Iulia Cimpoeru

Tocmai s-a terminat emisiunea lui Robert Turcescu care a avut ca subiect “De ce pleacă românii la muncă în străinătate?”. Un subiect care doare și ne doare. Fiindcă aproape nu mai există român care să nu aibă pe cineva plecat, pe de o parte. Pe de altă parte, problemele celor care sunt plecați pot fi și probleme noastre în momentul în care ne decidem să plecăm. Banii puțini, munca multă, țeapa, discriminarea și multe altele. Lista e lungă.

Dintre cei care au intervenit în discuție, o singură persoană a spus că este fericită de statutul actual și că părăsirea țării a fost o decizie bună. Majoritatea au spus că banii nu le ajung și că, în schimb, muncesc foarte mult. Sumele vehiculate (salariu lunar) s-au situat între 1200 și 1500 de euro. 1500 fiind salariu plătit pentru un brutar (în Franța) sau un muncitor (Spania).

S-a discutat în cadrul emisiunii și noile prevederi ale Codului Fiscal care impun plătirea unor taxe care reprezintă contribuțiile către bugetul de asigurări sociale de sănătate. “N-am nicio problemă să sau 10-20 euro atâta timp cât aceste contribuții îmi sunt folositoare, numai că, nu îmi sunt, nu îmi aduc niciun folos” a spus român din Diaspora. Un alt conațional plecat a adăugat “de acum nu voi mai aduce niciun ban în țară. Țin banii în conturile de aici. Am observat că, de fiecare dată când vin un mare număr de români în țară, de obicei în preajma Sărbătorilor, subit scade cursul euro. Ca și cum cineva ar face intenționat acest lucru”.

Cum se poate, mă întreb, să alegi să lași tot (familie,prieteni,casă), să muncești zi de zi, să fii izolat de tot și toate, pentru ca atunci când tragi linie să rămâi cu mai nimic. Cum spuneau mulți dintre cei plecați, în emisiunea lui Turcescu și în discuțiile pe care le-am avut personal cu aceștia. Scopul celor plecați este să facă un ban. Pentru asta pleacă. Și mulți se trezesc că muncesc de dimineața până seara, își neglijează familia și chiar pe ei, își strică sănătatea, și la finalul zilei nici vorbă să se căpătuiască, din contră.

Timpul nu ni-l mai poate da nimeni înapoi

Degeaba avem bani de acum în 10 ani dacă copii noștri au crescut mari și, crescuți de bunici, lăsați prin creșe, s-au îndepărtat de noi. Educați de televizor și calculator. Am vorbit recent, în calitate de jurnalist, cu un preot din străinătate care mi-a spus că există foarte multe cazuri de cupluri care s-au despărțit după ce au venit în străinătate. Acesta mai mi-a spus că banii nu se ajung; după ce sunt plătite chiria, cheltuielile și mâncarea, abia dacă mai rămân 500-700 de euro pe care să-i pui deoparte. Asta dacă e vorba de doua persoane care câștigă între 2500 și 3000 euro însumat.  Și atunci? Pentru ce ne chinuim?

“În țară nu poți face nimic”

“Am plecat în străinătate fiindcă în țară nu puteam face nimic” a mai spus un alt român care a emigrat. Da, țara e coruptă până-n măduva oaselor. Pute. Toți ne-am săturat. Dar, aceasta e singura pe care o avem. România este țara în care ne-am născut și mi se pare un gest de lașitate faptul de o părăsi atunci când este la greu. Să pleci e cel mai ușor. Mai greu e să rămâi. Cum spunea Andreea Petruț într-o postare.  Ceea ce ne lipsește nouă, ca nație, este unitatea și determinarea. Căci, dacă am fi uniți am spune cu toții ” de mâine nu mai plătim nici un ban la bugetul de stat” și nu ar avea ce să ne facă. Nu ne pot omorî pe toți, nu?

Încet încet uităm de Colectiv, uităm că s-a comis una dintre cele mai mari nedreptăți de la Revoluție încoace și noi ne vedem mai departe de treabă, de ale nostre. Numai că, cât timp noi dăm scroll și căscăm gura pe internet, oamenii mor în jurul nostru. Mor în spitale, mor în casele lor, mor incendiați. Și nu mor de moarte bună.

Dar, acest “fiecare pentru el”, specific nouă, ne va costa. Fiindcă, de mâine putem să fim chiar noi cei care se află în arenă și alții să ne privească. E totul un joc în care zarurile au fost deja aruncate. Lor nu le pasă de noi. Suntem buni atât timp cât avem vlagă, câtă vreme putem munci, atât vreme cât ei se îmbogățesc pe spinarea noastră. Apoi, ne aruncă la coș precum niște consumabile. Atât în țară, cât și în afară, cei lacomi și fără scrupule sunt cei care fac cei mai mulți bani.

Noi nu ne ajutăm între noi. Asta spun toți cei plecați în afară. Iar acest Individualism prinde bine “băieților buni”. Străinilor le convine să primească imigranți, pentru ei este profitabil. Ca imigrant ești plătit mai puțin, ei fac condițiile și tu trebuie să te supui căci ți-e frică (ești într-o țară străină unde nu cunoști multe persoane, te temi că dacă refuzi un job prost plătit s-ar putea să nu mai găsești nimic în viitor apropiat și așa mai departe).

“Românii plecați în afară tac și înghit”

Românii plecați în afară tac și înghit. Cam așa i-aș descrie. Acceptă condițiile de cazare care nu sunt tocmai ok, se îmbracă cu haine ieftine, muncesc și 10-12 ore pe zi,muncesc și în weekend-uri etc. Totul pentru că vor să facă un ban. Un ban pentru a-și construi o casă (în țară), să-și cumpere o mașină (și fudulia e mare). Trăiesc în afară o viață înjumătățită. Toate visele lor, năzuințele care îi fac să se ridice în fiecare dimineață din pat și să meargă la muncă, gândurile pe care le au după ce au pus capul pe pernă, înainte de culcare, toate, se îndreaptă spre casă. Trag cu dinții pentru ca acel “acasă” să devină posibil.

O întrebare: dacă românii plecați n-ar fi cu gândul în țară de ce ar băga atâția bani în casele de aici? Mulți dintre ei vor să se întoarcă căci viața era în România iar afară este munca. Somn, mâncare, muncă. Mâncare, somn și din nou muncă. Așa arată viața când ești plecat.

De ce să plecăm noi din țară? De ce să ne chinuim prin străinătate? De ce să nu plece cei care ne-au făcut viața de rahat?

Haideți să nu declarăm țara pierdută! Nu încă. Nu câtă vreme mai curge sânge de român în venele noastre obosite. După câte am îndurat, după câte-am trăit și-am văzut. După Colectiv.