În România se moare cu zile, în timp ce guvernanții sunt preocupați doar de propria imagine. Gestionarea situației în urma incendiului din #Colectiv ne arată că, dacă ne bazăm pe autorități, putem muri liniștiți cu toții. Ei o să-și facă doar un selfie în timp ce murim și apoi o să ne numere.
Ce s-a întâmplat în acea vineri în Colectiv
“The day we die” a fost prima piesă din concertul trupei Goodbye to Gravity din vinerea neagră de 30 octombrie 2015. Câteva minute mai târziu s-a dezlănțuit iadul. Aerul a devenit irespirabil și panica i-a făcut pe toți cei prezenți să se îmbulzească spre singura ieșire, o ușă mică. În drum spre ieșire, o parte dintre ei s-au prăbușit la pământ și au fost călcați în picioare de cei care luptau, cu ultimele forțe, să-și salveze viața. Adrian Rugină, Claudiu Petre, Alex Chelba și Florin Popescu (bodyguard-ul clubului) s-au întors să salveze oamenii rămași înauntru. Un tânăr s-a aruncat peste trupul iubitei sale și a salvat-o de la moarte, iar la câteva zile a murit. Au făcut 2-3 drumuri aducând oameni afară până în momentul în care ei n-au mai venit. Alex a fost găsit cu mâinile încleștare pe aparat. A murit la aproape o săptămână, din cauza arsurilor.
” Trăieşte?Trăieşte.Trebuie să trăiască!”
Paul Slayer Grigoriu – prezent în acele clipe de groază în #colectiv, ne spune cum a fost:
“Păi nu ştii ce piesă cântau când a izbucnit incendiul?” am auzit că ar fi spus cineva la câteva zile după seara de vineri. Eu ştiu. Nu cântau nicio piesă. Chitariştii şi basistul au coborât de pe scenă, pe baterist nu-l mai vedeam. Tocmai se declanșaseră artificiile – cred că mai târziu decât se plănuise, cred că trebuiau să ardă la finalul cântecului anterior. “La mulţi ani!” a spus râzând unul dintre băieţi. După o scurtă pauză, Andrei Găluţ, rămas singur pe scenă, a observat într-o doară, zâmbind: “A luat foc ceva aici. Asta nu era în plan.” Am ridicat ochii şi am văzut cum buretele de antifonare de pe stâlpul în dreptul căruia stăteam se aprinsese. Nu părea mare lucru. Cineva a încercat să-l stingă cu o bere, dar era prea sus. Între timp, Andrei a întrebat dacă n-are nimeni un extinctor. Se poate ca atunci să fi avut loc unul dintre momentele cruciale ale vieţii mele. Am văzut că flacăra o ia uşor în jos şi Dumnezeu m-a tras de mână. Mi-am spus să ies, mi-a fost frică, eram cam aproape. M-am dus spre prima uşă, unde deja se înghesuiau vreo 40-50 de oameni, iar cineva răcnea să nu se creeze panică, să nu se calce lumea în picioare. Pentru o milifracţiune de secundă mi-a trecut prin gând să-mi iau geaca de la garderobă, dar am renunţat. Mai cădeau oameni, dar, în general erau ridicaţi. La un moment dat am făcut cu toţii un mic culoar, pentru că din sensul opus venea un om cu extinctorul mult aşteptat. Am privit în urmă şi am văzut că tavanul luase foc. “S-a dus concertul băieţilor”, mi-am spus cu părere de rău, dar după câteva secunde am văzut cum ardea tot. Tocmai ajungeam afară. Am făcut câţiva paşi, mi-am întors privirea să văd ce se întâmplă şi atunci a venit acel val de flacără şi fum. Am fugit iar şi după câteva clipe am revenit spre intrare. Aici erau deja zeci de oameni căzuţi unii peste alţii, unii deja arşi” a mărturisit Paul.
Se spune că focul a pornit de la niște artificii. Se mai mai speculează că ar fi fost vorba de o răzbunare împotriva patronilor clubului. Multe se spun, puține se știu. Cert este că acești oameni, tineri, aproape copii mulți dintre ei, au murit. Și ce mă revoltă nu este atât faptul că localul nu avea aviz ISU, că s-a dat șpagă pentru ca acest lucru să fie trecut cu vederea etc. Căci așa merg lucrurile la noi. Ca să nu mai spunem că în club mai exista o ușă laterală, dar care era închisă cu un lacăt. “A fost un incendiu care a mistuit totul într-un minut și, practic, intervenția de salvare s-a întâmplat la circa 20 minute” a spus Andreea Sopa, una dintre supraviețuitoare, pe Facebook.
Mă intrigă mai mult ce s-a întâmplat după. Oameni care au fost scoși în stradă și faptul că s-au găsit puțini care să le acorde primul ajutor. Mai multe, o parte dintre victime au fost jefuite de cei care se dădeau drept rude. Ce poate fi mai inuman decât să profiți de niște oameni care sunt pe moarte, care nu mai pot face nimic? Apoi a venit prima ambulanță, care a găsit a fost depășită cu mult de situație; asistenta a fost în stare de șoc și a chemat urgent ajutor. Între timp, cei ieșiți din club (care nu se aflau în stare foarte gravă), cum au văzut ambulanța s-au îngrămădit spre acești oameni în alb, agățându-se de ei cu disperarea pe care numai moartea o poate da, rugându-se, strigând: “Luați-mă și pe mine” și “Nu mă lăsați aici”. N-aș fi vrut să fiu în pielea acelor oameni: să spun “nu mai e loc” unor ochi în lacrimi care și-au spus toate speranțele în tine. Cum să nu ți se rupă inima?
Cine știe câți sunt cei care au murit, fiindcă nu li s-a acordat primul ajutor suficient de repede? Acum, 7 noiembrie 2015, ora 22:33, numărul morților s-a ridicat la 42. Cu fiecare zi care trece, cineva mai moare. Nici nu mai are rost să-i numărăm. S-o facă Arafat, că tot îi place…
Nu înțeleg de ce țara noastră a refuzat ajutorul din afară, spunând că avem tot ce ne trebuie pentru a acoperi situația, și în același timp medicii au recunoscut că nu sunt medicamente suficiente, că victimele au nevoie de transplant de piele. Iar noi am spus că avem totul sub control…
O parte din cei transportați în străinătate au fost trimiși în stare critică, când nu se mai puteau face mare lucru pentru ei.
Am refuzat transplantul de piele de la spitalele din Israel, Austria, Olanda, Franța, Belgia – supând că nu avem nevoie: “coordonatorul Programului național de transplant, doctorul Victor Zota, spunând că deocamdată sunt stocuri”. Oamenii care au vrut să doneze piele au fost refuzați.
500 de litri de sânge din Republica Moldova a fost oprit la graniță, pe motiv că nu aveau toate avizele, vezi aici. Între timp, oamenii mureau…
Până în prezent, doar 20 au fost trimiși afară. În spitalele din țară au rămas 50 de persoane în stare critică. I-au trimis cu avioane militare, la grămadă, căci e mai ieftin. Avioane slab echipate. Avioane care au fost folosite până acum ca să repatrieze morți din teatrele de operații. Trimiși afară ca să moară acolo, să dea vina pe cei de acolo după ce au murit. Asta e tot ce s-a găsit pentru ei! SMURD-ul mai are în prezent 2 avioane, al treilea s-a prăbușit în Apuseni în octombrie 2015, când a murit, cu zile, unul dintre cei mai buni piloți ai României, Adrian Iovan. Dacă autoritățile ar fi intervenit mai rapid, și această tragedie ar fi fost evitată.
Cele două avioane SMURD au fost cumpărate la mâna a doua, au numai două locuri pentru pacienți și sunt slab echipate. Nu te poți baza pe ele când vine vorba de o evacuare de urgență. Sunt niște sicrie zburătoare.
Autoritățile n-au vrut să recunoască faptul că au fost depășite de situație; drept urmare, au refuzat ajutorul celor din afară, spunând că totul este sub control. În realitate, nimic nu era sub control. Oamenii au murit cu zile! Septicemia a avansat, deoarece noi n-am avut condiții și dotări (instrumente, aparatură, săli de operație adecvate,personal specializat) corespunzătoare.
Vezi și: DE CE NU A CERUT ROMÂNIA AJUTOR INTERNAŢIONAL CÂT NU ERA PREA TÂRZIU? CINE RĂSPUNDE?
Dragoş Pieptu, chirurg plastician din Iași, a spus , în Adevărul, că tratamentul victimelor din Colectiv a fost „o glumă sinistră”. Vezi aici.
„Ceea ce există acum sunt nişte surogate, unele chiar penibile. Nivelul tratamentului arsurilor în România faţă de standardul din Vest este cu 20 – 30 de ani în urmă. Din păcate, cel mai bun tratament pentru arsurile peste 40% profunde, mai ales complicate cu arsuri ale căilor respiratorii, este avionul spre Franţa, Germania, Israel, SUA. E drept, mulţi pacienţi nu pot fi transportaţi datorită stării în care se află. Orice doctor ar veni din orice parte a lumii nu poate avea rezultate ca la el acasă, în condițiile materiale de la noi. Ne lipseşte aproape tot: clădiri, săli de operaţie adecvate, personal, instrumente, aparatură” a spus dr. Dragoş Pieptu.
Cristi Pantazi, de la Hotnews a spus în 7 noiembrie 2015, pe Facebook:
Între timp, când vine de vorba de ei, la cea mai mică afecțiune au mers și s-au tratat în străinătate (Ponta s-a operat la genunchi în Turcia, Băsescu s-a operat la Viena, Tăriceanu și Iliescu în Franța, Năstase în Germania și Franța). Andi Laslău, jurnalist, a observat caustic:
Din cauza faptului că nu a avut asigurare medicală, toboșarului trupei Googbye to Gravity i s-a refuzat transportul în Franța pentru tratament. Spunându-se că, în baza formularului E112, fiindcă nu are asigurare, nu poate beneficia de transport şi tratament în străinătate decontate integral de stat. Asta s-a întâmplat ieri, în urma scandalului făcut de familie, prieteni și rude; după o zi, azi, lui Bogdan Enache i s-a aprobat transferul în Franța.
Gigi Becali a spus că va da “oricâți bani este nevoie” pentru tratamentul victimelor din Colectiv și a fost refuzat de Nicolae Bănicioiu, Ministerul Sănătății, spunându-i-se că “deocamdată au tot ce le trebuie”. Imaginea este mai importantă decât viața unor oameni! Din nou.
Ca să nu mai spunem că, în momentul de față, sunt mai multe persoane care nu știu nimic despre despre oamenii dragi care au fost în Colectiv în acea noapte; nu știu dacă sunt în stare gravă, dacă au murit sau încă trăiesc.
În social media, multe persoane s-au întrebat: “Dacă mâine ar fi un cutremur de proporții, ce s-ar întâmpla cu noi?”. Sorin Avram, om de presă, a observat:
Nu cred că autoritățile sunt incompetente. Cred că e mult mai mult de atât! De fapt, nu le pasă!
