Iulia Cimpoeru – Page 8

Telekom, din septembrie 2014: mai mulți bani, servicii ioc

În septembrie se face un an de când Telekom a intrat pe piața românească prin unirea dintre Romtelecom și Cosmote. Mare concert mare, în P-ța Revoluției din București, pentru a sărbători această înfrățire. Romtelecom a venit cu un portofoliu de 2,6 milioane de clienți de telefonie fixă, în timp te Cosmote avea 2,9 milioane de clienți pe cartelă și abonați. 5.5 milioane clienți Telelkom (sursa: Wikipedia). Se spune că numărul ar fi mult mai mare, în acest articol apărut în cotidianul Bună Ziua Iași, se specifică că numărul abonaților Telekom s-ar ridica la 10 milioane. În condițiile în care, populația României, numără, în decembrie 2014, 19.697.438 milioane de locuitori, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Telekom – chiar că “experiențe împreună”

Țin în mână factura nr.2743586, facturată în 10.08.2015, în valoare de 414,74 Lei. Având un sold precedent de 245 Lei, luna iunie-iulie, 152 Lei pe iulie-august. 414,74 Lei pentru 2 luni de servicii de telecomunicații.

factură telekom — Ultima factură Telekom

Mă uit la celelalte facturi și încerc să înțeleg. În fiecare luna, din septembrie încoace, au venit, de plată, sume cuprinse între 200 Ron și 250 Ron. În două cazuri factura a fost 150 Ron.

În anexa facturii, dau peste:

Tarif verde factură – 0,46 EUR
Mobile L_TV L_Voce S_NetMobi – 25 EUR
Chirie aparat telefonic – 0,70 EURO (ca la sfârșit să-ți zică “Total chirie echipamente – 4,00 EUR”)

Din toate acele enumerații, servicii peste servicii, reduceri, tot ceea ce ajungi să înțelegi este propoziția “Total factură curentă”. Însă, chiar dacă nu descifrezi factura (ce costă așa mult?), știi că, până acum, nu plăteai banii ăștia și beneficiai de aceleași servicii. Știai că factura depășea rareori un milion și aveai cablu, internet și telefon. Simți că, pe undeva, lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie, că ești luat de prost , “bun de plată” cum se zice în termeni populari. În articolul apărut în ziarul ieșean de aici, oamenii se plâng că plătesc foarte muți bani pentru cablu și pentru internet.

Telekom – bani mai mulți, servicii ioc

Au apărut o mulțime de discuții pe internet legate de faptul că, odată cu transferul la Telekom au crescut prețul facturilor iar serviciile (în special internetul), lasă de dorit. Pe Softpedia @tehnicianulpasionat, din Ploiești zice: “Abonament proaspăt downgradat! 2 Mb/sec de la 12 Mb/sec… nu duce linia… ceaușistă! Luați de vă uitați…”.

Pe un alt forum @st3fanitza spune: “ideea e că eu în momentul de față în total plătesc în jur de 150 de lei. Eu unul nu caut să am minute/programe mai multe la tv, vreau doar să plătesc ceva mai puțin. Dacă se poate așa e ok, merită să prelungesc, dacă nu nu prea”. @roby2fine din Bacău: “La ce angajați au Telekom la relații clienți nu le dau mai mult de 2 ani pe piață la noi. Eu am două sesizări scrise la ei la care încă nu mi s-a răspuns în 6 luni. Când am sunat ultima dată mi s-a spus că cererile mele au fost soluționate dar trebuia să sun mai devreme să aflu cum au fost soluționate. Acum nu mai pot să-mi spună. În contul online nu îmi pot vedea numerele de telefon și implicit facturile dar după 20 de telefoane la ei în care mi se spune că în maxim 48 de ore se rezolvă am renunțat”. @marin81 adaugă în septembrie 2014: “Să schimbe nemții tehnologia, după aia să vină cu oferte șmecherie”, la care @misterpresident îi răspunde: “Nemții în primul rând o să schimbe politica de prețuri și mai puțin infrastructura. Sunt curios la anul în timpul asta dacă vor oferi viteze mai mari în orașele din Romania prin fibra optică dacă vor mari uploadul”. @tehnicianulpasionat spune lucrurilor pe nume pe un ton ironic: “VS ceea ce am acum la Ploiești! Până se va moderniză ceva și la Gornet PH… mai stăm cu sârmă ceaușistă și preț mai mare decât am eu UPC în Ploiești. Dau 85 lei la Telekom pe 2 Mb/sec (și telefon + Dolce). Plăteam 95 când aveam 12 Mb/sec (10 real) dar reținând sârma… m-au downgradat la ceea ce aveam pana în urma cu 5 luni! Au vopsit cioara, asta este important!”. @simple_dreams, punctează, cu umor(vezi finalul): “Rețeaua ADSL e praf. Pe lângă vitezele foarte mici, apar și probleme de calitate și stabilitate a conexiunii gen când plouă ori nu ai net, ori e intermitent, când fulgera ți se taie accesul la rețea, revine, fulgeră iar și iarăși cade conexiunea și tot asa. În astfel de zone ar trebui să fie prioritatea schimbarea rețelei cu FTTH. Și să renunțe la prostia asta de idee că FTTH trebuie doar la blocuri. Să nu mai zic de prețuri, dai o suma mare lunar pentru așa ceva. Mai exact, cât plătește un client cu rețea modernă, dai și tu, pe o sârmă ordinară și veche de cine știe când”.

Telekom – ce fel de reputație?

În piață, s-a dus vorba, din gură în gură, online și offline, că serviciile de la Telekom sunt “cele mai proaste și cele mai scumpe”. Să fie așa?

Voind să văd dacă și alții au trecut prin aceeași “experiență” cu Telekom, am întrebat oamenii pe pagina mea de Facebook dacă s-au lovit de serviciile Telekom și ce probleme au întâmpinat:

Replicile au fost:

Telekom – ce nu ni se spune:

Totul la Telekom funcționează pe baza internetului și dacă vrei să te uiți la televizor și la internet în același timp nu va merge bine.

Dacă vrei să închei contractul înainte de termen trebuie să plătești o taxă de reziliere de câteva sute de euro care nu este menționată în contract (sau nu într-o formulă clară).

Mai au și alte clauze (diverse adaosuri) care nu sunt menționate în contract și care se aplică ulterior.

În cazul în care ei nu mai pot furniza servicii (că le fură țigani cablul), sau nu le furnizează în condițiile menționate (îți zic că vei avea o cu totul altă viteză față de cea pe care o ai) nu se obligă, prin contract, să plătească nimic abonatului. În schimb, dacă ești nemulțumit și vrei să renunți la serviciile lor, îți cer acea taxă de câteva sute de euro. Prin lege, acest lucru este considerat abuziv deoarece nu există echilibru între părți.

Plângerile pentru telecomunicații se fac la ANOPC (Autoritatea Națională pentru administrarea și Reglementarea Comunicațiilor) – faptul că au clauze abuzive (care nu sunt trecute în contract), îi face pasibili aplicarea legiii.

Scrisoarea Telekom: “Stimate Client”

Scrisoarea Telekom ne zice, printre rânduri: “Stimate client, cum te-o chema, (oricum nu contezi, ești un număr, căci altfel ți-am fi zis pe nume), plătește!” – mesajul principal. Restul conținutului: primul paragraf, ți se spune cât ai de plată, paragraful doi, ești rugat să plătești, paragraf trei, ți se spune modalitatea prin care poți plăti, paragraf patru, se scuză dacă deja ai plătit, paragraf cinci “vă mulțumim că ați ales telecom România” (“vă” – pentru a păstra distanța). Paragraf șase, un fel de P.s., își spun că dacă nu plătești vei intra în baza de date a clienților rău platnici Preventel. Paragraf șapte, îți zic numărul de telefon (1234) unde ai putea afla mai multe informații (ca și cum de-asta ai avea nevoie). Și termină scrisoarea cu adresarea: “Cu respect, Echipa Telekom Romania”.

scrisoare telkom — Scrisoarea Telekom către clienți

N-am văzut nici măcar un singur paragraf, unul singur, în care să zică: “dacă nu poți plăti, găsim o soluție astfel încât să fie bine pentru ambele părți”, “dacă nu poți plăti, te amânăm”, “dacă nu poți plăti îți oferim o perioadă de redresare, cât ai nevoie, căci vrem să rămâi alături de nou”, “nu poți plăti, ai o problemă, ascultăm!”.

Nu, peste tot, plătește, plătește, plătește. Chiar și pe verso, pe fiecare foaie Telekom apar conturile băncilor unde poți plăti. Titlu text verso foi factură: “Telekom pentru tine”.

Concluzii

Să spunem că toate acestea nu sunt adevărate. Să zicem că e doar părerea nostră (cum i-au spus cei de la relații clienții Telekom, prietenei mele de pe Facebook). Totuși, nu vrem să fim mințiți în față. În facturi văd clar o creștere a tarifelor cu cel puțin 50%, în cazul meu, și nu numai. De ce n-a vorbit nimeni de această creștere? De ce nu e specificată în contract? Atât de mulți oameni, mai mult de jumătate din populația țării, s-a trezit, de azi pe mâine, că nu mai aparține de Romtelecom și Cosmote, ci te Telekom. Li s-a spus că totul va fi la fel, că e doar o schimbare de nume. Că e mai bine așa. Dar nu e. Nu e la fel, nu e mai bine așa. Din nou, ne trezim în situația în care suntem “buni de plată”. În condițiile în care, mai mult din populația activă Românei, este plătită cu sume sub 1000 de Lei, conform datelor furnizate de inspectoratul Muncii. În final, întrebările care se pun sunt: “De unde?”, “Cu ce?”.

Tu ce experiențe ai avut cu Telekom?

UPDATE, 20 August 2015, ora 7.20pm: Azi, în timp ce veneam de la cumpărături, m-am întâlnit cu un vecin. M-a întrebat ce mai fac și i-am spus de situația noastră cu Telekom-ul. Nici n-am terminat bine de spus că a intervenit:”Și noi plătim foarte mult la ei, în jur de două milioane în fiecare lună. A luat fiu-meu un telefon ;și a semnat contractul pe 2 ani cu ei, fără să ne întrebe. De atunci, tot plătim. Și nu consumăm nimic în mod special, nu dăm telefoane în străinătate sau altceva. La un moment dat, ne-au sunat că avem de plătit o taxă de 190 de Ron, restanță. Au tot sunat să o plătim până am plătit-o. Revoltător este că am întrebat trei operatori pe ce perioadă este acea taxă și fiecare ne spunea o perioadă diferită. Asta nu am înțeles. Parcă n-ar fi fost din aceeași companie. Nu știm ce să facem. Cui să-i spui?”

“Paint it black”, un cântec-legendă

Apărut 1966, “Paint it Black” aparține legendare trupe Rolling Stones și s-a născut în urma unei colaborări între Mick Jagger și Keith Richards. A ajuns rapid Nr.1 în Billboard Hot 100 în S.U.A, timp de 11 săptămâni. Și în U.K. a ajuns Nr.1 în clasamentul UK Singles Chart, timp de 10 săptămâni. A influențat genurile muzicale cunoscute sub denumirea de rock psihedelic și raga rock.

13.269.775 vizualizări pe You Tube, în momentul de față.

Oare, ce face acest cântec să placă atât de mult de la prima audiție? Nu știu. Puțin cred că pot răspunde la acest lucru. Pot zice de ce îmi place mie: are viață, trăire, pasiune…talent.

Paint it Black — Album: Winds of Change, 1967, MGM Records, Los Angeles

Aș fi vrut să-l aud live. Pe You Tube nu nu mi se pare că se aude la adevărata lui valoare. Pe vinil se aude mai bine. Contează mult să ai și boxe bune :). Cred că laptop-ul nu-i suficient pentru a asculta muzică așa cum vrei. De ce nu inventează nimeni un aparat pentru ascultat muzică? Și când ceva ne place să cumpărăm albumul original. Cred că de vină, în cazul muzicii, e faptul că ceea ce ascultăm sunt înregistrări după alte înregistrări.

Am găsit o variantă și pe soundcloud, aici se aude un pic mai bine. Și aici o versiune puțin diferită. Instrumental aici.

De-asta, când vine vorba de muzică, cea mai mare încredere o am în soundcloud. Sunetul e incomparabil mai bun decât oriunde pe internet.

Albumul “Winds of change” de Eric Burton&The Animals a intrat în clasamentele “Best albums of all time”, Top albums of the 1960s, Top albums of 1967 conform besteveralbums.com.

Câte ceva despre organizare și scris

De când mă știu am o problemă cu faptul că nu reușesc să mă focusez pe un singur lucru, vreau mereu să fac mai multe lucruri în același timp și sfârșesc, nu de puține ori, prin a nu duce niciunul la capăt. Reușesc greu să mă concentrez, îmi ia cel puțin o oră, iar atunci când o fac, pot lucra neîntrerupt 5-6 ore. Odată ce m-am concentrat, nu mai aud nimic, nu mai văd nimic. Nu mi-e foame, sete sau frig. Când scriu sau lucrez nu am nicio ferestră deschisă care să mă distragă, nu vorbesc pe chat sau să stau pe wall. Nu, la mine multitasking-ul de acest tip nu funcționează.

Anul trecut am citit o carte în care autoarea istorisește următoarea întâmplare:

„Acum 30 de ani, fratele meu mai mare, pe atunci în vârstă de 10 ani, încerca sa facă o lucrare despre pasări pentru care avusese la dispoziție trei luni. A doua zi trebuia s-o prezinte la scoală. […] Stătea la masa din bucătărie, pe punctul de a izbucni în lacrimi, înconjurat de hârtie, creioane și cărți încă nedeschise despre pasări, pur si simplu împietrit de imensitatea sarcinii sale. Atunci, tata s-a așezat lângă el, l-a îmbrățișat și i-a zis: «Pasare cu pasare, prietene, ia-o pasare cu pasare».”

(Bird by Bird: Some Instructions on Writing and Life – Anne Lamott)

Când am citit asta a fost mind–blowing. Pasăre cu pasăre. Avem și noi o vorbă care care echivalează cu asta: “Până te apuci e greu”. Cu toții am trecut prin situații în care, fiindcă n-am ținut cont de acest mic sfat, lucrurile au rămas pe butuci. Ne am panicat, n-am reușit să ne organizăm în timp util și am clacat.

În facultate, în sesiune, nu m-am numărat printre studenții care puteau învăța materia cu o noapte înaintea examenul și să ia o notă de trecere. Memoria mea de scurtă durată nu-i prea bună. Cea de lungă durată funcționează pe baza logicii și trebuie să existe pasiune pentru a face un anumit lucru. Ceva ce nu-mi plăcea nu-mi intra în cap nici cu ciocanul. Multe lucruri nu erau așa grele, spre exemplu matematica, însă mă decisesem că nu-mi place și așa a rămas. Apoi, mi-aș fi dorit să o fi înțeles mai bine, să-mi fi dat mai mult silința. Singura perioadă în care școala mi-a dat bătăi de cap a fost în V-VIII. În liceu mi s-a părut ușor, eram printre primii fără eforturi prea mari, în facultate deja nu mai conta. Învățai la ce-și place și atât cât să ieri examenele, oricum alte erau lucruri pe care se punea preț. N-am fost niciodată tocilară dar mereu mi-au plăcut acestea două:

1. să citesc

2. să descopăr lumea

Iar când spun “să citesc”, ceea ce mă făcea să vreau să deschid o carte, n-a fost atât dorința de a mă pierde în poveste (cu excepția vârstei între 8-10 ani în care am citit toate basmele, poveștile și legendele din biblioteca publică), cât a fost nevoia interioară de a înțelege. Mi se părea, la vremea aceea, singură într-un oraș străin, în Oradea, la 500 Km departe de casă, că cititul mă ajută să înțeleg mai bine lumea și pe mine însămi. De asemenea, era singura experiență pe care mi-o puteam permite (nu costa nimic, cu excepția timpului). Și mai era la mijloc o sete apăsătoare de cunoaștere și o mare dorință de afla lucruri la care până atunci nu mă gândisem și nu-mi trecuseră prin minte. Și așa, zi de zi, după ce terminam cursurile de la liceu, de la 2-3 după amiază, pană seara la 7-8 seara, mergeam la biblioteca publică și citeam. Și azi mai am carnețelele în care mi-am notat titluri de cărți (dintre noutăți) care mi-au atras atenția.

Pe lângă citit, o a doua marea bucurie era să mă plimb cu bicicleta. La liceu, cu bicicleta, fie iarnă, vară, ploaie sau ninsoare, veneam eu, profesorul de logică și câțiva băieți. Bicicleta era sursa mea spre aventură. Pe bicicletă lumea se vedea altfel, simțeai vântul cum îți flutură părul și te puteai opri oriunde voiai, duce oriunde voiai, nu erai la cheremul nimănui.

Și da, vorbeam despre organizare. Pe mulți dintre noi, ceea ce ne ține în urmă, ceea ce ne blochează înaintarea, este această frică de a apuca taurul de coarne, de a face lucrurile să se întâmple. Cineva îmi spune zilele acestea că nu contează decizia pe care o iei, dacă e una bună sau rea, contează să începi, căci cel mai grav lucru pe care îl poți face este să stai pe loc. Dar asta știm deja :).

Cartea Annei Lamott chiar merită citită, atât pentru tips-urile pe care le dă în ce privește scrisul, cât și pentru sfaturile de viață care sunt de neprețuit. De apreciat și tonul în care e scrisă, sinceritatea și transparența cu care autoarea spune lucrurilor pe nume, fără să îi fie frică ca va fi pusă într-o anumită lumină, fără să-i fie teamă să se dezvăluie.

Atât în trăire cât și în cărți, sinceritatea este cea care dă valoare lucrurilor. Fără sinceritate nu există real, fără real nu există realitate, și fără realitate nu există adevăr. Și fără toate acestea, ceea ce spunem, facem sau scriem, nu are valoare.

Giusepppe Verdi – NABUCCO

De mult timp n-am mai ascultat ceva ATÂT de bun! Eram prinsă cu treabă când am pus pentru prima oară discul Nabbuco (Verdi) în regia lui Artur Rother.

Muzica apare când cuvintele exprimă prea puțin. Este peste și dincolo de ele.

Oricât ai asculta, nu-ți este de ajuns. Am încercat să găsesc o versiune cât mai apropiată de ceea ce este pe disc. Cred că aceasta se aseamănă:

Asculți și totul se anulează, ca și cum ar trece într-o altă dimensiune. O altă variantă NABUCCO aici.

Tot azi, am deschis un volum de poezii (inspirație folclorică) de Eminescu și am dat peste Alei mică, Alei dragă. Aparent naivă, cu versuri simple care respectă rima, dar numai aparent. Căci mesajul poeziei e adânc.

Primul vers:

Alei mica, alei draga,
Cine vrea sa ne-nteleagă
Vaza frunza cea pribeaga,
Ce-i ca viata noastr-ntreagă.

După cum știm, Eminescu a avut o lungă perioadă în care a cutreierat satele pentru a descoperii poezii din folclor necunoscute. El știa că există o înțelepciune adâncă în popor. Autenticitate și adevăr.

De citi Mă-ntrebai, dragă, -ntr-o zi și De-ar fi mijloace.

Cred că cu toții, avem nevoie, din când în când, de o baie de limbă.

Am început cu NABUCCO și-am ajuns la Eminescu. Frumoasă paranteză :).

De ce să ținem cont când scriem?

Când vorbim de scris și scriitură (mereu m-am întrebat de ce jurnaliștii mai în vârstă aleg să folosească acest termen) ne raportăm automat la felul nostru de a fi și de a vedea lucrurile. Dacă vedem în scris o extindere a personalității, atunci înțelegem de ce numai Dostoievski putea scrie în acel fel și nimeni altul. Odată ce am înțeles că scrisul este o parte din noi, suntem pe drumul cel bun.

Putem vorbi de două tipuri de scris mari și late:

– scrisul personal (care poate lua forma unui jurnal, roman, piesă de teatru etc.)

– scrisul impersonal (care este destinat unui anumit scop, fie de ordin jurnalistic (știre, anchetă,comunicat de presă, mai puțin reportaj) sau comercial, așa numitul (descrieri produse, sloganuri, newslettere).

Probabil îți zici, asta știam deja. Ok. Poate știai, dar înțelegi implicațiile? Cele două tipuri de scris se întrepătrund în anumite puncte și acest lucru este cel care dă diferența în ce privește calitatea scrisului. E o combinație între talent, multă muncă de documentare și disciplină.

În opinia mea,înainte de a te apuca de scris, merită să ții cont de aceste 6 puncte, :

1. Documentare

Citește cât de mult poți citi despre subiectul tău (raportează experiența ta la a altora și așa vei trage anumite concluzii care îți vor deschide noi direcții asupra subiectului).

2. Găsește-ți propria tonalitate

Nu imita tonalitatea altor persoane doar fiindcă crezi că ar prinde sau fiindcă-ți place ție. Mai bine scrii obiectiv decât să o dai în gropi cu exclamații care nu ți se potrivesc și care încarcă inutil conținutul mesajului. Puțini sunt cei care reușesc să fie citiți pentru modul în care se exprimă. Majoritatea sunt citiți pentru ceea ce spun (uneori pentru conținutul bombastic care devine un mijloc de refulare). Ca să scrii într-un anumit fel ia timp, nu te aștepta să devii Proust peste noapte. 🙂

3.Enunță cât mai clar subiectul și fă-l personal –

Nu ne mai interesează generalitățile și nici punctele de opinie care sunt pe lângă. Un caz particular e mult mai relevant deoarece tratează o anumite problemă dintr-un unghi mai aprofundat decât ar face-o cineva care n-a trăit respectiva situație. De aceea, când vorbești despre lucruri pe care le-ai trăit ești mult mai interesant și relevant decât atunci când vorbești despre lucruri de care doar ai auzit sau ai citit. Cel mai bun argument în susținerea unei ipoteze este faptul trăit. Nu uita asta!

4. Nu te împrăștia!

Un articol, înainte de a exista pe hârtie, există în minte (cel puțin la nivel schematic). Încearcă să-ți structurezi ideile astfel încât ceea ce vrei să zici să aibă schema clasică: început, cuprins, încheiere (pe care am învățat-o în clasa a II-a și care a fost pentru prima oară enunțată în Poetica lui Aristotel).

5. Fără taca, taca, taca!

Ai ceva de spun, spune-o! Spune-o în puține cuvinte, cât mai simplu posibil. Dacă vrei să te complici în exprimare atunci trebuie să ai un motiv foarte bun. În Adevertising se spune că cea mai bine scrisă carte este Biblia și că mulți copywriteri o iau ca și exemplu în ce privește stilul. Simplu și puternic în același timp. Scrisul nu e făcut să impresioneze, să arăți lumii cât de deștept ești tu (ce cuvinte ai mai învățat sau inventat), nu, e făcut pentru cei care au ceva de spus. Își mai aduci aminte de tezele la română din V-VIII? Când erai întrebat: “Ai știu? Ai scris?” iar tu ziceai: “Așa și așa. Am aburit și eu” La română mergea, în online, nu (asta dacă ții să fii citit, dacă nu, poți scrie cum vrei). Evită cuvintele care sunt de umplutură, de ce ai vrea să scrii mult? Mai bine scrii trei fraze bine închegate decât trei paragrafe care n-au nici cap nici coadă. Less is more, nu?

6. Scrie ca și cum viața ta ar depinde de asta

Scrisul este pasiune, loisir (pierdere), chiar patimă. E personal. E o parte din tine. Acesta este și explicația pentru care mulți mari scriitori au refuzat să scrie articole cu conținut comercial (și în trecut s-a practicat asta). Și când au scris articole, cărți, la comandă, au făcut-o fiindcă au fost obligați de anumite constrângeri financiare. La origini, scrisul nu aparține comerțului, ci artei.

Scrisul e greu! Vorba aceea :). Până acum, n-am cunoscut pe nimeni care să scrie bine și să-mi zică: “Mamă, la mine scrisul merge ca uns. Mă așez în fața computerului și încep să scriu. Într-o oră am terminat articolul!”. În schimb, de multe ori, toți cei care se laudă cât de repede pot să scrie ei ceva, când îți arunci privirea peste ceea ce au scris vezi că e doar “bla, bla, bla”. Următoarea data când cineva se laudă cu asta, îi poți zice: “Tocmai am citit un articol cum să scrii un articol în 35 de minute. Îți voi dai link.” Urmându-i: “Spor la viteză!”.

Noaptea Marii Beții

Noaptea Marii Beții a fost cântat pentru prima dată de Doina și Ion Aldea Teodorovici în 1983.

Ce se mai poate spune despre acest cântec? Nimic. Se ascultă și atât. Nimic nu mai poate fi adăugat și nici luat.

Noi, ne cautam plângând prin ploi,
Potopul zilei de apoi,
E cartalat din doi în doi.
Hai, turnirul nu mai are cai,
Stai, la mine-n sânge hai și stai, hai și stai.

Am auzit melodia acum 3 ani, când am aflat și istoria soților Teodorovici – doi oameni mari care au fost credincioși valorilor naționale până la moarte. Și au iubit țara și semenii mai presus de tot și toate. Anul acesta s-au făcut 23 de ani de la asasinarea lor. Ei sunt cei care au cântat, ca nimeni alții, Pentru ea, Casa Parinteasca, Iarta-ma, Focul din vatra și Lăsați-ne în legea noastră.

Ion Aldea Teodorovici s-a căsători cu Doina Marin în 1981, fiecare regăsind în celalalt pasiunea și dorința arzătoare pentru unirea Basarabiei cu România, luptând amândoi pentru independență și având o înfocată iubire pentru limba română. Neputând milita pentru unirea Basarabiei cu România, în literă și lege, la radio și televiziune neacordându-li-se dreptul la exprimare, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele din Moldova și să cânte despre frumusețea limbii române, despre Eminescu și valorile străbune. Ei sunt primii care au militat, în anii 90′, pentru revenirea la limba română și grafica latină pe teritoriul Basarabiei.

Soții Teodorovici au murit în 27 august 1991, într-un presupus accident de mașină, când se întorceau de la Marea Adunare Națională de la Chișinău, unde au cântat despre suveranitate și independență.

Noaptea Marii Beții este despre iubirea care este dincolo de încercări, vânt și ploi. Doi oameni care s-au iubit până la capăt, într-un singur gând și-o singură simțire. Mai presus de sărăcie, piedici și nevoi, urmând un vis comun, cel național: o singură țară, o singură limbă. Uniți în viață, uniți în moarte.

Noaptea Marii Beții interpretări:

& Ana Teodora

MUST DO într-o zi de luni

“Urăsc lunea” auzim peste tot. “Off, de-ar trece ziua asta mai repede!”. “De ce trebuie să fie din nou luni?”. Dacă am putea să sărim peste această minunată zi din săptămână am face-o fără să stăm o singură secundă pe gânduri. Am vrea ca săptămâna să înceapă pe la mijloc, cu miercuri dacă se poate, cu joi ar fi și mai bine. Multe lucruri se motivează cu replica “știi, azi e luni…”

Chiar dacă ne-am făcut de cap duminica iar luni dimineața, când sună ceasul, am vrea să ne tragem pătura peste cap, nicidecum să ne ridicăm din pat, totuși, nu avem de ales. E luni și trebuie să muncim! Fără mofturi, fără comentarii, fără scuze ieftine.

Ați văzut ce fețe au oamenii luni dimineața la metrou, ce figuri pline de entuziasm? Cu ce chef pășesc pe scările de la Unirii, Victoriei sau Dristor?

De ce ne sictirește în halul asta lunea? Ce am putea face să uităm că e luni?

Câteva sugestii:

1. Nu uita că e luni!

Lumea e o zi din săptămână ca oricare alta. Cu puțină autosugestie vom uita de mahmureală pe care o avem sau de faptul că am plecat fără să ne bem cafeaua. Luăm fiecare lucru așa cum este, luăm fiecare zi drept ceea ce este. Să fii motivat nu înseamnă să faci abstracție. Nu. Iei ceea ce îți este dat și te descurci cu acel lucru. Și aici problema ține de perspectivă.

2. Te concentrezi pe lucrurile care îți fac plăcere

Fie că e vorba de muzica care își place sau de cornul cu unt preferat, toate acestea, te vor face să uiți de morocăneală. Privește pe geam! Soarele strălucește așa frumos azi!

3. Cafea, cafea, cafea

Pentru unii dintre noi cafeaua face minuni! Ai grijă să nu-ți lipsească. Cu frișcă sau fără e important să ai mereu la îndemnă cafeaua care funcționează pentru tine.

4. Treci la atac!

Nu da la o parte proiectele care ți se par grele sau care nu-ți fac plăcere. Cheful vine făcând. Și vorba asta e adevărată, încercată și testată. Așa că ia taurul de coarne și deschide acel Excel. Vei vedea cât de bine te vei simți după ce totul va fi gata!

5. Oferă-ți un premiu la sfârșitul zilei

Stabilește-ți ca la sfârșitul zilei să-ți oferi o recompensă pentru că ai trecut de încă o zi de luni. Fie un film, prăjitura preferată sau o plimbare cu bicicleta – meriți toate acestea. Și nu uita că, efortul te ține fit. 🙂

În final, un cântec care vorbește despre frumusețea zilelor de luni:

Succes!

“Life round here” (James Blake) te face să-ţi pui întrebări

<Part time love is life round here> ne spune James Blake în Life Round Here. Următoarele versuri <We’re never done/Everything feels like touchdown on a rainy day> se repetă precum bătaia pendulului.

Piesa Life Round Here a aparut în 2013 şi face parte din albumul Overgrown. Cu accente suave, avand un beat repetitiv şi scadat, în acorduri de pian uşor macrabe, <Life Round Here> este o melodie-statement. Aici, muzica este în versuri şi versurile sunt în muzică. Pare o melodie unfinished cu un mesaj unfinished. Asta pentru că, viaţa, în sine, este unfinished. Iubirea la fel. Part time love nu există.

Cine este James Blake? S-a lansat în muzică la 22 de ani, în 2011, cu albumul care-i poartă numele. După lansarea albumului James Blake, artistul britanic a devenit, aproape peste noapte, un reper în muzica indie cu influienţe electronice.

În Life Round Here îmi place îmbinarea dintre acordurile de pian, beat-ul sacadat şi tonalitatea joasă a vocii. Asculti şi te pierzi. Nici măcar nu e nevoie să fii high. E wave, fuziuni & ritm sacadat.

Life Round Here, Album: Overgrown, An:2013

Într-un interviu, acordat publicaţiei Rolling Stones, James Blake spune: <Aş vrea ca muzica mea să facă oamenii să-şi pună întrebări>.

James Blake ft. Chance The Rapper în Life Round Here

Colaborarea dintre James Blake si rapper-ul Chance s-a dovedit a fi una de succes. Videoclipul de mai jos este făcut dintr-o serie de juxtapuneri în care ni se dezvăluie o lume uşor grotească. În imagini, cei doi atişti, Hames şi Chance, se plimbă într-o decapotabilă în timp ce prin faţa ochilor li se succed tot felul de imagini (femei ale străzii, piraţi somalezi, iubiri de cartier), una mai carnavalescă decat alta. În drumul lor sunt însoţiţi de un corb care stă pe bancheta albă a maşinii. Click PLAY.

Life Round Here face rapid trecerea de la muzică la versuri, de la versuri la stare. Cand o asculţi e ca şi cum ai auzi zgomotul produs de căderea sacadată a ploi. Asta-i atmosfera pe care o simţi. Iar această stare te prinde. Ascultand James Blake nu eşti nici trist, nici vesel, doar eşti. Priveşti, vezi, conştientizezi. Şi viaţa merge mai departe.

Vezi versurile aici.

Will You Still Love Me Tomorrow?

“Will you still love me tomorrow?” Si ce-ai mai putea zice? Ce rost are să-nășiri cuvinte când acestea sunt precum niște baloane de săpun? Nu. Taci. Caci nu este nimic de zis. Sunt lucruri despre care nu poți vorbi. Numai muzica o poate face.

Amy interpretează melodia asta ca nici un alt artist până la ea. Simți fiecare notă, fiecare cuvânt: <Tonight you’re mine completely/You give your love so sweetly/Tonight the light of love is in your eyes>. Cum rămâne cu mâine? Este astăzi valabil dacă mâine nu va mai fi?

Și-atât de ușor trecem peste lucruri. Atât de ușor ne amăgim. Însă, mereu vom avea un martor tăcut care nu poate fi influențat. Acest martor este timpul. El e acum aici și va fi acolo. În lumina timpului, experiențele noastre, oamenii pe care i-am cunoscut, se văd cum sunt de fapt, cum s-au dovedit a fi, la bine și la greu. Care le-au fost intențiile.

Cred ca marea miză, în scurta noastră viață, este dată de capacitatea de a merge până la capăt. fie că e vorba de iubire sau de lucrurile în care crezi. Acesteia i se adaugă curajul și tăria de caracter de a nu te trăda pe tine însuți. Depersonalizarea aduce moartea. De-aici cenușiul, de aici decăderea.

Te invit pe pagina Michael Ende Romania

Ție ce-ți spune numele Michael Ende? Ai auzit de “Poveste fără sfârșit”? Dar de “Momo”?

Fie ca ai auzit sau nu, te invit pe pagina Michael Ende Romania, unde vei descoperi universul unui scriitor de geniu.

Am citit “Poveste fără sfârșit” pe când aveam 10 ani. Am luat-o de la biblioteca orașului. Am rămas fascinată de această carte. Pana atunci, epuizasem toate cărțile cu povesti și basme existente în biblioteca părinților și le luasem la rând pe cele de la biblioteca micuțului nostru orășel. Îmi era de ajuns sa citesc câteva rânduri și deja intuiam povestea. Multe povești semănau între ele. De povesti de autori am trecut la povesti categorisite pe culturi (egiptene, indiene). Puține mă mai surprindeau. Când am început “Poveste fără sfârșit”, am rămas uimită de stilul personal în care acest autor scria, ca și cum ar vorbi cu tine, ca și cum ți-ar pune o palmă pe umăr și-ar începe sa-ți povestească, vorbindu-ți cu blândețe. Apoi, povestea de acolo era ca nici o alta poveste. Era o poveste în poveste care te introduce, în chip magic, și pe tine în ea. Simțeai că lupți alături de Atreiu, că problemele lui sunt problemele tale, că personajele ți se adresează în mod direct, că te știu și le știi. Era ca și cum povestea ar fi fost cu tine, despre tine. Era povestea ta.

Când deschizi cartea afli de un copil grăsuț și stângaci care intra fulgerător într-un anticariat pentru a scăpa de gașcă de copii rai și gălăgioși care îl urmăreau pentru a mai face puțin mișto de el. Un copil care trăia singur, cu tatăl lui care era tehnician dentar și care rareori mai vorbea, după moartea mamei. Un copil singur. Un copil neînțeles. Cartea mi-a stârnit și mai mult interesul. Apoi am aflat ca, cel mai mult, acelui copil, ii plăcea sa citească. “E ca mine!” mi-am spus, și am continuat sa citesc cu o curiozitate și mai mare.

E un lucru tare misterios cu pasiunile omeneşti, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca şi în cazul oamenilor maturi. Cei copleşiţi de o pasiune n-o pot explica, iar cei ce nu au trăit niciodată ceva asemănător nu pot înţelege. Există oameni care îşi pun în joc viaţa pentru a cuceri un pisc. Nimeni, nici chiar ei înşişi nu îşi pot explica limpede de ce. Alţii se câinează pentru a câştiga inima unei persoane care nici nu vrea să ştie de ei. Iar alţii se distrug, fiindcă nu pot rezista plăcerilor mâncării – sau ale băuturii. Unii îşi cheltuiesc întreaga avere pentru a câştiga la jocurile de noroc sau jertfesc totul de dragul unei idei fixe ce nu se poate realiza niciodată. Alţii cred că nu pot trăi fericiţi decât în altă parte de locul unde se află, şi călătoresc toată viaţă prin lume. Iar câțiva nu-şi găsesc liniştea până ce n-au devenit puternici. Într-un cuvânt există tot atâtea pasiuni, cât şi oameni.

Povestea m-a prins asa tare ca in 2 zile am terminat-o. Însă, mult timp după ce am terminat-o, încă mai ma gândeam la acestă carte. În liceu am citit-o din nou. În Oradea, la Sala de Lectura. În facultate, în Cluj, am găsit-o într-un anticariat și mi-am cumpărat-o. Am citit-o încă o data.

Și acum am început din nou “Poveste fără sfârșit”.