Stau, scriu cuvinte și apoi le șterg. Foolish Games e un cântec care nu poate fi încadrat, nu poți spui că este așa sau așa. E atât de bun încât n-are nevoie de prezentare. Ce să spunem? Că a apărut în 1995 și face parte din albumul de debut Pieces of You ? Că e cântecul care a lansat-o pe artista americană Jewel? Că fost inclus în coloana sonoră a filmului Batman&Robi? Că are influințe din “Diamonds&Rust” de Joan Baez? Acestea sunt doar informații, date. Pe noi ne interesează cum se simte acest cântec, cum a fost preceput și de ce a fost atât de plăcut, apreciat, iubit. Căci, în final, muzica e o chestie personală, intimă chiar.
Vezi versiunea live Foolish Games (Jewel & Melissa Ethridge) aici.
Iubirea – intensități diferite mai mereu
De ce se spune că, în viață, pe cine iubim nu ne iubește. Și că mereu va fi acestă discrepanță. Despre asta e cântecul. Despre faptul că cineva iubește mereu mai mult. Rar se întâmplă ca două persoane care se întâlnesc să se iubească la aceeași intensitate, și dragostea lor să supraviețuiască. Pasiunea intră rareori în aceeași barcă cu parteneriatul și compromisul necesar unei relații de cuplu. Iubiri de tipul de “te iubesc până”. Te iubesc până îmi faci asta, te iubesc până la un punct. Și tot mai rare iubirile “în pofida”. Te iubesc chiar dacă nu-mi place familia ta, te iubesc chiar dacă nu-mi place cum te îmbraci, te iubesc chiar dacă ai dinții strâmbi… Iubire romantică (despre asta vorbim) e pasiune. Și pasiunea ori e totală ori nu mai e. Nu mai există jumătăți de măsură. Parteneriatele de timp “îmi dai, îți dau” nu merită atenția noastră. “Pieces of you”, bucăți din tine, asta e ceea ce rămâne când o mare pasiune s-a sfârșit. Fizic, dar nu și în plan universal, căci acolo mereu va exista focul. E idealism? Bine. Accept veridicul. Dar apoi să nu ne mai întrebăm de ce se duce totul dracului.
Ioana Celibidache: “Ce fel de a privi!”
Citeam acest interviu cu Ioana Celibidache, singurul pe care l-a dat, în care povestește despre relația ei de 45 de ani cu Sergiu Celibidache.
Relația s-a terminat când el a murit. Timp de 2 ani n-a mai putut să picteze, apoi, din acest timp de singurătate și meditație s-a născut cartea “Sergiu, altfel”.
O altă poveste de iubirea nemaiîntâlnită a fost cea dintre Dinu și Nelli Pillat, inițial el a fost cel care a iubit mai mult. Apoi, în timp, ea a ajuns să-l iubească în egală măsură, sau poate chiar mai mult, cu pasiune, dedicare și devotament. Până la capăt. Vedem toate acestea în corespondența dintre ei, apărută cu titlu “Biruința unei iubiri”. Rar mai găsești scrisori de o asemenea intensitate. Recomand cartea. Merită citită și recitită (e atât de nuanțată încât nu este suficientă o singură lectură).
Foolish Games – “everyting perfect!”
Să revenim la Foolish Games, cel mai mult îmi place accentul care se pune pe cuvintele. Tempo-ul perfect. Pauzele. Intervențiile instrumentale atât de bine alese. Piesa are rara calitate de a te transpune în interiorul ei. E precum în dialog. Vezi mai jos:
De unde vin cântecele mari? Atât de bune încât sunt unul sau două în întreaga creație a unui artist. Atât de bune încât sunt imitate din nou și din nou. Influențează artiști și epoci. Timpul n-are nici o influință asupra lor. Din contră, le conferă valoare și greutate. Nu știm de unde acele cântece pe care, odată ce le-am auzit, nu le mai putem uita. În fața lor, tot ce putem face este să le admirăm și să ne plecăm umili în fața a ceva ce este mai mare decât noi, mai presus, dincolo. Ceva care nu știm ce este, de unde vine și nu putem cunoaște, putem doar intui și simți. Cred că de asta, pe alocuri, arta și iubirea au ceva din extazul religios. Din acel misticism care este dincolo de înțelegere și rațiune.
În ziua nunții Laurei Cosoi, Smiley a postat pe contul lui de Facebook cuvintele “Nici nu vrei să-ți amintești” însoțite de un smiley face, alături de o poză în care vedem un peisaj de iarnă. Fanii s-au grăbit să comenteze și tabloidele să bârfească: “Mesajul postării este adresat Laurei. Smiley este afectat de faptul că ea se căsătorește azi”. Postarea a luat 10,899 de Like-uri și 57 de Share-uri. Însă, nu-i ceva neapărat neobișnuit pentru pagina de Facebook a lui Smiley, din moment ce artistul adună peste 70,000 de Like-uri la o poză cu el (posibil ca postarea să fie urcată, dar tot e mult).
Ce e așa special la postarea “Nici nu vrei să-ți amintești”?
Misterul. Nimeni nu știe ce a vrut să zică Smiley, la ce se referea de fapt. Dar în niciun caz nu a postat asta fiindcă-i place iarna (există câteva comment-uri în acest sens). Revistele de cancan s-au grăbit rapid să comenteze că Smiley mai suferă după Laura și că postarea îi era adresată ei. Fanii au replicat: @Senzy Dana:“Degeaba te-ai ținut tare, de data asta a învins orgoliu și nu dragostea :(”,@Cocei Viorica: “Țin să cred că-și amintește și ea. Nu că ar vrea și nu doar ieri”, @Cimpeanu Simona: “Ce ne face să iubim?”, @Nenu Mirela: “Lasă, mai bine așa?” și cel mai expresiv comentariu este dat de @Myo Myo: „În zadar încerci să uiți, ce a intrat în suflet acolo rămâne” și dă spre exemplificare, o poză cu Laura Cosoi în rochie de mireasă.
Privat-Public în Online
În realitate, fie că e vorba de Facebook sau presă, viața personală rămâne viață personală. Dacă privim lucrurile din perspectiva lui Smiley, chiar și pe Facebook, totul e imagine. Nu-ți mai permiți să postezi ce-ți trece prin cap fiindcă: 1. Nu va fi înțeles, 2. Vei fi greșit interpretat, 3. Dai prilej la bârfe. Și așa apar postările vagi, cu tentă personală, care nu spun nimic clar, care sunt înțelese numai de persoana căreia îi sunt adresate. Fiindcă, deși ești o persoană publică, din când în când simți nevoia să te destăinui, să zici ceva personal. Așa suntem făcuți.Ca și figură publică, e cumva liniștitor, să vezi că atâția oameni, deși necunoscuți, te încurajează și îți sunt alături, indiferent prin ce ai trece. Cred că acesta este cel mai mare beneficiu al celebrității. Chiar dacă, o mare parte dintre ei te știu azi, când ești în vârf, iar mâine te-au uitat.
Analiză cantitativă: Subiectele „a la corazon” au cele mai multe vizualizări
În timpul masteratului în jurnalism am avut de făcut o lucrare despre cele citite subiecte în tabloide, după numărul de vizualizări. Mi-am ales tabloidele (Cancan, Libertatea, Click) și am început cercetarea. Atunci am descoperit că, cele mai citite subiecte nu sunt cele legate de sex sau violență, ci cele care fac apel la sentimente. Cu alte cuvinte, titluri ca “Aylin Cadir îi poartă roșii, însoțite de o poză explicativă și un scurt comment, n-aveau atât de mare succes la cititori precum “Andreea Marin a izbucnit în lacrimi când a auzit că Ștefan Bănică va avea un copil”. De-asta prind telenovelele, de-asta muzica populară are cea mai mare audiență.
Sex, sâni, fund, sânge, împușcături, accidente – nimic nu prinde așa bine precum subiectele “de suflet” cum le-am putea spune. Care au în centrul lor emoționalul, umanul. Fie că e vorba de un artist de la “Dansez pentru tine” care a rămas orfan când era mic, sau de faptul că o anumită vedetă a fost cerută în căsătorie, toate acestea, atrag public gârlă. Și cu cât ne putem identifica mai mult cu ce citim, cu atât va fi mai de succes produsul media.
N-am să uit niciodată ce ne-a spus bătrânul profesor Ferenc Vasas, Dumnezeu să-l odihnească, în prima oră de curs: “Nu vă feriți de tabloide, citiți-le și pe acestea alături de presa așa zisă quality. Acolo este viața”.
Și pentru a ști mai bine de ce vorbim, dăm spre ilustrare aceste întrebări care fac parte dintr-un interviu cu Smiley apărut în revista Ciao, cu titlu: “Am plâns după despărțire”:
Într-un interviu mai vechi din Ciao!, când erai foarte îndrăgostit, spuneai că Laura îţi reproșa că nu stai îndeajuns cu ea. A fost ăsta motivul rupturii?
Faptul că aţi anunţat despărţirea voastră printr-un comunicat de prsă a lăsat loc de speculaţii.
Nu a fost nici o clipă discuţia de înşelat?
Citez din acelaşi Smiley îndrăgostit: „Dacă este femeia vieții mele, încă nu pot să stabilesc”. Acum poţi să spui, a fost femeia veţii tale?
Tot atunci spuneai: „Nu aș vrea să ajungem în punctul în care: «Băi, nene, ori ne căsătorim, ori ne despărțim.» În punctul ăla mi se pare că degeaba te mai căsătorești.” Aţi ajuns în punctul ăla?
S-a scris inclusiv asta, că Laura a zis ceva de genul: „Ori mă iei, ori…”.
S-a stins pur şi simplu relația?
Te-a rănit aşa puţin în orgoliu că a sărit atât de repede în braţele altui bărbat?
Într-un interviu recent, de la Cancan TV, ea spunea că tu ştiai de existenţa lui în timpul relaţiei voastre. Ce ştiai despre el?
Dar crezi că ea chiar e ok sau Cosmin e doar un pansament, după despărţirea de tine?
Voiam să te întreb dacă atunci când vezi o poză cu ei simţi ceva ciudat. Dar îmi dau seama că nu mai are rost, pentru că nu mai sunt sentimente.
Când aţi vorbit ultima oară?
Bine, dacă o suni tu e puţin mai delicat, că ea acum nu mai e singură…
Dacă ai pus punct, e punct?
Tu ai plâns din dragoste?
Şi acum, ultima oară, după despărţirea de Laura, ai plâns? Redarea răspunsului: Plâns… (face o pauză de câteva secunde). Da, pot să spun că da (se oprește din nou și nu pare dispus să mai vorbească despre acest subiect).
Și așa, întregul interviu se reduce la faptul că Smiley a plâns la despărțirea de Laura Cosoi. De aici, anecdota doi producători de televiziune care redau aceeași știre despre un incendiu. După ce știre e difuzată, primul îi spune celui de-al doilea : “Flăcările mele au fost mai mari decât ale tale!“, la care al doilea adaugă: “Poate, însă călugărițele mele au plâns mai cu foc”.
În septembrie se face un an de când Telekom a intrat pe piața românească prin unirea dintre Romtelecom și Cosmote. Mare concert mare, în P-ța Revoluției din București, pentru a sărbători această înfrățire. Romtelecom a venit cu un portofoliu de 2,6 milioane de clienți de telefonie fixă, în timp te Cosmote avea 2,9 milioane de clienți pe cartelă și abonați. 5.5 milioane clienți Telelkom (sursa: Wikipedia). Se spune că numărul ar fi mult mai mare, în acest articol apărut în cotidianul Bună Ziua Iași, se specifică că numărul abonaților Telekom s-ar ridica la 10 milioane. În condițiile în care, populația României, numără, în decembrie 2014, 19.697.438 milioane de locuitori, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.
Telekom – chiar că “experiențe împreună”
Țin în mână factura nr.2743586, facturată în 10.08.2015, în valoare de 414,74 Lei. Având un sold precedent de 245 Lei, luna iunie-iulie, 152 Lei pe iulie-august. 414,74 Lei pentru 2 luni de servicii de telecomunicații.
Ultima factură Telekom
Mă uit la celelalte facturi și încerc să înțeleg. În fiecare luna, din septembrie încoace, au venit, de plată, sume cuprinse între 200 Ron și 250 Ron. În două cazuri factura a fost 150 Ron.
În anexa facturii, dau peste:
Tarif verde factură – 0,46 EUR
Mobile L_TV L_Voce S_NetMobi – 25 EUR
Chirie aparat telefonic – 0,70 EURO (ca la sfârșit să-ți zică “Total chirie echipamente – 4,00 EUR”)
Din toate acele enumerații, servicii peste servicii, reduceri, tot ceea ce ajungi să înțelegi este propoziția “Total factură curentă”. Însă, chiar dacă nu descifrezi factura (ce costă așa mult?), știi că, până acum, nu plăteai banii ăștia și beneficiai de aceleași servicii. Știai că factura depășea rareori un milion și aveai cablu, internet și telefon. Simți că, pe undeva, lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie, că ești luat de prost , “bun de plată” cum se zice în termeni populari. În articolul apărut în ziarul ieșean de aici, oamenii se plâng că plătesc foarte muți bani pentru cablu și pentru internet.
Telekom – bani mai mulți, servicii ioc
Au apărut o mulțime de discuții pe internet legate de faptul că, odată cu transferul la Telekom au crescut prețul facturilor iar serviciile (în special internetul), lasă de dorit. Pe Softpedia @tehnicianulpasionat, din Ploiești zice: “Abonament proaspăt downgradat! 2 Mb/sec de la 12 Mb/sec… nu duce linia… ceaușistă! Luați de vă uitați…”.
Pe un alt forum @st3fanitzaspune: “ideea e că eu în momentul de față în total plătesc în jur de 150 de lei. Eu unul nu caut să am minute/programe mai multe la tv, vreau doar să plătesc ceva mai puțin. Dacă se poate așa e ok, merită să prelungesc, dacă nu nu prea”. @roby2finedin Bacău: “La ce angajați au Telekom la relații clienți nu le dau mai mult de 2 ani pe piață la noi. Eu am două sesizări scrise la ei la care încă nu mi s-a răspuns în 6 luni. Când am sunat ultima dată mi s-a spus că cererile mele au fost soluționate dar trebuia să sun mai devreme să aflu cum au fost soluționate. Acum nu mai pot să-mi spună. În contul online nu îmi pot vedea numerele de telefon și implicit facturile dar după 20 de telefoane la ei în care mi se spune că în maxim 48 de ore se rezolvă am renunțat”. @marin81 adaugă în septembrie 2014: “Să schimbe nemții tehnologia, după aia să vină cu oferte șmecherie”, la care @misterpresident îi răspunde: “Nemții în primul rând o să schimbe politica de prețuri și mai puțin infrastructura. Sunt curios la anul în timpul asta dacă vor oferi viteze mai mari în orașele din Romania prin fibra optică dacă vor mari uploadul”. @tehnicianulpasionat spune lucrurilor pe nume pe un ton ironic: “VS ceea ce am acum la Ploiești! Până se va moderniză ceva și la Gornet PH… mai stăm cu sârmă ceaușistă și preț mai mare decât am eu UPC în Ploiești. Dau 85 lei la Telekom pe 2 Mb/sec (și telefon + Dolce). Plăteam 95 când aveam 12 Mb/sec (10 real) dar reținând sârma… m-au downgradat la ceea ce aveam pana în urma cu 5 luni! Au vopsit cioara, asta este important!”. @simple_dreams, punctează, cu umor(vezi finalul): “Rețeaua ADSL e praf. Pe lângă vitezele foarte mici, apar și probleme de calitate și stabilitate a conexiunii gen când plouă ori nu ai net, ori e intermitent, când fulgera ți se taie accesul la rețea, revine, fulgeră iar și iarăși cade conexiunea și tot asa. În astfel de zone ar trebui să fie prioritatea schimbarea rețelei cu FTTH. Și să renunțe la prostia asta de idee că FTTH trebuie doar la blocuri. Să nu mai zic de prețuri, dai o suma mare lunar pentru așa ceva. Mai exact, cât plătește un client cu rețea modernă, dai și tu, pe o sârmă ordinară și veche de cine știe când”.
Telekom – ce fel de reputație?
În piață, s-a dus vorba, din gură în gură, online și offline, că serviciile de la Telekom sunt “cele mai proaste și cele mai scumpe”. Să fie așa?
Voind să văd dacă și alții au trecut prin aceeași “experiență” cu Telekom, am întrebat oamenii pe pagina mea de Facebook dacă s-au lovit de serviciile Telekom și ce probleme au întâmpinat:
Replicile au fost:
Telekom – ce nu ni se spune:
Totul la Telekom funcționează pe baza internetului și dacă vrei să te uiți la televizor și la internet în același timp nu va merge bine.
Dacă vrei să închei contractul înainte de termen trebuie să plătești o taxă de reziliere de câteva sute de euro care nu este menționată în contract (sau nu într-o formulă clară).
Mai au și alte clauze (diverse adaosuri) care nu sunt menționate în contract și care se aplică ulterior.
În cazul în care ei nu mai pot furniza servicii (că le fură țigani cablul), sau nu le furnizează în condițiile menționate (îți zic că vei avea o cu totul altă viteză față de cea pe care o ai) nu se obligă, prin contract, să plătească nimic abonatului. În schimb, dacă ești nemulțumit și vrei să renunți la serviciile lor, îți cer acea taxă de câteva sute de euro. Prin lege, acest lucru este considerat abuziv deoarece nu există echilibru între părți.
Plângerile pentru telecomunicații se fac la ANOPC (Autoritatea Națională pentru administrarea și Reglementarea Comunicațiilor) – faptul că au clauze abuzive (care nu sunt trecute în contract), îi face pasibili aplicarea legiii.
Scrisoarea Telekom: “Stimate Client”
Scrisoarea Telekom ne zice, printre rânduri: “Stimate client, cum te-o chema, (oricum nu contezi, ești un număr, căci altfel ți-am fi zis pe nume), plătește!” – mesajul principal. Restul conținutului: primul paragraf, ți se spune cât ai de plată, paragraful doi, ești rugat să plătești, paragraf trei, ți se spune modalitatea prin care poți plăti, paragraf patru, se scuză dacă deja ai plătit, paragraf cinci “vă mulțumim că ați ales telecom România” (“vă” – pentru a păstra distanța). Paragraf șase, un fel de P.s., își spun că dacă nu plătești vei intra în baza de date a clienților rău platnici Preventel. Paragraf șapte, îți zic numărul de telefon (1234) unde ai putea afla mai multe informații (ca și cum de-asta ai avea nevoie). Și termină scrisoarea cu adresarea: “Cu respect, Echipa Telekom Romania”.
Scrisoarea Telekom către clienți
N-am văzut nici măcar un singur paragraf, unul singur, în care să zică: “dacă nu poți plăti, găsim o soluție astfel încât să fie bine pentru ambele părți”, “dacă nu poți plăti, te amânăm”, “dacă nu poți plăti îți oferim o perioadă de redresare, cât ai nevoie, căci vrem să rămâi alături de nou”, “nu poți plăti, ai o problemă, ascultăm!”.
Nu, peste tot, plătește, plătește, plătește. Chiar și pe verso, pe fiecare foaie Telekom apar conturile băncilor unde poți plăti. Titlu text verso foi factură: “Telekom pentru tine”.
Concluzii
Să spunem că toate acestea nu sunt adevărate. Să zicem că e doar părerea nostră (cum i-au spus cei de la relații clienții Telekom, prietenei mele de pe Facebook). Totuși, nu vrem să fim mințiți în față. În facturi văd clar o creștere a tarifelor cu cel puțin 50%, în cazul meu, și nu numai. De ce n-a vorbit nimeni de această creștere? De ce nu e specificată în contract? Atât de mulți oameni, mai mult de jumătate din populația țării, s-a trezit, de azi pe mâine, că nu mai aparține de Romtelecom și Cosmote, ci te Telekom. Li s-a spus că totul va fi la fel, că e doar o schimbare de nume. Că e mai bine așa. Dar nu e. Nu e la fel, nu e mai bine așa. Din nou, ne trezim în situația în care suntem “buni de plată”. În condițiile în care, mai mult din populația activă Românei, este plătită cu sume sub 1000 de Lei, conform datelor furnizate de inspectoratul Muncii. În final, întrebările care se pun sunt: “De unde?”, “Cu ce?”.
Tu ce experiențe ai avut cu Telekom?
UPDATE, 20 August 2015, ora 7.20pm: Azi, în timp ce veneam de la cumpărături, m-am întâlnit cu un vecin. M-a întrebat ce mai fac și i-am spus de situația noastră cu Telekom-ul. Nici n-am terminat bine de spus că a intervenit:”Și noi plătim foarte mult la ei, în jur de două milioane în fiecare lună. A luat fiu-meu un telefon ;și a semnat contractul pe 2 ani cu ei, fără să ne întrebe. De atunci, tot plătim. Și nu consumăm nimic în mod special, nu dăm telefoane în străinătate sau altceva. La un moment dat, ne-au sunat că avem de plătit o taxă de 190 de Ron, restanță. Au tot sunat să o plătim până am plătit-o. Revoltător este că am întrebat trei operatori pe ce perioadă este acea taxă și fiecare ne spunea o perioadă diferită. Asta nu am înțeles. Parcă n-ar fi fost din aceeași companie. Nu știm ce să facem. Cui să-i spui?”
Apărut 1966, “Paint it Black” aparține legendare trupe Rolling Stones și s-a născut în urma unei colaborări între Mick Jagger și Keith Richards. A ajuns rapid Nr.1 în Billboard Hot 100 în S.U.A, timp de 11 săptămâni. Și în U.K. a ajuns Nr.1 în clasamentul UK Singles Chart, timp de 10 săptămâni. A influențat genurile muzicale cunoscute sub denumirea de rock psihedelic și raga rock.
13.269.775 vizualizări pe You Tube, în momentul de față.
Oare, ce face acest cântec să placă atât de mult de la prima audiție? Nu știu. Puțin cred că pot răspunde la acest lucru. Pot zice de ce îmi place mie: are viață, trăire, pasiune…talent.
Album: Winds of Change, 1967, MGM Records, Los Angeles
Aș fi vrut să-l aud live. Pe You Tube nu nu mi se pare că se aude la adevărata lui valoare. Pe vinil se aude mai bine. Contează mult să ai și boxe bune :). Cred că laptop-ul nu-i suficient pentru a asculta muzică așa cum vrei. De ce nu inventează nimeni un aparat pentru ascultat muzică? Și când ceva ne place să cumpărăm albumul original. Cred că de vină, în cazul muzicii, e faptul că ceea ce ascultăm sunt înregistrări după alte înregistrări.
Am găsit o variantă și pe soundcloud, aici se aude un pic mai bine. Și aici o versiune puțin diferită. Instrumental aici.
De-asta, când vine vorba de muzică, cea mai mare încredere o am în soundcloud. Sunetul e incomparabil mai bun decât oriunde pe internet.
Albumul “Winds of change” de Eric Burton&The Animals a intrat în clasamentele “Best albums of all time”, Top albums of the 1960s, Top albums of 1967 conform besteveralbums.com.
De când mă știu am o problemă cu faptul că nu reușesc să mă focusez pe un singur lucru, vreau mereu să fac mai multe lucruri în același timp și sfârșesc, nu de puține ori, prin a nu duce niciunul la capăt. Reușesc greu să mă concentrez, îmi ia cel puțin o oră, iar atunci când o fac, pot lucra neîntrerupt 5-6 ore. Odată ce m-am concentrat, nu mai aud nimic, nu mai văd nimic. Nu mi-e foame, sete sau frig. Când scriu sau lucrez nu am nicio ferestră deschisă care să mă distragă, nu vorbesc pe chat sau să stau pe wall. Nu, la mine multitasking-ul de acest tip nu funcționează.
Anul trecut am citit o carte în care autoarea istorisește următoarea întâmplare:
„Acum 30 de ani, fratele meu mai mare, pe atunci în vârstă de 10 ani, încerca sa facă o lucrare despre pasări pentru care avusese la dispoziție trei luni. A doua zi trebuia s-o prezinte la scoală. […] Stătea la masa din bucătărie, pe punctul de a izbucni în lacrimi, înconjurat de hârtie, creioane și cărți încă nedeschise despre pasări, pur si simplu împietrit de imensitatea sarcinii sale. Atunci, tata s-a așezat lângă el, l-a îmbrățișat și i-a zis: «Pasare cu pasare, prietene, ia-o pasare cu pasare».”
Când am citit asta a fost mind–blowing. Pasăre cu pasăre. Avem și noi o vorbă care care echivalează cu asta: “Până te apuci e greu”. Cu toții am trecut prin situații în care, fiindcă n-am ținut cont de acest mic sfat, lucrurile au rămas pe butuci. Ne am panicat, n-am reușit să ne organizăm în timp util și am clacat.
În facultate, în sesiune, nu m-am numărat printre studenții care puteau învăța materia cu o noapte înaintea examenul și să ia o notă de trecere. Memoria mea de scurtă durată nu-i prea bună. Cea de lungă durată funcționează pe baza logicii și trebuie să existe pasiune pentru a face un anumit lucru. Ceva ce nu-mi plăcea nu-mi intra în cap nici cu ciocanul. Multe lucruri nu erau așa grele, spre exemplu matematica, însă mă decisesem că nu-mi place și așa a rămas. Apoi, mi-aș fi dorit să o fi înțeles mai bine, să-mi fi dat mai mult silința. Singura perioadă în care școala mi-a dat bătăi de cap a fost în V-VIII. În liceu mi s-a părut ușor, eram printre primii fără eforturi prea mari, în facultate deja nu mai conta. Învățai la ce-și place și atât cât să ieri examenele, oricum alte erau lucruri pe care se punea preț. N-am fost niciodată tocilară dar mereu mi-au plăcut acestea două:
1. să citesc
2. să descopăr lumea
Iar când spun “să citesc”, ceea ce mă făcea să vreau să deschid o carte, n-a fost atât dorința de a mă pierde în poveste (cu excepția vârstei între 8-10 ani în care am citit toate basmele, poveștile și legendele din biblioteca publică), cât a fost nevoia interioară de a înțelege. Mi se părea, la vremea aceea, singură într-un oraș străin, în Oradea, la 500 Km departe de casă, că cititul mă ajută să înțeleg mai bine lumea și pe mine însămi. De asemenea, era singura experiență pe care mi-o puteam permite (nu costa nimic, cu excepția timpului). Și mai era la mijloc o sete apăsătoare de cunoaștere și o mare dorință de afla lucruri la care până atunci nu mă gândisem și nu-mi trecuseră prin minte. Și așa, zi de zi, după ce terminam cursurile de la liceu, de la 2-3 după amiază, pană seara la 7-8 seara, mergeam la biblioteca publică și citeam. Și azi mai am carnețelele în care mi-am notat titluri de cărți (dintre noutăți) care mi-au atras atenția.
Pe lângă citit, o a doua marea bucurie era să mă plimb cu bicicleta. La liceu, cu bicicleta, fie iarnă, vară, ploaie sau ninsoare, veneam eu, profesorul de logică și câțiva băieți. Bicicleta era sursa mea spre aventură. Pe bicicletă lumea se vedea altfel, simțeai vântul cum îți flutură părul și te puteai opri oriunde voiai, duce oriunde voiai, nu erai la cheremul nimănui.
Și da, vorbeam despre organizare. Pe mulți dintre noi, ceea ce ne ține în urmă, ceea ce ne blochează înaintarea, este această frică de a apuca taurul de coarne, de a face lucrurile să se întâmple. Cineva îmi spune zilele acestea că nu contează decizia pe care o iei, dacă e una bună sau rea, contează să începi, căci cel mai grav lucru pe care îl poți face este să stai pe loc. Dar asta știm deja :).
Cartea Annei Lamott chiar merită citită, atât pentru tips-urile pe care le dă în ce privește scrisul, cât și pentru sfaturile de viață care sunt de neprețuit. De apreciat și tonul în care e scrisă, sinceritatea și transparența cu care autoarea spune lucrurilor pe nume, fără să îi fie frică ca va fi pusă într-o anumită lumină, fără să-i fie teamă să se dezvăluie.
Atât în trăire cât și în cărți, sinceritatea este cea care dă valoare lucrurilor. Fără sinceritate nu există real, fără real nu există realitate, și fără realitate nu există adevăr. Și fără toate acestea, ceea ce spunem, facem sau scriem, nu are valoare.
De mult timp n-am mai ascultat ceva ATÂT de bun! Eram prinsă cu treabă când am pus pentru prima oară discul Nabbuco (Verdi) în regia lui Artur Rother.
Muzica apare când cuvintele exprimă prea puțin. Este peste și dincolo de ele.
Oricât ai asculta, nu-ți este de ajuns. Am încercat să găsesc o versiune cât mai apropiată de ceea ce este pe disc. Cred că aceasta se aseamănă:
Asculți și totul se anulează, ca și cum ar trece într-o altă dimensiune. O altă variantă NABUCCO aici.
Tot azi, am deschis un volum de poezii (inspirație folclorică) de Eminescu și am dat peste Alei mică, Alei dragă. Aparent naivă, cu versuri simple care respectă rima, dar numai aparent. Căci mesajul poeziei e adânc.
Primul vers:
Alei mica, alei draga,
Cine vrea sa ne-nteleagă
Vaza frunza cea pribeaga,
Ce-i ca viata noastr-ntreagă.
După cum știm, Eminescu a avut o lungă perioadă în care a cutreierat satele pentru a descoperii poezii din folclor necunoscute. El știa că există o înțelepciune adâncă în popor. Autenticitate și adevăr.
Când vorbim de scris și scriitură (mereu m-am întrebat de ce jurnaliștii mai în vârstă aleg să folosească acest termen) ne raportăm automat la felul nostru de a fi și de a vedea lucrurile. Dacă vedem în scris o extindere a personalității, atunci înțelegem de ce numai Dostoievski putea scrie în acel fel și nimeni altul. Odată ce am înțeles că scrisul este o parte din noi, suntem pe drumul cel bun.
Putem vorbi de două tipuri de scris mari și late:
– scrisul personal (care poate lua forma unui jurnal, roman, piesă de teatru etc.)
– scrisul impersonal (care este destinat unui anumit scop, fie de ordin jurnalistic (știre, anchetă,comunicat de presă, mai puțin reportaj) sau comercial, așa numitul (descrieri produse, sloganuri, newslettere).
Probabil îți zici, asta știam deja. Ok. Poate știai, dar înțelegi implicațiile? Cele două tipuri de scris se întrepătrund în anumite puncte și acest lucru este cel care dă diferența în ce privește calitatea scrisului. E o combinație între talent, multă muncă de documentare și disciplină.
În opinia mea,înainte de a te apuca de scris, merită să ții cont de aceste 6 puncte, :
1. Documentare
Citește cât de mult poți citi despre subiectul tău (raportează experiența ta la a altora și așa vei trage anumite concluzii care îți vor deschide noi direcții asupra subiectului).
2. Găsește-ți propria tonalitate
Nu imita tonalitatea altor persoane doar fiindcă crezi că ar prinde sau fiindcă-ți place ție. Mai bine scrii obiectiv decât să o dai în gropi cu exclamații care nu ți se potrivesc și care încarcă inutil conținutul mesajului. Puțini sunt cei care reușesc să fie citiți pentru modul în care se exprimă. Majoritatea sunt citiți pentru ceea ce spun (uneori pentru conținutul bombastic care devine un mijloc de refulare). Ca să scrii într-un anumit fel ia timp, nu te aștepta să devii Proust peste noapte. 🙂
3.Enunță cât mai clar subiectul și fă-l personal –
Nu ne mai interesează generalitățile și nici punctele de opinie care sunt pe lângă. Un caz particular e mult mai relevant deoarece tratează o anumite problemă dintr-un unghi mai aprofundat decât ar face-o cineva care n-a trăit respectiva situație. De aceea, când vorbești despre lucruri pe care le-ai trăit ești mult mai interesant și relevant decât atunci când vorbești despre lucruri de care doar ai auzit sau ai citit. Cel mai bun argument în susținerea unei ipoteze este faptul trăit. Nu uita asta!
4. Nu te împrăștia!
Un articol, înainte de a exista pe hârtie, există în minte (cel puțin la nivel schematic). Încearcă să-ți structurezi ideile astfel încât ceea ce vrei să zici să aibă schema clasică: început, cuprins, încheiere (pe care am învățat-o în clasa a II-a și care a fost pentru prima oară enunțată în Poetica lui Aristotel).
5. Fără taca, taca, taca!
Ai ceva de spun, spune-o! Spune-o în puține cuvinte, cât mai simplu posibil. Dacă vrei să te complici în exprimare atunci trebuie să ai un motiv foarte bun. În Adevertising se spune că cea mai bine scrisă carte este Biblia și că mulți copywriteri o iau ca și exemplu în ce privește stilul. Simplu și puternic în același timp. Scrisul nu e făcut să impresioneze, să arăți lumii cât de deștept ești tu (ce cuvinte ai mai învățat sau inventat), nu, e făcut pentru cei care au ceva de spus. Își mai aduci aminte de tezele la română din V-VIII? Când erai întrebat: “Ai știu? Ai scris?” iar tu ziceai: “Așa și așa. Am aburit și eu” La română mergea, în online, nu (asta dacă ții să fii citit, dacă nu, poți scrie cum vrei). Evită cuvintele care sunt de umplutură, de ce ai vrea să scrii mult? Mai bine scrii trei fraze bine închegate decât trei paragrafe care n-au nici cap nici coadă. Less is more, nu?
6. Scrie ca și cum viața ta ar depinde de asta
Scrisul este pasiune, loisir (pierdere), chiar patimă. E personal. E o parte din tine. Acesta este și explicația pentru care mulți mari scriitori au refuzat să scrie articole cu conținut comercial (și în trecut s-a practicat asta). Și când au scris articole, cărți, la comandă, au făcut-o fiindcă au fost obligați de anumite constrângeri financiare. La origini, scrisul nu aparține comerțului, ci artei.
Scrisul e greu! Vorba aceea :). Până acum, n-am cunoscut pe nimeni care să scrie bine și să-mi zică: “Mamă, la mine scrisul merge ca uns. Mă așez în fața computerului și încep să scriu. Într-o oră am terminat articolul!”. În schimb, de multe ori, toți cei care se laudă cât de repede pot să scrie ei ceva, când îți arunci privirea peste ceea ce au scris vezi că e doar “bla, bla, bla”. Următoarea data când cineva se laudă cu asta, îi poți zice: “Tocmai am citit un articol cum să scrii un articol în 35 de minute. Îți voi dai link.” Urmându-i: “Spor la viteză!”.
Noaptea Marii Beții a fost cântat pentru prima dată de Doina și Ion Aldea Teodorovici în 1983.
Ce se mai poate spune despre acest cântec? Nimic. Se ascultă și atât. Nimic nu mai poate fi adăugat și nici luat.
Noi, ne cautam plângând prin ploi, Potopul zilei de apoi, E cartalat din doi în doi. Hai, turnirul nu mai are cai, Stai, la mine-n sânge hai și stai, hai și stai.
Ion Aldea Teodorovici s-a căsători cu Doina Marin în 1981, fiecare regăsind în celalalt pasiunea și dorința arzătoare pentru unirea Basarabiei cu România, luptând amândoi pentru independență și având o înfocată iubire pentru limba română. Neputând milita pentru unirea Basarabiei cu România, în literă și lege, la radio și televiziune neacordându-li-se dreptul la exprimare, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele din Moldova și să cânte despre frumusețea limbii române, despre Eminescu și valorile străbune. Ei sunt primii care au militat, în anii 90′, pentru revenirea la limba română și grafica latină pe teritoriul Basarabiei.
Soții Teodorovici au murit în 27 august 1991, într-un presupus accident de mașină, când se întorceau de la Marea Adunare Națională de la Chișinău, unde au cântat despre suveranitate și independență.
Noaptea Marii Beții este despre iubirea care este dincolo de încercări, vânt și ploi. Doi oameni care s-au iubit până la capăt, într-un singur gând și-o singură simțire. Mai presus de sărăcie, piedici și nevoi, urmând un vis comun, cel național: o singură țară, o singură limbă. Uniți în viață, uniți în moarte.
“Urăsc lunea” auzim peste tot. “Off, de-ar trece ziua asta mai repede!”. “De ce trebuie să fie din nou luni?”. Dacă am putea să sărim peste această minunată zi din săptămână am face-o fără să stăm o singură secundă pe gânduri. Am vrea ca săptămâna să înceapă pe la mijloc, cu miercuri dacă se poate, cu joi ar fi și mai bine. Multe lucruri se motivează cu replica “știi, azi e luni…”
Chiar dacă ne-am făcut de cap duminica iar luni dimineața, când sună ceasul, am vrea să ne tragem pătura peste cap, nicidecum să ne ridicăm din pat, totuși, nu avem de ales. E luni și trebuie să muncim! Fără mofturi, fără comentarii, fără scuze ieftine.
Ați văzut ce fețe au oamenii luni dimineața la metrou, ce figuri pline de entuziasm? Cu ce chef pășesc pe scările de la Unirii, Victoriei sau Dristor?
De ce ne sictirește în halul asta lunea? Ce am putea face să uităm că e luni?
Câteva sugestii:
1. Nu uita că e luni!
Lumea e o zi din săptămână ca oricare alta. Cu puțină autosugestie vom uita de mahmureală pe care o avem sau de faptul că am plecat fără să ne bem cafeaua. Luăm fiecare lucru așa cum este, luăm fiecare zi drept ceea ce este. Să fii motivat nu înseamnă să faci abstracție. Nu. Iei ceea ce îți este dat și te descurci cu acel lucru. Și aici problema ține de perspectivă.
2. Te concentrezi pe lucrurile care îți fac plăcere
Fie că e vorba de muzica care își place sau de cornul cu unt preferat, toate acestea, te vor face să uiți de morocăneală. Privește pe geam! Soarele strălucește așa frumos azi!
3. Cafea, cafea, cafea
Pentru unii dintre noi cafeaua face minuni! Ai grijă să nu-ți lipsească. Cu frișcă sau fără e important să ai mereu la îndemnă cafeaua care funcționează pentru tine.
4. Treci la atac!
Nu da la o parte proiectele care ți se par grele sau care nu-ți fac plăcere. Cheful vine făcând. Și vorba asta e adevărată, încercată și testată. Așa că ia taurul de coarne și deschide acel Excel. Vei vedea cât de bine te vei simți după ce totul va fi gata!
5. Oferă-ți un premiu la sfârșitul zilei
Stabilește-ți ca la sfârșitul zilei să-ți oferi o recompensă pentru că ai trecut de încă o zi de luni. Fie un film, prăjitura preferată sau o plimbare cu bicicleta – meriți toate acestea. Și nu uita că, efortul te ține fit. 🙂
În final, un cântec care vorbește despre frumusețea zilelor de luni:
<Part time love is life round here> ne spune James Blake în Life Round Here. Următoarele versuri <We’re never done/Everything feels like touchdown on a rainy day> se repetă precum bătaia pendulului.
Piesa Life Round Here a aparut în 2013 şi face parte din albumul Overgrown. Cu accente suave, avand un beat repetitiv şi scadat, în acorduri de pian uşor macrabe, <Life Round Here> este o melodie-statement. Aici, muzica este în versuri şi versurile sunt în muzică. Pare o melodie unfinished cu un mesaj unfinished. Asta pentru că, viaţa, în sine, este unfinished. Iubirea la fel. Part time love nu există.
Cine este James Blake? S-a lansat în muzică la 22 de ani, în 2011, cu albumul care-i poartă numele. După lansarea albumului James Blake, artistul britanic a devenit, aproape peste noapte, un reper în muzica indie cu influienţe electronice.
În Life Round Here îmi place îmbinarea dintre acordurile de pian, beat-ul sacadat şi tonalitatea joasă a vocii. Asculti şi te pierzi. Nici măcar nu e nevoie să fii high. E wave, fuziuni & ritm sacadat.
Life Round Here, Album: Overgrown, An:2013
Într-un interviu, acordat publicaţiei Rolling Stones, James Blake spune: <Aş vrea ca muzica mea să facă oamenii să-şi pună întrebări>.
James Blake ft. Chance The Rapper în Life Round Here
Colaborarea dintre James Blake si rapper-ul Chance s-a dovedit a fi una de succes. Videoclipul de mai jos este făcut dintr-o serie de juxtapuneri în care ni se dezvăluie o lume uşor grotească. În imagini, cei doi atişti, Hames şi Chance, se plimbă într-o decapotabilă în timp ce prin faţa ochilor li se succed tot felul de imagini (femei ale străzii, piraţi somalezi, iubiri de cartier), una mai carnavalescă decat alta. În drumul lor sunt însoţiţi de un corb care stă pe bancheta albă a maşinii. Click PLAY.
Life Round Hereface rapid trecerea de la muzică la versuri, de la versuri la stare. Cand o asculţi e ca şi cum ai auzi zgomotul produs de căderea sacadată a ploi. Asta-i atmosfera pe care o simţi. Iar această stare te prinde. Ascultand James Blake nu eşti nici trist, nici vesel, doar eşti. Priveşti, vezi, conştientizezi. Şi viaţa merge mai departe.
