cartea asta, au pus mâna o mulțime de adolescenți care n-au citit o carte, cap coadă, niciodată. În plus, “Fluturi” nu are nimic nociv. Abundă în învățături de viață, într-o lume în care copii și tinerii sunt educați de internet și de televizor. Nimeni nu ne spune cum stau lucrurile, de fapt, în lumea asta. Părinții nu au timp de ei sau nu sunt capabili să-i educe. Profesorii nici atât. Așa că, cartea Irinei Binder nu poate fi decât ceva bun.

La final, citate din scrisoare Luminiței (cititorii cărții știu despre cine vorbesc):

“Să nu te irosești in zadar, sa nu-ți sacrifice viata muncind pentru lucruri, să cauți să fii fericită, să nu iți refuzi nimic, să nu trăiești amânând ca și cum ai trai veșnic”

“Vreau sa îmi promiți ca nu vei tine niciodată cont de vârsta, vreau sa nu consideri niciodată ce e prea devreme sau prea târziu pentru a trai asa cum vrei, pentru a iubi, pentru a face nebunii, vreau sa te bucuri din plin! ”

“Sa nu uiți niciodată cine ești, sa nu lași oamenii sa te transforme ni cine vor ei sa fii, nu uita ca ești un om minunat. Trăiește frumos, cauta sa însemi ceva bun în viețile oamenilor, retrage-te atunci când simți ca nu mai aparții unui loc sau unui suflet și ia-o de la început, ori de cate ori va trebui…”

“Tu ești un om bun, tu ai fost educate sa ierți și nu sa judeci, tu nu ești omul care executa, tu ești omul care oferă ajutor, tocmai atunci când cineva merita mai puțin”

Câteva citate care au prins pe Tumblr (citate la care oamenii au rezonat, la care au dat share, pe care le-au distribuit pe rețele, datorită cărora au cumpărat cartea).

Un alt fel de a spune “Îmi lipsești”

Am găsit fotografia de mai jos pe Instagram. Nu știu dacă ideea e originala sau nu, însa mi-a plăcut mult. Drept urmare am postat-o pe Facebook, Twitter si Google +.

Fotografia a fost făcut-o în Sibiu. Locul există. Nu știu dacă la mijloc este o poveste de iubire, dar mi-ar plăcea să cred că este așa. Că totul e pe bune. Următorul gând care își vine în minte este: “Cine este persoana care a făcut asta?” și te întrebi dacă povestea din spatele acestei imagini a avut un happy-end.

Legenda (așa cum imi place să mi-o imaginez)

Într-o noapte, cineva a mâzgălit câteva cuvinte pe-o clădire părăsită. Nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic. Dimineața, o mică mulțime se holba la vechia prăvălie roșu spălăcit. Deodată, clădirea dărăpănată, pe care nimeni n-o mai băga în semnă, ajunsese în centrul atenției. Totul datorită unor litere școlărești scrise cu vopsea albă “Mă gândesc la ea” iar mai jos, în dreptul geamului “NON STOP” scris cu litere mari, de tipar.

În curând, oamenii s-au obișnuit și cu această ciudățenie și nimeni nu mai dădea atenție micuței prăvălii uitată de vremi. Doar copii și străinii se mai opreau, din când în când, în dreptul ei, șușoteau puțin, zâmbeau și mergeau mai departe.

Într-o zi, o copilă cu ochi mari și zâmbet timid s-a oprit în dreptul prăvăliei privind-o captivant, fără să mai vadă pe nimeni și nimic în jurul ei. Un copil de un an și ceva începuse să plângă zgomotos în urma unei căzături, iar maică-sa îl ținea strâns de mână în timp ce-i reproșa pe un ton furios “Vezi ce se întâmplă dacă nu te uiți pe unde mergi!”. Apoi, aerul prinde schimbul de replici furtunoase a doi tineri “îți zic, n-am văzut-o în viața mea! De unde să știu eu de ce mi-a dat add?”, “Știi ce, nu mai vreau să aud nici un cuvânt spus de tine. Ești un mincinos nenorocit și așa vei rămâne!”. Fetei i-au trecut aceste replici pe la ureche dar nu le-a dat nici o atenție. În momentul următor un bărbat a trecut răcnind la telefon “Ce nu e clar? Îți mai repet încă o dată: pe luni vreau ca acel contract să fie semnat! Ce? Nu vreau să aud!” și, în timp ce vorbea telefonul s-a rostogolit cu zgomot pe caldarâm. Bărbatul a ridicat telefonul, a trântit o înjurătură și a mers mai departe.

“Cristina!” “Hei, Cristina” iar de fată se apropie o puștoaică cu blugii rupți. “Cristina, la ce te uiți?” “A, la asta?” “N-ai văzut pana acum?” “Ce prost! Asa vrea el sa impresioneze! Fată, iți spun eu, n-are nici o șansă!”, replică la care Cristina are tendința de a izbucni în plâns. “Hei, dar ce-i cu tine? Te-a impresionat prostia asta? Hai să fim serioase, cine mai ia în seamă toate porcăriile care apar acum scrijelite pe ziduri?” – după acest scurt schimb de replici cele doua fete se îndepărtează grăbite.

Gânduri de final

Acum ceva timp, pe când treceam pe Bulevardul Corneliu Coposu și mă îndreptam spre Unirii, am văzut doi tineri, un el și un ea care se strângeau puternic în brațe. Trecând pe lângă ei am observat că mașina tinerei femei era umplută de post notes-uri pe care era scrijelită o singură întrebare: “Vrei să fii soția mea?”. Iar această cerere în căsătorie se întâmpla acolo, live, în mijlocul unei mulțimi care nu înțelegea mare lucru din îmbrățișarea celor doi, în timp ce mașinile demarau grăbit. Însă, pentru cei doi, lumea se oprise în loc.

Cred că uneori comunicarea uzuală nu este suficientă, sunt momente, sunt persoane, sunt stări, care te fac să faci lucruri aproape nebunești. Însă, numai făcându-le simți că trăiești. Și-apoi, mai este și această presiune a clipei, momentul în care simți că timpul doar trece și nimic mai mult. Iar tu aștepți și aștepți ca ceva se se întâmple. Dar nu se întâmplă. Oamenii noi în viața ta sunt destul de rari și te trezești făcând același lucru aproape în fiecare zi, cu mici diferențe în weekend-uri. Tocmai de aceea, atunci când dai peste cineva care îți dezvăluie o altă lume, deodată simți cum toată viața ta se îmbogățește, ești tu și nu mai ești tu. Și deodată își dai seama că nu îți poți permite să pierzi acea persoana, cred că așa apar cererile în căsătorie. Sau, așa-mi place mie să cred că apar. Însă, ce se întâmplă când persoana iubită nu mai este în viața ta? Atunci scrijelești pe geamurile unei prăvălii că n-o poți uita.

5 cursuri care merita urmărite pe Coursera

Știu de Coursera de mai bine de 3 ani. Am aflat de acest site pe tren, de la un tip, situat pe un scaun alăturat mie. Stand in vecinătate, am schimbat câteva cuvinte, iar discuția a avansat in zona de online. Mi-a povestit plin de entuziasm despre ce se dorește a fi proiectul Coursera.

Când am ajuns acasă mi-a făcut cont pe site. A trecut o lunga perioada pana sa găsesc timpul si dispoziția de a ma inscrie si a urma, cap-coada, un anumit curs.

Interesul fata de Coursera mi-a revenit acum o luna, in timp ce am vazut ca o persoana din lista mea de prieteni de pe Facebook vorbește despre aceste cursuri. Curiozitatea mi s-a reactivat si m-am pus pe cautat cursuri pe care as vrea sa le urmez.

Aceste sunt 3 dintre cele mai bune, care mi-au facut o impresie deosebita.

1. Contemporary Scandinavian Film and Television Culture: Main Trends – susținut de Universitate din Copenhaga.

Este sustinut de 2 profesori care te trec prin totata istoria cinemaului scandinav si iti fac un update realist vizavi de cinematograful zilelor nostre.

2. Søren Kierkegaard – Subjectivity, Irony and the Crisis of Modernity – Northwest University

Un curs organizat extrem de bine. Are multe recomandari de lecturi si documente tematice. In ce priveste subiectul, cred ca Kierkegaard nu mai are nevoie de nici un fel de introducere.

3. Understanding Media by Understanding Google – Northwest University

Mi s-a parut un subiect interesant. Nu am reusit sa vad toate lecturile.

4. Fantasy and Science Fiction: The Human Mind, Our Modern World – Michigan University

5. Reason and Persuasion: Thinking Through Three Dialogues By Plato – NUS (Universitatea Nationala din Singapore)

Cam acestea ar fi. Am constatat ca pentru a urmări un astfel de curs, ca la carte, iti trebuie disciplina si automotivatie. Desi multe dintre cursurile Coursera nu sunt practice, nu te invata Analytics (Google) sau mai stiu eu ce, acestea iti pot sădi o baza solida de cunoștințe in ce privește un anumit domeniu sau altul.

Cand vacanța e un vis greu realizabil

Despre ce se poarte vorbi in sezonul estival dacă nu despre vacante? Majoritatea oamenilor lucrează peste 330 de zile din cele 365 ale anului. Cei norocoși, isi pot lua un mini concediu in fiecare weekend, aproape când vor si cum vor. Insă, marea masa, are un singur concediu care durează intre 15 si 20 de zile. Acesta este momentul in care poporul isi amintește cum este sa trăiești.

Ce este trist in frumoasa noastră țară este ca sunt multi oameni care n-au bani sa plece niciunde in concediu. De cele mai multe ori, stau in mijlocul familiei si se bucura de distracția televizata. Si aici ma refer la vânzători, la șoferi, bucătari, clasa muncitoare, cum li se spune, oameni care au job-uri modeste si sunt plătiți cu 10-12 milioane pe luna. Cu acești bani oamenii abia se descurca de azi pe mâine si dacă au familie e si mai greu. ..

Oameni de lângă noi, despre care nu se vorbește, care nu apar in revistele de scandal sau in emisiunile lui Oprah… Căci nimeni nu e interesat sa vadă o gospodina in capot si papuci care sta pe canapea, in fata televizorului, cu telecomanda in mana si se uita la Un show păcătos mimând voia bună si distracția (caci, in realitate, ea site ca fun-ul adevărat e in alta parte, familia Bundy vă spune ceva?). Un fun intermediat de farmecele amăgitoare ale micului ecran. Un ecran care prostește. Care da impresia de viata furând si puținul pe care il avem (oamenii de lângă noi, experiențele reale, putința de a lua inițiativă).

Te întrebi probabil: cine are un astfel de concediu in România secolului XXI?Tu, care, in fiecare weekend, pleci la mare, ori la munte. Răspunsul e cat se poate de simplu: o țară întreagă. Poate chiar părinții tai (pe care nu i-ai mai văzut de mult), rudele, verișorii, oamenii din orășelul tău de provincie alături de oamenii care populează 92% din București.

De ce scriu asta? Fiindcă avem tendința sa uitam sa ne mai gândim la alții când nouă ne este bine, in timp ce stam tolăniți pe o plaja, uitând de tot si de toate. Pierduți in moleșeala momentului. Pierduți in amorțeala comodității. Sau, uitam sa ne gândim la cei de lângă noi in timp ce ne plimbam pe bicicletele noastre de zeci de milioane spunând-ne ca am muncit pentru banii ăștia. Insă, si ei muncesc (dacă au unde, căci sunt atâția care nu au) si încă 8 ore pe zi , zi de zi. Ei, care nu au nimic in afara de lipsuri.

As vrea sa se vorbească si despre oamenii care nu-si permit vacante, care nu au haine fancy, care stau in locuri uitate de lume, care, dacă au avut, au dat toti banii copiilor lor ca aceștia , sa facă o facultate, sa aibă un viitor, iar copii au plecat si i-au uitat. Oameni, de lângă noi, de-ai noștri, care nici nu-si mai amintesc de când n-au vazut marea (dacă au văzut-o). As vrea sa vad povestea lor mediatizata. Asa cum e, nu in stilul tragico melodramatic al Povestirilor Adevarate.

Hai sa vedem, sa arătam realitatea!

Internetul de la Orange imi scoate peri albi

Vi s-a intamplat ca tocmai când aveți mai mult nevoie de internet acesta sa va lase balta? Asta pățesc eu cu stick-ul de la Orange din nou și din nou.

Am intrat pentru stick-ul Orange într-un abonament de 2 ani pentru care plătesc 55 Lei/luna (3 Gb/viteza). Am semnat fără sa ma gândesc prea mult, fără sa ma documentez. Nu mi-a spus nimeni cum sta treaba cu internetul pe stick, ca, după ce ai consumat cei 3 Gb alocați (de tin aproximativ o săptămână dacă navighezi si vreo 4-5 ore dacă folosești you tube-ul) , internetul “merge” cu viteza melcului. Mai exact, cu 1,21 kb/sec. Adică, la viteza asta, adresei de email ii ia un minut sa se încarce.

Pentru ce plătesc eu 55 Ron pe luna? (pe lângă telefonie, le dau, in medie, 150 Ron in fiecare luna). Pentru un internet care te face să-ți blestemi zilele, la propriu. Aproape ca ma resemnasem cu toate neregulile pe care le-am trăit de când am intrat in marea familie portocalie, însa, mi-am dat seama ca aceasta situație nu este normala. Nu este normal sa fii mintit, sa ti se spuna ca cumperi ceva si sa iti dai seama acasa, in timp, ca produsul/servicu este cu totul altul decat ti s-a spus. Nu e normal sa plătești un serviciu care nu te satisface, din contra. Nu e normal, tu, ca si consumator, sa fii luat de prost. Nu e normal sa suni la Relatii Clienti si sa ti se spună ca totul va fi bine, ca problema ta va fi rezolvata, când, de fapt, nimic nu e bine și problema ta rămâne nerezolvata.

Având nevoie urgenta de internet, azi mi-am mai cumpărat un Gb pentru 3 euro (ca sa nu zic ca mi s-a intamplat sa sun si sa mi se spună ca pachetele de internet suplimentar încep de la 7 euro, iar când le-am spus ca in trecut am activat o oferta de 3 euro au recunoscut ca au si aceasta opțiune, pe care, inițial, nici nu mi-o expuseseră). Am consumat 1 Gb in mai puțin de o zi, câteva ore de internet (email si facebook, fără you tube) si o ora de radio (radio românia actualități -128 kb/min). N-am știut ca radio-ul consuma asa mult, mi-am dat seama abia când am rămas fără viteza.

Sa recapitulam, 55 ron/luna x 24 luni = 1320 Ron numai pentru internet (se mai adaugă încă vreo 2000 pentru telefonie). In total plătesc celor de la Orange pentru cei 2 ani de servicii vreo 3320 Ron. Ce-mi oferă ei de banii ăștia?

N-as zice acum nimic dacă ar fi fost sinceri cu mine de la început, i-am și întrebat, punctual, dacă, odată viteza consumata, pot folosi internetul in limita decentei. Mi-au spus ca viteza este mai mult decât buna. Povesti.

Ceea ce ma deranjează este faptul ca nu exista posibilitatea (cu excepția de a-i da în judecata) de a refuza sa plătești pentru un serviciu care se dovedește a fi cu totul altfel decât ți s-a spus ca va fi. De ce acceptam sa plătim cuiva care ne tratează ca niște simpli consumatori (buni de plata) și care nu ne asculta cu adevărat problemele?

Însă, părerea mea este ca, in timp, lucrurile se reglează. Acum totul “răsuflă” pe internet, iar consumatorii, deși sunt prosti, sunt, în același timp, multi. Iar veștile rele circula mult mai repede decât cele bune. Caci, pana la urma urmei, nu ești ceea ce spui ca ești, ci ești ceea ce spun alții ca ești. Și dacă ți se pune eticheta de “țepar” cu greu vei mai scapă de ea. Nici tot bugetul din lume nu te poate face alb odată ce te-ai tăvălit in noroi.

Gratuitatea fotografiilor de pe Getty Images – inca o metoda de promovare

În martie, Getty Images, cea mai mare sursa foto din lume (folosita mai ales de agențiile de presa) a permis folosirea gratuita a imaginilor sale atâta timp cat în josul fiecărei imagini apare sigla Getty Images si autorul imaginii respective. Vesti bune? Nu chiar.

Cum se poate lua o imagine de pe site-ul Getty Images:

Asa arata o imagine importata de pe Getty si asa arata script-ul embed impus de cei de la Getty.

Gratuit sau…

În fapt, aceasta decizie, aparent în favoarea utilizatorilor, este o alta modalitate a site-ului de a se promova. Mai mult, după un timp, fotografiile incorporate pot include publicitate.

Un alt lucru de care merita ținut cont: dacă autorul fotografiei se decide să-și scoată imaginea de pe site, ea nu va mai fi vizibila în locurile unde a fost doar preluata. Iar un site serios nu isi permite sa se întâmple asta. De aici, motivația de a deține drepturile asupra imaginilor. Pe scurt, gratuitatea imaginilor – o acțiune care împinge si mai mult decizia de cumpărare.

Dar cat costa o imagine Getty?

Sa luam spre exemplu imaginea de mai sus, preturile pentru ea pornesc de la 20 euro (280×187 px, size: 2.8 KB) si ajung la 579 euro (5,120×3,413 px, size:7.46 MB). Iar pentru a folosi imaginea in condiții decente trebuie sa dai cam 150-200 euro. Hai sa spunem ca aceasta e fotografie editoriala, semnata de un artist.

Am mai făcut un alt test: o imagine de la un festival de film . O prima observație: nu-ți spune pretul direct. Acesta variază. Mai întâi te întreabă in ce scop ai nevoie de imagine (comercial sau editorial) iar în funcție de răspuns se stabilieste prețul. Nu-i asa ca sunt smart? Imaginea costa 50 euro pentru dreptul de a o folosi timp de 3 luni si costa 480 euro dacă o folosești in zona Advertising – Print, display and TV pentru o perioada de 6 luni. Sunt si mai multe variante de pret (date de ei) – pe acestea le-am găsit la o verificare rapida. Mie, personal, mi se pare ca cer exagerat de mult pentru niște imagini făcute spontan, pentru care nu-ți trebuie cine stie ce pregătire, talent artistic…

Și încă ceva, pe lângă preț, nu am reușit sa găsesc cum iti poti face cont de fotograf pentru a-ti lista propriile imagini. Sau, și ei lucreaza numai cu fotografii acreditați Getty? Si cum poate fi prezentat cat mai accuarate (precis) un eveniment dacă nu exista cel putin 2 fotografi care sa ilustreze evenimentul, astfel încât, utilizatorii sa aibă de unde alege? Care e politica fata de freelanceri?

România apare si nu apare in arhiva Getty Images

Am cautat imagini despre Romania si am fost dezamagita de rezultate: criza ruso-ucraineana (imagini cu o caruta, o femeie imbracata la patru ace care trece pe langa stand-ul Socialistii pentru Uniunea Vamala din Moldova,o pasare care sta pe spatele unui cal) – toate făcute de același Daniel Mihailescu (in Romania, Moldova, Ucraina, Rusia). Mai apoi, tot Daniel Mihailescu ofera si imagini de la un meci de fotbal, de la protestul pro-maidanezi, de la o procesiune ortodoxa etc.

2 întrebări: De ce apare numai un fotograf in România, Ucraina, Rusia si Moldova?; Pe ce criterii sunt selectate evenimentele care sa apară pe Getty?

Putina istorie…

Știu site-ul Getty Images din 2008, anul II de Facultate la Jurnalism, când am făcut un internship pe fotojurnalism la Clujeanul. Atunci l-am gasit fascinant: atat de multe imagini, toate categoriile, într-un singur loc. Cu trecerea anilor site-ul a continuat sa crească, astfel încât, aproape ca nu exista eveniment important (la nivel mondial) care sa se întâmple si sa nu apara pe Getty. Si totusi… Se pare ca realitatea nu e asa cum ni se spune…

Profiturile companiei Getty Investments LLC au crescut odată cu creșterea popularității site-ului, astfel ca, intre 2007-2011 au realizat 100 milioane de euro, majoritatea banilor provenind din acordarea de licențe digitale.

Mai multe despre monetizarea conținutului unei imagini digitale si aici.

Fii pegătit să-l intalnesti pe Jack Ryan: Agentul din umbră

Kenneth Branagh are reputația de tine cu sufletul la gura la filmele sale. Nici de data asta n-a fost mai prejos. In “Jack Ryan: Agentul din umbra” avem una bucata bărbat, erou de război, o super femeie (Keira Knightley) inteligentă, cu inițiativă, puțin obsedată de control (replica “și la masă vrei să controlezi totul?”) și avem ACȚIUNE (focuri de arma, mașini care se rostogolesc, sărituri, urmăriri, explozii etc.).

Ryan este eroul american tipic, care, în timpul războiului din Afganistan (în care se oferise voluntar deși era un băiat inteligent, cu teza de doctorat în lucru) salvează doi camarazi de lupta atunci când avionul lor se prăbușește, asta, în condițiile în care avea coloana rupta. În urma acestei isprăvi se alege cu răni grave iar doctorița care îl tratează este nimeni alta decât frumoasa Keira. 8 luni durează recuperarea. Iar, în acest timp, lui Ryan i se propune o noua misiunea, aceea de a lucra pentru CIA (“Jack, nimeni nu înțelege datele în afara de tine). El accepta fără sa stea pe gânduri și lucrează, pentru o vreme, ca si analist, sub acoperire, pe Wall Street.

Toate bune și frumoase pana în momentul în care acesta este însărcinat cu misiunea de descoperi cine se ascunde în spatele anumitor tranzacții suspecte, în valoare de milioane de euro. Și pentru a face asta trebuie sa plece în Rusia ( “noua lor ideologie este banu. ei nu sunt o tara, ci o corporație). De aici lucrurile devin periculoase. Omul care îl întâmpina în aeroport încearcă sa-l omoare și scapă ca prin urechile acului.

Acțiunea atinge climax-ul În momentul În care Ryan se întâlnește cu magnatul rus Viktor, de la care trebuie sa obțină informațiile de care avea nevoie. Insă, acesta nu i le da de buna voie, și singura soluție de a le obține este prin efracție. Singura problema este ca Ryan risca, în această afacere, propria iubita iar aceasta este cât pe ce sa o pățească (metoda ruseasca: un bec spart în gura). Dar, ca în orice film american care se respecta, Ryan ajunge fix în ultimul moment și o eliberează pe frumoasa (ea l-a reținut pe rus prin farmec și inteligenta pana ce Ryan a făcut rost de datele aflate în sistemul lui) curajoasa din mâinile rusului nemilos (vezi scena cu seringa).

Și filmul se termina cu victoria americanilor.Cum altfel?

Scena mea favorita:

Cea de la cina, in care Cathy (Keira Knightley) are o discuție filozofico-umanisto-morala cu rusul Viktor. Aceasta este pur si simplu fermecătoare, filtrează cu tact și inteligenta iar jocul de priviri al celor doi nu poate fi trecut cu vederea.

Cea mai tare ținuta a lui Keira (pentru fashioniste)

Cea în care Keira il așteaptă pe Ryan pe marginea patului, în camera de hotel (Hello! Am venit. Surpriză!) îmbrăcata într-un superb palton, cu linii masculine.

Câteva replici savuroase:

“Voi americanii va considerați direcți, însa, sunteți doar nesimțiți”

In ce priveste datele (“Nimic nu e ascuns, ci doar protejat”)

“- Bea? – E rus! Si-i plac femeile. Daca sunt maritate si mai bine.”

Replici la cina dintre Keira si Viktor

“Îmi plac discuțiile, nu pălăvrăgelile (chit-chat)”

“Regretele se aduna în jurul nostru precum cărțile necitite” (favorita mea)

” – Cat de avansata e ciroza? Vezi, acum vorbim”

“For you, the world”

“Vechile tale slăbiciuni Viktor: vodka, vanitatea si femeile”

Gestul favorit

Cel in care cei doi se iau de degetul mic în timp ce sunt in mașina . Asta într-un moment de super tensiune în care fiecare se gândește dacă va ieși cu bine din asta.

Trailer-ul (care nu arata prea multe)

Critici: scenariul este pe alocuri necredibil, te face sa spui “Pe bune?” “Serios?” – deoarece lucrurile se întâmpla, de multe ori, ca si cum personajul știe ca are în spate o echipa de filmare. Un alt minus: în povestea se fac salturi bruște, nu mai înțelegi când s-au petrecut lucrurile, cum si de ce. Pur si simplu iei noua situație ca un dat de la sine cu care trebuie sa te obișnuiești. În rest, filmul merita văzut.

La final, o chestie super tare: regizorul, Kenneth Branagh, joaca rolul rusului cel hapsân, Viktor Cherevin. Cine-ar fi crezut?! Personal, eu chiar l-am simpatizat pe rus (ce privire!). Dar asta rămâne intre noi :).

O scurta vizita la Gaudeamus

Anul acesta am ajuns la Gaudeamus in ultima zi, duminica, pe la ora 6. Cum am intrat, m-am contaminat rapid cu atmosfera târgului. Peste tot vedeai cărți, oameni care răsfoiau cărți, alături de discuții despre cărți. M-am simtit instant in largul meu :).

Am trecut pe la stand-urile editurilor importante Rao, Humanitas, Litera, Polirom, cel mai mult mi-a atras atenția Editura Vellant. Am găsit aici cărți deosebite, scumpe într-adevăr, dar care meritau banii, după părerea mea, deoarece sunt altceva (la nivel de grafica, calitate a hârtiei si subiecte abordate).

În fata standului de la Editura Vellant m-am confruntat cu o grea alegere, intre rațiune si simțire, intre “ce trebuie sa iau” si “ce mi-ar placea sa iau”. Prima alegere, clasicul “Manual de branding” al lui Olins si “20 de poeme de iubire si un cantec de disperare” de Pablo Neruda. Într-un final m-am decis, am pus rațiunea pe primul loc si am cumpărat cartea lui Olins. Însă, mi-am promis să cumpăr, până la Crăciun, poemele lui Pablo Neruda.

La Gaudeamus multi părinti si-au adus copii iar acest lucru m-a surprins plăcut. E bine ca cei mici sa prindă gustul lecturii cat mai timpuriu. Cel mai mult m-a bucurat sa vad familiile (mama, tatăl, copii) care, supa ce au cumpărat cărțile dorite, s-au așezat pe scările târgului pentru a le răsfoi, nemaiavând răbdare sa aștepte pana acasă.

Un alt lucru care m-a impresionat la Gaudeamus a fost sa-l vad pe acest bătrânel răsfoind, plăpând o carte, în timp ce avea mâinile pline cu pungi în care se aflau cărțile cumpărate între timp. A venit la Gaudeamus deși se mișcă cu dificultate. Si n-a venit sa se uite. Pentru mine a fost o dovada ca, anii acumulați, nu i-au alungat setea de cultura, si, acest lucru, m-a încurajat.

Alte lucruri despre Gaudeamus:

Top carti cumparate la Gaudeamus 2013
Selectia lui Dragos Butuzea (Adevarul) “10 cărţi pe care mi le-aş cumpăra de la Gaudeamus 2013”
Interviu cu scriitorul francez Andrei Makine (Agerpres)
Lista cu cele mai vandute carti de la Polirom si Cartea Romaneasca

Castigatori TIFF 2013

Anul acesta am făcut mari eforturi sa ajung la TIFF. Am avut tot felul de peripeții. Dacă cineva mi-ar fi spus “ți se va întâmplă asta și asta” nu l-as fi crezut. Totuși, viata e făcută sa fie trăită, și înfruntată, aș adăuga.

Marele premiu TIFF 2013 a mers la un film indian

Corabia lui Tezeu, in regia lui Anand Ghandi este filmul care a câștigat Trofeul Transilvania la Festival Internațional de Film Transilvania, ediția 2013. Tot acest film a câștigat și Premiul pentru Cea mai Buna Imagine în cadrul aceleiași competiții.

Deși Corabia lui Tezeu este primul film de lung metraj al regizorului indian Anand Ghandi, acesta s-a făcut remarcat si la alte festivaluri internaționale. Alături de Marele Premiu câștigat la TIFF 2013, filmul a mai câștigat diverse premii la Toronto Internațional Film Festival, la Tokyo Internațional Film Festival, la Mumbai Film Festival si Dubai Internațional Film Festival.

Identitatea – marea miza a filmului Corabia lui Tezeu

Filmul lui Ghandi are ca principala miza identitatea umana, mai exact, modul in care aceasta identitatea este influențată de trecerea timpului. Premisa filmului pleacă de la paradoxul antic al filosofului grec Plutarh, în urma căruia se pune următoarea întrebare: dacă atenienii au înlocuit fiecare scândură din corabia lui Tezeu, pana cad n-a mai rămas nici una dintre scandurile originale, cat de mult se mai poate spune ca este vorba de aceeași corabie? De la acest paradox regizorul dezvolta trei povesti aparent independente care vorbesc despre aceeași problema: pierderea identității și reinventarea eului odată cu trecerea timpului.

Regizorul indian reușește sa redea cu o sinceritate aproape dezarmanta cele trei istorii de viata ale protagoniștilor sai: o fotografa oarba are îndoieli în ce privește geniul sau artistic în momentul in care își capătă vederea, un călugăr este pus sa aleagă intre păstrarea principiilor care implica acceptarea morții și renunțarea la ceea ce crede pentru a putea trai, un dealer la bursa realizează cat de complicata poate fi moralitatea în momentul in care aceasta devine subiectiva, cu alte cuvinte, e ușor sa te pronunți când e vorba de alții, însă lucrurile devin cu adevărat dificile în momentul în care este vorba de tine.

Corabia lui Tezeu este un film in urma căruia spectatorii rămân cu adevărate dileme filosofice care țin de identitate, justiție, moarte și sensul vieții.

Cinematograful asiatic, în mare voga la TIFF 2013

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a fost dominata de cinematograful asiatic. Alături de producția indiana Corabia lui Tezeu, care a câștigat Marele Premiu, s-au mai remarcat și filme precum Ceasul rău, pisica neagră, un film japonez care a câștigat Premiul pentru Regie. De asemenea, Premiul Special al Publicului a fost câștigat de Wadjida, un film din Arabia Saudita.

Alături de filmele asiatice a atras atenția și filmul Ploaie de vacantă, o coproducție Uruguay, Mexic, Olanda, Germania, care a luat Premiul Special al Juriului.

Premiul Pentru Cea mai Buna Interpretare i-a revenit actorului Gustav Dyerkaer Giese pentru rolul din Nord-Vest. Iar Premiul Special al Federației Internaționale a Criticilor de Film a fost câștigat de filmul peruan Curățătorul.

Actrița româncă Luminita Gheorghiu a primit Premiul de Excelenta pentru rolul din Poziția Copilului.

Regizorii Jiri Menzel si Stephen Freans alături de compozitorul de film Adrian Enescu au fost premiați pentru intreaga cariera cinematografica.

Lista oficiala a premiilor TIFF 2013

Trofeul Transilvania: “Corabia lui Tezeu” de Anand Gandhi (India)

Premiul pentru regie: Rikiya Imaizumi, pentru “Ceasul rău, pisica neagră” (Japonia)

Premiul special al juriului: Ana Guevara Pose şi Leticia Jorge Romero, pentru “Ploaie de vacanţă” (Uruguay)

Premiul pentru cea mai bună interpretare: Gustav Dyekjær Giese, pentru “Nord-Vest” (Danemarca)

Premiul pentru imagine: Pankaj Kumar, pentru “Corabia lui Tezeu” (India)

Premiul FIPRESCI: “El limpiador”, de Adrian Saba (Peru)

Premiul publicului: “Wadjda”, de Haifaa al Mansour (Arabia Saudită/ Germania)

Premiul de excelentă: Luminiţa Gheorghiu

Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia română: Adrian Enescu

Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană: Jiří Menzel

Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia mondială: Stephen Frears

Premiul pentru scurtmetraj pentru secțiunea Umbre: “Death of a Shadow”, de Tom Van Avermaet

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj: “Aici … adică acolo”, de Laura Căpăţână Juler

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj: “O umbră de nor”, de Radu Jude

Mențiune specială a juriului pentru scurtmetraj: “Claudiu şi crapii”, de Andrei Tănase, şi “Pastila fericirii”, de Cecilia Felmeri

Premiul pentru debut la Zilele Filmului Românesc: “O lună în Thailanda”, de Paul Negoescu

Premiul HBO pentru scenariu de lungmetraj, la Concursul Național de Scenarii: Bogdan Toma, pentru “Reparația”

Premiul HBO pentru scenariu de scurtmetraj, la Concursul Național de Scenarii: Radu Bărbulescu, pentru “Dispozitivul 0068”

Premiul HBO pentru scenariu de documentar, la Concursul Naţional de Scenarii: Marius Iacob, pentru “Despre starea de bine”

Premiul “Let’s Go Digital!” pentru cel mai bun film realizat în cadrul workshop-ului Let’s Go Digital!: “For Carlo”, de Teona Galgoţiu, Marc Solomon şi Eva Todică.

Premiul competiției locale: “Fragment viu”, de Banto Csaba şi Iszlai Jozsef, şi “Casă dragă”, de Abel Visky.

Ce vedem: Un Tramvai Numit Dorintă

Filmul Un Tramvai Numit Dorinta (1951) cu Vivien Leigh si Marlon Brando in regia lui Elia Kazan merita văzut si revăzut (nu degeaba a obținut 8 steluțe pe imdb).

Inspirat dupa piesa lui Williams Tenesse, filmul prezintă poveste lui Blanche DuBois, o femeie trecută de prima tinerețe care vine in vizita la sora sa Stella. Aceasta vrea sa scapă de un trecut care o acuza deoarece a avut un stil de viata ușuratec. De profesie profesoara de engleza, Blanche a sedus un băiat de 17 ani și pentru acest lucru a fost supusa oprobriului public. Cu o fire fragila și ușor instabila psihic Branche este extrem de afectata de acuzațiile care i se aduc în urma faptei sale. Merge din rău in mai rău. Avand disperata nevoie de protecție și atenție (de aici și toată cochetăria) ajunge sa caute aceste lucruri în fiecare bărbat cu care se culca. Și negăsindu-le se culca cu căt mai multi. Din cauza unor datorii pierde moșia familiei și locuiește pentru un scurt timp într-un hotel mizer din care este data afara deoarece e învinuită ca aduce prea multi străini in camera sa. Nemaiavând unde să stea alege sa meargă pentru o perioada la sora sa Stella și la sotul acesteia, Stanley.

Ajunsă la fata locului este neplăcut surprinsa de viata pe care o duce sora sa într-un cartier mărginaș unde se ajunge cu greu și trebuie sa iei două tramvaie: un tramvai numit Dorinta si apoi sa il schimbi cu unul numit Cemeteries si sa mergi sase statii pana la Elysian Fields.

Blanche se adaptează cu greu condițiilor în care trăiește sora ei și nu poate înțelege cum sora este capabila să suporte un asemenea tratament din partea bărbatului care spune că o iubește. Cele doua surori, deși sunt complet diferite ca și fire și comportament, sunt profund atașate una de cealaltă. Stanley, soțul Stellei nu vede cu ochi buni venirea lui Blanche deoarece aceasta nu-i inspiră încredere și este iritat de aerele ei de mare doamna. În plus, nu plătește chirie iar Stanley, un tip materialist, bădăran și comun (după cum se exprima Blanche) este evident deranjat de acest lucru. Stella se afla la mijloc între iubirea pentru soț și cea pentru sora.

La orizon apare și prietenul lui Stanley, Mitch, care este vrăjit de farmecul domnișoarei DuBois. Aceasta nu-i respinge inițiativele amoroase deoarece își dă seama că el este singura soluție pentru viitorul ei deoarece nu poate sta toată viata pe capul soră-sii. Însă, viata îi strică planurile, trecutul rușinos al lui Blanche iese la iveala și aceasta constata oripilata cu nu are ce sa facă, nu are unde sa se ducă iar la sora sa nu mai poate sta. Se simte prinsa. Când afla amănunte despre viata ei trecută, Mitch nu o mai vrea ca soție deoarece nu este destul de “straight”. Si pentru ca lucrurile sa se complice si mai mult, Stanley profita de ea in timp ce sora sa este în spital pentru a-i naște copilul.

Din acel moment lumea lui Blanche se prăbușește și aceasta ajunge în scurt timp în pragul nebuniei. Nefăcând fata realității, alege sa se refugieze în iluzie și are deseori halucinații. Cei doi soți, in urma unei puternice certe, aleg sa o trimită, pentru binele tuturor, într-o clinica de recuperare pentru persoanele cu anumite dizabilități psihice. Blanche se împotrivește inițial dar își da seama ca nu are nici un fel de alternativa și se lasă dusa de doctor si de asistenta acestuia.

Vivien Leigh interpreteaza în acest film unul dintre cele mai mari roluri din viata sa. Personajul lui Blanche DuBois este unul extrem de greu de jucat. Este genul de rol care deosebește o mare actriță de una ordinara. Ma intreb, cate dintre actrițele din Hollywood-ul zilelor noastre ar fi capabile sa joace rolul lui Blanche DuBois? Cu siguranță nu multe. Se zvonește ca pentru rolul lui Scarlett O’Hara producătorii americani au dat probe peste probe în America anilor ’30 și nu au găsit ceea ce cautau, au trebuit sa traverseze continentul, sa ajungă in Marea Britanie pentru a o găsi pe Scarlett. Aceasta a fost Vivian Leigh.

Apropiatii lui Vivian Leigh au recunoscut ca aceasta s-a atașat atât de mult de rolul lui Blanche DuBois incat a avut mari probleme în viata reala deoarece nu reușea sa se detașeze de personajul din film. Asta în condițiile in care suferea și de dubla personalitate în viata de toate zilele.

În ce privește personajul lui Stanley jucat de Marlon Brando, acesta a devenit un style icon in urma acestui rol. Maieul alb prin care i se vedea trupul lucrat alături înfățișarea sa atrăgătoare l-au transformat peste noapte intr-un sex symbol masculin.

More:

Tailer-ul filmului aici.

Cititi aici replici memorabile din film.

Citit si un interviu cu regizorul filmului, Elia Kazan