Carla’s Dreams: Sub pielea mea #eroina

„Op, op! eroina mea”  este refrenul care a devenit în scurt timp addictive iar melodia “Sub pielea mea” a ajuns pe buzele tuturor. #Eroina e despre ceea ce fiecare dintre noi am trăit. Mai intens sau mai puțin intens, dar la fel de copleșitor.

Ce faci când nu știi ce să faci? Momentul în care nu te poți împotrivi pasiunii pe care o simți, chiar dacă aceasta te duce spre pierzaniei. Aceasta este provocarea lansată de piesa “Sub pielea mea”

Și totuși, cine este #eroina?

Eroina este femeia-drog care îți zdruncină universul.  Cea care te face dependent de ea, dependent de iubire. Cea care te poate salva și pierde. Cazi la picioarele ei și o rogi “să nu facă prostii”.

Iubirea-pasiune poate fi mai periculoasă decât drogurile. Dependența începe fizic și cuprinde rapid psihicul. Fără să-ți dai seama nu mai deții controlul. Piesa vorbește despre genul acesta de iubire. O iubire care are în ea ceva devastator. Aceasta este dincolo de fizic, căci “Ce folos au armele/Când este pe repeat doar cadrul cu ochii tai”. Tu vezi în ea o eroină, de aici ideea de salvare prin iubire, în schimb, ea este un înger al distrugerii care “nu ține cont de inimi pe care le-a rănit atât de rău”.

Eroina are o vestimentație aparent cuminte ,”fustă până la genunchi și mâneci lungi”, exteriorul nu-i trădează potențialul de armă.  În videoclip apare cu ochelari, părul prins și ținută office. O aparență total inofensivă. Tocmai de aceea, te arunci fără să-ți mai iei precauții. Numai că, în fapt, tu nu o cunoști. Ea este alta. Atunci când afli, este prea târziu. Te-a prins în mreajă.

Muzica

Îmi plac mult acordurile de chitară de la începutul piesei. Ele ne introduc în atmosfera piesei (“M-ai mințit cu vorbele/Mi-ai aflat secretele”). Cu alte cuvintele, melodia începe cu finalul, cu deznodământul.

La un mijloc e un fel de hipnotism. Mesajul devine muzică. Refrenul “Eroina mea” transmite o poveste care n-a avut un final fericit.

Live, piesa este și mai expresivă din punct de vedere acustic. Nu ne mai lăsam furați de amalgamul de imagini din videoclip unde acestea se succed rapid, sunt pline de senzualitate, și reușesc și mută atenția privitorului de la muzică la ceea ce vede. Numai că piesa stă în picioare, chiar și în lipsa videoclipului. Mai mult, este și mai puternică (emoție și stare).

Îmi place felul în care solistul de la Carla’s Dreams pronunță cuvintele, e pasiune și personalitate în fiecare silabă. Cred că, tocmai de aceea, muzica lor sună atât de bine .

Cine sunt cei de la Carla’s Dream?

O trupă de artiști din Moldova formată din mai multe persoane, atât băieți cât și fete. Nu e vorba de trei sau patru persoane, ci de mai multe, conform interviurilor.

Băieții de la Carla’s Dream doresc să-și păstreze anonimatul și consideră că muzica trebuie să iasă în prim plan și nu persoana din spatele ei.

Fiecare piesă de-a lor este pregătită cu mare finețe, atât la nivel de mesaj (concept) cât și melodic.

Marele succes de public l-au avut cu piesa P.O.H.U.I. la care au colaborat cu INNA. Apoi au colaborat cu Loredana Groza pentru melodia “Lumea ta”. A urmat colaborarea cu Delia la single-ul “Cum ne noi” în 2015.  Acesta a stat săptămâni întregi pe locul 1 în topurile radio și TV.

“Da, mamă” este o altă piesă de succes gândită de Carla’s Dream, în interpretarea Deliei. Single-ul “Te rog” a avut un milion de vizualizări în prima săptămână de la lansare.

“Sub pielea mea” a fost lansată pe 20 Ianuarie 2016 și a avut un succes instant. În prezent a depășit 20 de milioane de vizualizări.

Pentru a afla mai multe despre trupă urmărește și acest interviu luat de Andreea Esca pentru Europa FM. “Drama îi face speciali pe cei de la Carla’s Dreams” – ne spune Ala, o cunoștință a trupei într-un interviu telefonic. Și tot aici aflăm că solistul urăște eroii și motivează de ce.

Credit Imagine: Carla’s Dreams – Sub Pielea Mea | #eroina (Official Video)

Ingredientele unei imagini de succes?

De câte ori nu ți s-a întâmplat să descoperi un cont de Instagram în care să te pierzi efectiv? Accesezi imagine după imagine, dai click după click și simți că tot timpul din lume este al tău. Îți place atât de mult ceea ce vezi încât ai impresia că ești acolo. Visezi cu ochii deschiși, trăiești prin privit. Îți închipui că savurezi acea mâncarea care arată atât de bine, că miroși acele florile minunate și că te afli pe un acel vârf de munte unde aerul este atât de proaspăt și priveliștea îți taie respirația. Deodată, viața este muuuult mai frumoasă.

Multe din orele noastre petrecute online se sunt alocate imaginilor. Fie că privim pe Instagram, Pinterest sau Tumblr, imaginile ne dezvoltă gustul, ne dau acces la lumi greu accesibile și ne pun la lucru imaginația.

Imaginile nu trebuie să fie perfect realizate pentru a ne impresiona, așa cum sunt imaginile de stoc. De cele mai multe ori, acestea din urmă nu lasă o amprentă prea puternică asupra noastră. Pentru ca o imagine să ne impresioneze și să ne vorbească într-o mod intim trebuie să aibă în ea o parte din sensibilitatea persoanei care i-a dat viață. Emoția, factorul-cheie vânat de toate agențiile, apare atunci când o imaginea poartă viziunea artistică a creatorului. Cu alte cuvinte, imaginea redă realitatea numai că această realitate este transfigurată. Ca-n artă.

În urma observațiilor personale am ajuns la concluzia că există trei caracteristici ale imaginilor de succes:

1.Uimirea

Aceasta apare atunci când vedem o nouă perspectivă de redare a unui anumit lucru. Manipularea imaginii nu are multe de spus aici. Atenția ne este atrasă de imagini perfecte sau imagini nerealiste, de culori supranaturale – dar toate acestea produc cel mult o ușoară mirare și curiozitate. Uimirea înseamnă mult mai mult. E ca atunci când vezi ceva pentru prima dată. Ai un sentiment asemănător.

2. Admirația

Uimirea este de cele mai multe ori urmată de admirație. Mereu vom fi impresionați de lucrurile frumoase și ni le vom dori. Admirația merge până la un punct cu dorința de a poseda, dacă nu real, cel puțin la nivel imaginativ. Admirația este stârnită și de o emoție puternică, spunem că ceva ne-a impresionat când a lăsat asupra noastră o impresie de neșters. După cum nu putem uita prima ninsoare și nici prima iubire, nu putem uita lucrurile care ne-au impresionat puternic. La nivel virtual, putem spune că sunt de succes imaginile care ne duc într-un “acolo” de care ne-a fost dor mereu. Și nu degeaba admirația este un prim pas spre iubire.

3. Loisir-ul

Când efectul loisir intervină înseamnă că bătălia fost câștigată. Ai un produs media de succes, atunci când există cât mai multe persoane care se pot identifica cu acel produs. Când jocul de rol este posibil. La început literatura s-a folosit din plin de acest efect și a fost mult timp un mijloc de evadare. Imaginile reușite ne induc o stare de visare și pierdere greu de redat.

Dacă ne uităm mai atent la imaginile care au avut trecere în social media observăm că originalitatea este tot mai rară. De aceea apar foarte multe imagini-pattern. Fiindcă mereu vor fi mulți cei care imită și puțini cei care au curajul unui stil propriu. Fiindcă mereu va fi mai ușor să mergi pe cărări bătătorite decât să-ți trasezi propriul drum.

Ce este pentru tine o imagine de succes?

Alte imagini de succes apărute pe contul de Instagram ale agenției Reuters:

Sursa foto:  Denis Balibouse

 

Unde greșește eMAG-ul?

Pe 29 februarie am intrat pe site-ul emag.ro în căutarea unei perechi de căști potrivite. Nu aveam mari pretenții: să se audă ok și să coste sub 150 de Lei. Am căutat timp de mai bine de o jumătate de oră perechea de căști potrivite.

  1. Achiziționarea căștilor

Mi-am zis ca de data aceasta să nu mai merg pe un brand cunoscut (Sony) și să aleg o pereche de căști de care nu auzisem (de câțiva ani cumpăr aceeași firmă și același model) care îmi transmit un feeling ok. Am ales căstile audio Skullcandy luându-mă mai mult după design și descriere. Nu știam nimic despre ele în afara lucrurilor spuse pe site. Am crezut fiecare cuvânt din descriere:

Uprock este un amestec de stil, comfort si performanta !Aceste casti on-ear se fixeaza pe cap furnizand un profil scazut in timp ce cele 3 tehnologii Skullcandy: Attacking Bass, Natural Vocals, si Precision Highs nu lipsesc din acest model.Pentru viata urbana de zi cu zi, bineinteles inconjurate de Supreme Sound.

Și așa am luat decizia de cumpărare. Prima mirare a fost când am observat că nu pot ridica căștile din showroom-ul eMAG Crângași și că acestea îmi pot ajunge numai prin curier, contra cost. De mai bine de șase ani merg în Crângași să ridic comenzile, fără să mai plătesc curierul, și acest lucru nu mi-a picat bine. Apoi am văzut că aceste căști sunt distribuite de firma SC MAGAZIN JOCURI SRL, din Cluj Napoca, care are site-ul 4games.ro.

Căștile au ajuns în data de 1 Martie, chiar de Mărțișor, și pentru transport am plătit suma de 13 Lei. Am deschis nerăbdătoare coletul și prima impresie a fost una pozitivă: căștile erau la fel de arătoase ca în poze. Mi-a atraș ușor atenția mirosul chimic al plasticului dar mi-am zis că miroase așa fiindcă sunt noi. Mi-am pus căștile pe cap pentru a le proba. Inițial am avut impresia că sunt ok, asta până am ridicat ușor volumul, apoi sunetul a devenit ascuțit și bass-ul era aproape imperceptibil. Pe pliantul cu instrucțiuni de utilizare se specifica de mai multe ori următoarea frază: “nu ridicați volumul mai tare, căci acest lucru vă va afecta auzul”. La volum scăzut, sunetul abia se distinge (ce muzică să mai asculți) și la volum ridicat este distorsionat la modul nenatural (supramodulat). Am început să am primele semne de îndoială că ceva nu e ok cu aceste căști. În plus, căștile mă strângeau destul de tare. Atunci m-am decis pe loc să le returnez. I-am sunat pe cei de la eMAG (locul de unde le cumpărasem) și ei mi-au dat numărul de telefon de la distribuitorul 4games.ro.

2. Tratamentul “SC Magazin Jocuri SRL”, alias 4games.ro

Curierul de la 4games.ro  a venit a doua zi și a luat căștile-problemă. Am specificat în apelul telefonic că nu doresc alte căști, că vreau banii înapoi deoarece nu mai am încredere în produsele lor. Au trecut două zile și n-am primit niciun semn de la 4games.ro. Am revenit cu un telefon și am întrebat dacă au primit coletul. Mi s-a confirmat primirea căștilor și mi s-au spus că vor reveni ei. Alte trei zile au trecut și n-am primit niciun semn din partea lor. Am sunat din nou. Mi-au zis că n-au apucat să verifice căștile dar le verifică și mă vor suna. După alte trei zile i-am sunat din nou și au zis că au verificat căștile dar n-au descoperit nicio problemă la ele. Le-am spus că nu doresc acele căști înapoi și că doresc banii pe care i-am dat. Mi-a zis că va discuta acest aspect cu superiorul și că între timp pot trimite un număr de cont. Le-am trimis numărul de cont la care nu am primit nicio confirmare. Am revenit peste două zile cu un telefon în care i-am întrebat dacă au primit numărul de cont. Mi-au zis că da. I-am întrebat în cât timp vor intra banii și nu mi-au dat un răspuns.

3. “Banii nu pot fi returnați”

Au trecut opt zile de când am trimis numărul de cont. Azi am revenit cu un telefon pentru a afla ce s-a întâmplat. Nu mi s-a dat niciun răspuns concret. În această după-amiază am primit următorul email de la 4games.ro:

 Buna ziua!
Am primit un raspuns si din pacate nu va vom putea returna banii. Castile au fost verificate, ele functioneza perfect si nu au nici un defect. Daca erau defecte, nu era nici o problema, vina era de partea noastra. Castile vor fi trimise inapoi catre dumneavoastra.
Toate cele bune!

Toate cele bune? Nu prea cred. În momentul de fața, în baza legislației UE, comerciantul este obligat să returneze banii, INDIFERENT DE MOTIV, în termen de 14 zile din momentul în care cumpărătorul și-a exprimat dorința că dorește să primească banii înapoi. Mai mult, comerciantul este obligat să returneze și taxele de livrare ale produsului, conform aceleiași legi. Informația apare și aici. 

4. Plângere ANPC

Următorul pas a fost să fac o plângere la ANPC. Link: http://reclamatii.anpc.ro/

Pentru cei care au trecut printr-o situație asemănătoare.

Reclamatii ANPC

6. Și, unde greșește eMAG-ul?

a. Parteneri nepotriviți

eMAG-ul greșește prin faptul că nu și-a verificat mai atent partenerii în ce privește calitate produselor vândute de aceștia și felul în care gestionează relațiile cu clienții. De-a lungul anilor, eMAG-ul a s-a remarcat în fața competiției printr-o servire bună a clienților. Astfel încât, atunci când erai nemulțumit de un produs, nu era aproape nicio problemă să-l returnezi sau să-l schimbi. Service-ul lor a fost prompt. Mereu erau cozi la care oamenii așteptau pentru a schimba sau repara un produs. Cel puțin când treceam eu pe-acolo.

b. Content necorespunzător

Multe dintre produsele partenere sau chiar proprii ale eMAG au o descriere vagă și irelevantă. Ca să nu mai spun că multe produse din aceeași  categorie au conținutul identic (preluat de la producător). Ce se întâmplă cu un utilizator care nu cunoaște alte informații despre produs în afara celor afișate pe site? Cum ia el decizia potrivită de cumpărare? Dacă cumpără de la niște parteneri, precum sunt cei de la 4games.ro și are o problemă cu produsul, atunci ar bine să stea ok cu nervii…

Slaba delimitare a produselor duce la prejudicii de imagine a brandului eMAG, care pot avea consecințe pe termen lung.

c. Extindere necontrolată a dus la pierdea încrederii

Inițial eMAG a fost un magazin online axat pe produse IT, telefoane, tablete, electrocasnice, cărți.  Apoi, volumul mare de vânzări și creșterea notorietății brand-ului au determinat o schimbare de strategie, prin extinderea în alte domenii care nu puteau fi acoperite prin propriile resurse.  Acesta a fost momentul în care eMAG a decis să se asocieze cu alte firme care puteau furniza o paletă cât mai largă de produse. Oferta a crescut considerabil însă credibilitatea brandului a început să aibă de suferit.  În momentul în care ai 1001 de produse și toate au diverși distribuitori, o mare parte neverificați (să fie în conformitate cu o anumită politică), te expui riscului de a pierde încrederea consumatorului. Dacă există mai mulți consumatori care au fost prost tratați nu numai că nu vor mai reveni la tine, dar vor spune și prietenilor ce au pățit.

În ultimii ani numărul reclamațiilor privitoare la achiziționarea de produse şi servicii online a crescut semnificativ. Din iunie 2014 a intrat în vigoare OUG 34 care transpune Directiva europeană referitoare la reglementarea contractelor încheiate la distantă. Detalii aici.

Modelul eMAG a fost preluat și de alți reselleri online care au încercat să-și crească cota de piață, însă care au repetat exact aceleași greșeli când a venit vorba de intermedierea vânzării produselor altor distribuitori.

HR-ista de la Avon care n-a auzit de “Mitul Peșterii”(Platon) #2: 10 lucruri învățate

Pe 5 Martie 2016 am scris articolul <HR-ista de la Avon care n-a auzit de “Mitul Peșterii”(Platon)> în urma experienței avute în cadrul unui interviu de angajare.

Articolul a fost publicat integral pe această pagină și parțial în Pulse (Linked IN).

HR ista de la Avon care n a auzit de Mitul lui Platon 9 Martie 2015Acesta a avut peste 4000 de vizualizări pe Linked In și o mulțime de comentarii.  Cu acest articol mi-am ridicat tot Linked In-ul în cap, cum se spune 🙂 Partea bună este că am învățat câteva lucruri esențiale despre oameni și despre comunicarea în mediul online.

Înainte de a rezuma cele 10 lucruri învățate, vreau să specific că nu am judecat-o nicio clipă pe Miruna (HR, Avon) după faptul că nu știe “Mitul Peșterii” și nici n-am privit-o de sus din această cauză. Doar m-a uimit că nu auzise de acesta. Articolul are la bază această uimire și nu l-am scris s-o arăt acuzator cu degetul.

Cele 10 lucruri învățate sunt următoarele:

1. Scrisul ne dă de gol

Oricât de mult ne-am aranjat, oricât make-up am pune, atunci când deschidem gura se vede cine suntem. Este valabil și în cazul scrisului. Felul în care punem problema, argumentele pe care le dăm, aluziile pe care le facem – toate vorbesc despre noi.

2. Ceva ce nu ne intrigă nici nu ne afectează

Dacă aș fi scris articolul într-o variantă mult mai soft n-ar fi apărut atât de multe reacții. Faptul că scrisul a fost unul afectat a ăcut ca implicarea noastră să fie crescută. Am reușit să ne punem în locul personajului (în acest caz, Miruna) și să reacționăm ca atare. Apreciez toate comentariile spontane și sincere. Ele au crescut valoarea articolului și ne-au făcut să vedem povestea din mai multe puncte de vedere.

3. Când vrem să înțelegem mai bine o situație ne punem în locul omului din fața noastră

Am făcut acest joc de rol și m-am poziționat în locul Mirunei. Să văd cu se vede totul din cealaltă parte a mesei. În acel moment am înțeles că ea a încercat să respecte cât mai multe procedurile și să facă totul “ca la carte”. Tocmai aici a fost și greșeala. Căci toată această conduită ireproșabilă a dus la o lipsă a transparenței.

4. “Mitul Peșterii” este opțional

Faptul de a ști “Mitul Peșterii” nu ne va ajuta să ne descurcăm mai bine în viață. N-am zis, așa cum au înțeles unii, că toată lumea ar trebui să știe acest mit. Nu. Cei care au curiozitatea și dorința de cunoaștere vor afla, restul nu. De fapt, ceea ce am vrut să spun, e în strânsă legătură cu pericolul plafonării. Faptul de a ne mulțumi cu ceea ce avem, cunoaștem și experimentăm, fără să mai vream să descoperim ceva nou în fiecare zi. Terenul cunoscut este sigur și aventurarea în necunoscut presupune și o anumită doză de pericol. Numai că, fără curajul de îndrăzni să descoperim lucruri noi, nu putem evolua. Despre “deschidere” am încercat să vorbesc. Nu știu cât s-a înțeles asta.

5. Mereu vor fi persoane care vor vrea mereu să li se dea dreptate

Cum se face că sunt persoane care nu-și schimbă părerea oricât de multe argumente i-ai aduce? Și atunci când întrebi o astfel de persoană “De ce susții asta?” îți va da același răspuns iar și iar, chiar dacă discuția evoluează în altă direcție. Ei nu se abat de la argumentele inițiale chiar dacă interlocutorul i-a demonstrat că o parte dintre ele nu stau în picioare. Acest refuz de a asculta ce are de spus celălalt și de a ne modifica propriul discurs în funcție de discuție reprezintă o caracteristică a oamenilor proști (dacă aș fi găsit un adjectiv mai potrivit l-aș fi folosit). De ce se spune că “prostul vrea mereu să aibă dreptate” și “tot ce face el e bine”?

6. Subiectivitatea va avea mereu mai mult forță decât relatarea obiectivă

Această întâmplare, rostită pe un ton obiectiv, fără să dau nume și fără prea multe impresii personale, ar fi fost un alt fapt divers. Deși din punct de vedere etic nu articolul este condamnabil (nu se face), acesta a vorbit multor persoane și le-a făcut să reacționeze tocmai datorită subiectivității. Comentariile subiective, sincere – au avut un impact mult mai mare asupra mea decât cele care înșirau un set de argumente “contra” bazate pe afirmații mai mult sau mai puțin fondate, pline de preconcepții.

7. Adevărul este în dialog

Faptul că mai multe persoane au intervenit în discuție m-a ajutat să am acces la puncte de vedere la care nu mă gândisem. Am întrezărit aspecte pe care nu le luasem în calcul și asta m-a făcut să am o înțelegere mai bună asupra celor întâmplate.

8.  “Cu toții suntem oameni”

Cu toții avem dreptul să greșim. Iar atâta timp cât noi greșim și greșelile celor din jurul nostru sunt scuzabile. Mai ales atunci când nu sunt făcute cu intenție. Gândind-mă la ziua în care am avut interviul, ceea ce m-a deranjat în atitudinea Mirunei a fost lipsa de transparență și faptul că totul a fost multe prea protocolar. Numai că e așa a fost învățată că se fac lucrurile. Dacă ar fi să aruncăm cu noroi în cineva, atunci e cazul să aruncăm în proceduri. De multe ori, ucid personalitatea celor care le practică.

9. Răutatea unora este fără margini

Sunt persoane care cred că-și pot permite să spună orice, oricum fiindcă totul este pe internet. Răutăți, jigniri, atac la persoană – nimic nu-i prea mult. Persoane care apelează la lovituri sub centură deoarece le lipsesc argumentele. Pe principiu: cine strigă mai tare are dreptate.

10. Cel mai mult învățăm din povești

Sharing-ul de experiențe este constructiv! Au fost câteva persoane care, în sprijinul celor susținute, au povestit o întâmplare de viață. În acest fel, experiența lor s-a transmis și celorlalți cititori. Laur ne-a povestit despre conceputul găleții umplute (http://strengths.gallup.com/114082/theory-dipper-bucket.aspx), în timp ce alți utilizatori au relatat experiențe asemănătoare prin care au trecut.

La câteva zile după ce am scris articolului i-am scris un mail Mirunei și i-am spus că aș dori să avem o discuție asupra celor întâmplate. Mi-am dat seama că discuția directă este constructivă și ajută la lămurirea unor aspecte care au rămas neclare. Dialogul nostru mi-a demonstrat că Miruna a înțeles ceea ce voiam să spun cu acel articol. Nu l-a perceput ca pe un atac la persoană, ci ca pe un feedback. M-am bucurat să descopăr că Miruna s-a arătat deschisă pentru un dialog, chiar dacă acest lucru implică faptul că m-am înșelat în privința ei și că am judecat-o prea aspru. Pur și simplu la mijloc erau niște proceduri și ea le-a respectat întocmai. În final, mi-a zis că a citit “Mitul Peșterii” și acum știe despre ce este vorba.

Dacă ceea ce am scris a pus sub semnul întrebării anumite proceduri și dacă ne-a făcut să ne întrebăm de ce lucrurile sunt cum sunt, înseamnă că obiectivul meu a fost atins.

Sursa foto:7-themes.com

 

HR-ista de la Avon care n-a auzit de “Mitul Peșterii”(Platon)

Zilele acestea am fost chemată la un interviu pentru poziția de “Digital Analyst”  în cadrul companiei Avon România. Interviul a fost programat cu 2 săptămâni înainte, pe mail, cu mare tam-tam. Avea 4 stadii: discuția cu HR, un test de Digital, interviu cu Digital Managerul și interviu cu Directorul de Marketing.

Deși aveau contactul meu dintr-o bază de date, deși descrierea job-ului era ușor haotică (limbaj și cerințe), am decis să merg totuși  la acest interviu. Să văd ce și cum. Și nu mică mi-a fost mirarea, cum se spune… 🙂

“M-a făcut mama HR-istă”

Am urcat cu liftul până la etajul 13, la sediul Avon (clădirea EuroTower) și de acolo m-a preluat Miruna A., HR Business Partner Avon Cosmetics (Romania). Toată un zâmbet, am făcut prezentările și am mers într-o cameră  liberă. Aici a început prima avalanșă de întrebări: “Ce te-a determinat să aplici pentru acest job? De ce crezi că ai fi potrivită? Ce faci în timpul liber?” – multe din această serie.

Am dat răspunsuri sincere, și m-am ferit de formulările standard. Fix asta a și așteptat d-șoara HR-istă, s-a legat de cele mai banale afirmații pentru a zgârma în interiorul lor și discuția a căpătat o întorsătură alambicată care n-avea nici cap și nici coadă. Așa am ajuns să discutăm despre Platon. Eram la partea cu “Ce ai dori să schimbi la tine?”, i-am spus că  sunt genul de persoană extrem de lucidă și că, în această lume, ești cu atât mai nefericită cu cât știi mai multe. Și-apoi am adăugat că e ca-n “Mitul Peșterii” de Platon,  bănuiesc că ai auzit de el, am mai zis. “Nu” a venit răspunsul.  Apoi n-am avut ce face decât să-i explic d-șoarei “numai zâmbete” ce înseamnă cunoașterea și care sunt riscurile la care se supun cei ce și-o asumă.

A ascultat explicația mea zâmbind și a trecut nestingherită la următoarea întrebare: “Când poți să începi dacă îți dăm un răspuns pozitiv?”. Am spus că pot începe într-o lună din momentul în care am primit răspunsul. A părut vizibil deranjată de acest răspuns și m-a întrebat de ce atât de târziu, ce alte obligații mai am. I-am spus că nu mai am niciun fel de obligații, dar că mai sunt în discuții cu câțiva angajatori și am nevoie de timp de gândire pentru a lua decizia cea mai bună. Partea asta i-a plăcut și mai puțin. A urmat întrebarea: “Nu ne consideri pe noi prioritari? Nu ești entuziasmată să lucrezi pentru Avon?”. I-am spus că sunt entuziasmată, dar nu iau deciziile în pripă și trebuie să am în vedere toți factorii.

La final i-am adresat și eu 2 întrebări:

1. De cât timp lucrează în HR la Avon? Mi-a spus că de 2 ani și jumătate.

2. Ce facultate a absolvit? Psihologie – a venit răspunsul.

Iar apoi a adăugat că voi primi răspunsul dacă am trecut acest interviu peste două săptămâni. I-am spus zâmbind: “Deci eu trebuie să aștept 2 săptămâni, fără să-mi fac alte planuri, să aflu dacă am trecut sau nu această etapă, iar pentru voi era mult prea mult să așteptați o lună după un candidat?”. A zâmbit și ea și a zis că așa e procedura. Calculat: 2 săptămâni până am programat primul interviu, alte două săptămâni până primești răspunsul, apoi câte săptămâni vor mai trece până ajungi în etapa finală?

Concluzii

Mă întreb, cum poate cineva să se declare absolvent de psihologie fără să fi auzit de “Mitul lui Platon”? Mai mult, genul acesta de persoane afișează și o atitudine superioară și nu ascultă cu adevărat ceea ce are de spus aplicantul (așa am simțit că a fost în cazul meu). Trec de la o întrebare la alta doar pentru a le bifa și cred că dacă pun două întrebări “deștepte” scot la iveală cele mai ascunse trăsături de personalitate. HR-ul care crede că este de ajuns să fie cocoțat pe un piedestal de recruiter  pentru a adresa orice tip de întrebare aplicantului.

Sau poate, peste noapte, criteriile de angajare s-au schimbat, contează mai mult câți centimetri îți măsoară zâmbetul, câți centimetri au tocurile și cât de cameleonic ești (limbaj corporate: adaptabil). Căci, dacă nu poți fi tras la indigo, nu te încadrezi. “Nu corespunzi cerințelor noastre” li se răspunde celor care sunt prea mult ei înșiși și prea puțin ipocriți pentru a zice “da” când de fapt e “nu”. Dar cel puțin știu să zâmbească frumos. Și un zâmbet frumos nu e totul într-o lume a măștilor în care “îmi pasă de tine” înseamnă “vreau banii tăi”.

Descrierea jobului “Web Analyst”:

Position is integrated within the Digital Team in order to optimize performance of existing activities and search for opportunities. Knowledge about the overall industry is a must. This role will be critical to our success because:

• You will support the analytic needs by analyzing digital activities using clickstream tools (Omniture)

• You will create holistic dashboards by pulling data from different data sources and websites.

• You will collaborate with external partners to assist with data collection and reporting.

• You will lead driving core insights from the data to suggest, create and execute multivariate or a/b/c tests that drive fundamental improvements digital experience.

• You will exhibit a high level of expertise in driving the data strategy across multiple “listening posts” (websites, surveys, testing, CRM systems, market research etc). Assess if you will fit our team:

• At least 2-3 years professional experience in business intelligence or related area, preferably in digital or interactive industries.

• Experience using Adobe’s Digital Marketing Suite of tools (Omniture) or similar industry standard web analytics platform.

• Experience with web analytics implementation.

• General understanding of HTML and web-based technologies.

• Solid understanding of web analytics and industry-standard web analytics platforms.

• Strong understanding of web analytics implementation throughout websites and applications and performing quality checks to ensure tracking and reporting is correct.

• Demonstrated experience producing deliverables in a fast-growing business environment.

• Strong attention to detail, accuracy, accountability and deadlines, with excellent organizational, timemanagement, multi-tasking and project management capabilities.

• In-depth knowledge of website architecture, online business models and different online marketing strategies.

• Macro-level understanding of the online advertising, marketing and sales processes.

• English – fluent, of course.

Sursa foto: careergirlnetwork.com

Îți mai amintești desenele Les Misérables ?

Puține sunt desenele care să ne fi rămas atât de vii în memorie cum sunt Les Misérables. Dacă povestea am uitat-o pe alocuri, melodia o vom ține minte mereu.

Pentru mulți dintre noi, cei care am copilărit în anii ’90, acest desen a însemnat așa mult! Așteptam cu înfrigurare fiecare episod și trăiam fiecare emoție a micuței Cosette.

Despre serial sunt foarte puține informații pe internet. Știm că a avut 26 de episoade și a fost realizat în 1992  Studio Animage, AB Productions si Pixibox.

Pentru cei care n-au citit cartea, celebrul roman “Mizerabilii” scris de Victor Hugo, animația redă cu mare sensibilitate povestea micuței Cosette, orfana abandonată, a lui Jean Valjean, ocnașul evadat și a lui Javert, polițistul care pune datoria mai presus de orice. Madame Thenardier, Mr Thenardier întruchipează lăcomia și lipsa de orice scrupule a oamenilor de rând care nu au niciun fel de valori în afară de cea a banului.

În liceu am citit și romanul Mizerabilii de Victor Hugo . Este una dintre cărțile care m-a marcat. Am admirat, povestea, stilul, sensibilitatea.

În timp ce căutam pe internet informații despre acest desen am descoperit că cineva a făcut marele bine de a pune această minunată animație pe You Tube. Multă vreme nu s-a găsit niciun episod. Și atâta nostalgie pentru acest desen!

Compoziția cântecului: Jean-François Porry & Gérard Salesses – Les Misérables

Câteva comentarii venite la oamenii care au crescut cu aceste desene, apărute pe blogul Desenele Copilăriei și pe You TUbe:

  • Am 31 de ani  și va spun sinceră căci m-a marcat foarte mult acest film de desen animat am citit ,,MIZERABILI,, de trei ori în trei limbi și va spun sincer e o poveste minunata.
  • VA rog mult sa mai postați despre desenele acestea și mai ales cada se găsesc episoadele subtitrate în romana sau poate reușim sa facem ceva ca sa se dea pe post ,îmi amintesc și eu de aceste desene și mai ales de melodie dar eram cam micuță dacă sunt născută în 89 și tare as vrea sa le vad acum sa înțeleg și eu tot și sa vad finalul.
  • Ce vremuri acum mai ca suntem pe punctul de a avea noi copii,dar or sa înțeleagă ei acest sentiment pe care îl retrăim noi?Aveam impresia ca erau mai multe episoade pt ca mereu intram în casa de la joaca sa îl vad.Poate cineva din televiziune se indura de niște copii mari și il vor da la tv vreodată.
  • Auziți, se găsesc episoadele astea undeva? Îmi aduce și mie mult aminte de copilărie, dar acum ma interesează neapărat ultimul episod, pentru ca țin minte ca pe genericul de final era un cântec tare frumos. Mai știe cineva ceva de el, de genul cum se numea? Chiar as vrea sa-l găsesc….
  • woow…ce desen animat … câte amintiri ..chiar nu se poate gasi seria????ce păcat …chiar mi-a plăcut acest animat și tare mult as vrea sa-l revăd.
  • Nici nu știi cât am așteptat sa scrieți despre acest desen animat. Era pe tvr2, in weekend parca. Ma uitam când mergeam la Bunica. Îmi plăcea la nebunie. Îmi amintesc multe secvențe din el. Îmi plăcea mult genericul. Mi se par f puține episoade comparativ cu câte amintiri am. Acum tre sa plec la facultate, dar voi reveni sa va povestesc despre aventurile din desen 🙂 Va pup.
  •  Mon dieu ça me rajeunit pas. Ce dessin animé était une merveille…
  •  L’un des dessins animés les plus tristes de mon enfance et l’un des génériques les plus émouvants. Les animés des années 90, c’était autre chose.
  • Purée j’avoue 90-2000 c’était les plus belles années dessins animés !!! Rien ne pourra jamais égalé :p.
  •  Mon Dieu… C’est toute mon enfance qui rejaillit en flot là… Je me souviendrais toujours de cette chanson.
  •  VREAU FOARTE MULT SA MAI REVAD INCA O DATA ACEST DESEN ANIMAT AM AVUT NOROC SA VIZIONAM IN COPILARIE ASA MINUNI VA ROG CINE STIE CUM E POSIBIL .
  • This cartoon toughed my heart when i was less than 10 years old (17 years ago), i am Chinese, hope to have the chance to see this cartoon again.
  • Desenele animate care le vedeam cand eram copil.acum incerc sa identific in fetita cosette iubirea vietii mele daca o exista asa ceva.
  • Iubesc serialul acesta:X:X:X:X….fugeam de la scoala ca sa il vad! superb!!! unde il putem gasi sa-l vedem sau sa-l cumparam?!!!!!
  • I remember i could only watch these touching cartoons at 6 o’clock in the morning , just before going to school.and i was less than 10year old. i never regreted waking up so early! these cartoons value very much to me ^_^
  • One of the best childhood cartoons…watching now this intro almost made me cry 🙁

Genericul:

Venez écouter bonne gens

La ballade des pauvres gens

L’histoire de Cosette

Et de ce pauvre diable

Qu’on appelle les Misérables

Ils n’habitent pas les beaux quartiers

Ils n’ont pas toujours à manger

Mais même si souvent

Le destin les acable

Ils gagneront, les Misérables

Ils gagneront, les Misérables.

(Traducere: Veniți să ascultați,oameni dragi, balada oamenilor cei săraci/Povestea Cosettei şi a acestui biet om pe care îi numim Mizerabilii/ Nu locuiesc în cartiere elegante/Nu au întotdeauna ce mânca/Dar chiar dacă destinul adesea îi apăsă/Ei au să învingă, Mizerabilii/Ei au să învingă, Mizerabilii)

Pagina Wikipedia a serialului:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Les_Mis%C3%A9rables_(s%C3%A9rie_t%C3%A9l%C3%A9vis%C3%A9e_d%27animation)

Jean-Luc Reichmann este omul din spatele vocii (naratorul):

povestitor

Acea voce calda și captivanta care ne-a ținut nedezlipiți de micul ecran.

Episodul 1: L’auberge des Thénardier

Episodul 2: Cosette et Gavroche

Episodul 3: Le trésor de Cosette

Episodul 4: L’inconnu

Episodul 5: L’enlèvement

Episodul 6: L’homme en noir

Episodul 7: La révolte de Cosette

Episodul 8: Le serment fait à Fantine

Episodul 9: Mademoiselle Madeleine

Episodul 10: Le secret de Monsieur Madeleine

Episodul 11: Le procès d’Arras

Episodul 12: Gavroche retrouvé

https://www.youtube.com/watch?v=K4XSd5Pifdw

Episodul 13: La disparition de Mademoiselle Fauchelevent

Episodul 14: Marius et Cosette

Episodul 15: Le retour de Javert

Episodul 16: Le repaire des enfants perdus

Episodul 17: Un couple mystérieux

Episodul 18: Le piège se referme

Episodul 19: Un grand-père irascible

Episodul 20: La mascotte de l’A.B.C.

Episodul 21: Les barricades

Episodul 22: Une sombre nuit

Episodul 23: Les égouts de Paris

Episodul 24: Le secret de Gavroche

Episodul 25: Le dernier procès

Episodul 26: La fille de Jean Valjean

“Acum ard niște oameni!”

Vineri, 30 octombrie, ora 22:32, Matei a sunat la 112 spunând “Incendiu! Incendiu! Incendiu!”. Se afla în Colectiv alături de prietenii săi.

I-a răspuns o voce de femeie care dădea senzația că a  fost surprinsă în timp ce-și bea cafeaua. Dialogul care urmează este dincolo de orice replică.

În momentul în care Matei zice “acum ard niște oameni” simți cum te ia cu frig. Tânărul tot spune că “este fum, este fum” și i se răspunde, pe un ton degajat “am înțeles că e fum”. Mai întâi procedura, nu?

Apoi tânărul spune “vezi că iei foc” în timp ce pe fundal sunt țipete.

Din nou procedura: “rămâneți la telefon” și apelul e transferat la pompieri.

Trec mai mult de 2 minute până ce dispecera îi face legătura cu SMURD-ul.

Atunci când tânărul rostește “ard niște oameni”, se aud niște țipetele care par venite din iad. În ele se simte disperarea morții.

Pasajul asta ar trebui, înainte de culcare, celor care sunt responsabili pentru cele întâmplate. Cei care au lăsat țara să ajungă unde a ajuns. Cei care n-au intervenit la timp sau n-au luat măsurile care trebuiau luate.

La un moment dat, în timp ce vorbește cu pompierii, tânărul strigă “Trageți-i afară!” și pentru câteva momente nu mai răspunde. Timp de câteva secunde se aud numai țipetele.

“Haideți, vă rog frumos, trimiteți” – i-a rugat, plin de disperare, tânărul Matei, înainte să închidă.

Observațiile apărute pe pagina de Facebook a înregistrării:

1. Informația cu privire la producerea incendiului a ajuns în timp real la autorități, în primul minut. 

2. Gravitatea urgentei a fost comunicata prin numărul de 500 de persoane din interior dar și cel de peste 50 de răniți.

3. Deși haosul din fundal putea da credibilitate apelului, dispecera nu era convinsa încă sa trimită echipaje după mai mult de 3 minute de la începerea apelului.

4. Deși li s-au transmis informații despre amploarea dezastrului încă din primul minut, dar și apoi, prin nenumăratele apeluri, primele echipaje sosite tot au fost într-atât de șocate astfel încât nu au procedat la deschiderea celei de-a doua porți a fabricii și nici nu au solicitat vreun echipaj de descarcerare in acest sens. Au preferat sa care în condiții improprii și tardiv victimele imobilizate sau inconștiente pe o distanta de peste 100 de metri pana în piața Bucur. De menționat este si ca echipa de descarcerare poate ar fi identificat și faptul ca ușile laterale metalice ale conteinerului erau blocate cu un lacăt ce se putea fi spart cu ciocanul astfel creându-se condiții mult mai bune pentru intervenție.

5. Menționând fumul de atât de multe ori, cei de la pompieri ar fi putut sa transmită echipajelor să își pregătească echipamentele astfel încât sa poată pătrunde în club imediat ce au ajuns și fără ezitări și bâjbâieli, astfel încât sa evacueze victimele intoxicate și arse din interior.

Transcriptul apelului către 112:

– Incendiu! Incendiu! Incendiu în fabrica Pionierul!

– Unde, pe ce stradă?

– Strada Tăbăcarilor 7, incendiu în fabrica Pionierul!

– Tăbăcarilor 7.

– Tăbăcarilor 7. Da, da!

– Tăbăcarilor 7, da?

– Tăbăcarilor 7!

– Fabrica Pionierul?

– Explodează! Explodează! Da, da!

– Rămâneţi, vă rog, la telefon.

– Da, da! Este fum! Este fum! Este fum!

– Am înţeles că e fum. E cineva blocat acolo? Ştiţi ceva?

– Nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama… Vezi că iei foc…

– Rămâneţi la telefon, vă rog!

(…)

– Am sunat. Am sunat. Am sunat.

(…)

– Alo? Pompierii.

– Sunt oameni înăuntru. Nu ştiu câţi au ieşit.

– Domnule, spuneţi-mi unde arde? La intrare?

– Înăuntru. Există un club. Există un club. Într-unul dintre cluburile din fabrica Pionierul.

– Da, da, ştiu unde e Colectiv, domnule. Spuneţi-mi exact unde arde acolo?

– Arde, a luat foc. Arde înăuntru, a luat foc. A luat foc o izolaţie, din cauza…

– Am înţeles. Spuneţi-mi, sunt persoane rănite acolo?

– Da, da, da, acum ard nişte oameni!!!

– Ard nişte oameni?!

– Da, da, da. Ies răniţi…

(ŢIPETE)

– Sunt persoane arse, domnule?

– Gata, gata… Trageţi-i afară!

– Domnule Adrian?

– Trageţi-i afară!

– Alo, domnule, mă auziţi? Mă auziţi, domnule?

– Să ştiţi că echipajele au fost trimise către dumneavoastră. Spuneţi-mi exact, puteţi aprecia cam câte victime sunt?

– Nu ştiu, sunt foarte mulţi. Erau 500 de persoane înăuntru

– Am înţeles.

(…)

– Trimitem şi noi?

– Ambulanţe, ambulanţe.

– Trimitem şi noi, da?

– Da, trimiteţi, trimiteţi!

– Bine, bine.

– Nu ne puteţi da un număr?

– Haideţi, vă rog frumos, trimiteţi, sunt peste 50 de persoane.

– Peste 50 de persoane. Am înţeles.

– Trimitem câte putem, domnule. Trimitem câte putem.

– Da, da, da, trimiteţi.

– La revedere.

Înregistrarea poate fi auzită aici: https://www.facebook.com/437082636485758/videos/460121387515216/

Just Kids (Patti Smith)

“Pe când eram doar niște puști” este o poveste care ne dă pese cap conceptul de iubire, așa cum îl știm, din cărți și filme. El și ea, doi tineri, aproape copii, săraci lipiți, se întâlnesc în tumultuosul New York al anilor ’60 și se îndrăgostesc. Tot atunci, realizează că s-au căutat de foarte mult timp, că întâlnirea lor este, în fapt, o reîntâlnire.carte

Viața îi trece prin numeroase încercări și greutăți. La început, banii mai niciodată nu le ajung. Fac totul împreună, iar arta este aproape un mod de a fi. Pun în arta lor tot ceea ce trăiesc, experimentează tot timpul și se raportează mereu unul la celălalt. La început, Patti scrie poezii și desenează, iar Robert face colaje avangardiste.

Punctul de cotitură în relația lor apare în momentul în care Robert constată că are afinități pentru alți bărbați. Patti îi înțelege această înclinație și, pentru o vreme, continuă să fie împreună. Însă Robert vrea mai mult decât experimentare și începe o relație cu un bărbat. Dată la o parte, Patti are și ea o relație cu un dramaturg. În tot acest timp, continuă să fie prieteni și să aibă grijă unul de altul.

Cred că mulți ar spune stop poveștii în momentul în care ar auzi de o asemenea situație. Nu seamănă deloc cu ceea ce ne-am imaginat. Ne simțim ușor trădați de viață. “Cum adică?” – ne vine să strigăm indignați. Totuși, dacă privim iubirea ca pe ceva ce este dincolo de trup, ca pe ceva ce are loc la nivel spiritual, atunci lucrurile nu ar mai fi atât de greu de înțeles.

Iubirea înseamnă acceptare și “a nu judeca”

Patti-Smith-Robert-Mapplethorpe-Untapped-Cities

Patti înțelege noua orientare a lui Robert și experimentele acestuia, îi este alături, dar nu-l încurajează. Și, în același timp, nici nu-i impune propriul drum. Deși ea a crezut mereu în Dumnezeu și Robert a susținut, încă de când s-au cunoscut, că este ateu, ea l-a acceptat așa cum este. I-a acceptat valorile și i-a sprijinit năzuințele. Ore întregi lucrează împreună, fiecare în propriul stil, unul lângă altul, și se încurajează reciproc în momentele grele. Au un fel de joc – când unul dintre ei este deprimat, celalalt trebuie să fie puternic.

Îmi place tonul firesc al cărții. Greutățile și nedreptățile sunt povestite în cele mai natural ton cu putință. Fără furie și semne de întrebare. Azi e o zi bună, iar mâine poate fi o zi rea – cam sub acest motto stau viețile celor doi tineri care, în felul lor, sunt singuri pe lume. Au o  prietenie care e dusă dincolo de faimă, excese și orientări sexuale.

Se cunosc de la 19 ani, când sunt aproape copii și împreună descoperă lumea, se descoperă pe ei însăși și se cizelează ca artiști. De-a lungul anilor, fie că mai sunt sau nu împreună, se susțin reciproc în arta lor; și cred fiecare în talentul celuilalt, chiar și aunci când nimeni nu crede. Nu țin cont de convenții și caută autenticul în tot ceea ce fac.

Amândoi au o conștiință artistică puternică și nu fac compromisuri. Merg împreună la muzeu și intră cu rândul, pentru că au bani de un singur bilet, iar cel care intră îi povestește celuilalt ceea ce a văzut. Sunt așa săraci încât atunci când le este foame cumpără deseori  un singur hotdog, el mănâncă carnea iar ea salata. Trăiesc în camere neîncălzite și, în momentul în care Patti vine de la muncă, Robert îi ia mâinile în palmele sale și i le încălzește. Înainte de culcare, Patti obișnuia să-i cânte lui Robert melodii de Edith Piaf. El a fost primul care a încurajat-o mereu să cânte. Comunicarea lor este neîntreruptă și își fac mici cadouri, cu o mare încărcătură simbolică. Cresc împreună și înfruntă lumea împreună: “Eram ca Hansel și Gretel și ne-am avântat în pădurea neagră a lumii. Au apărut tentații și vrăjitoare și demoni la care nici n-am visat, dar și splendori pe care ni le-am imaginat doar în parte”.

Viața pe drumul artei prinde contul în momentul în care își iau o cameră la cunoscutul hotel newyorkez Chelsea, un loc al artiștilor de toate categoriile. Ratați sau în culmea succesului, își găsesc aici un adăpost și o ureche gata să-i asculte când au ceva de spus.

Moartea e doar un început

Legătura dintre Patti și Robert este, dincolo de pasiune, o uniune spirituală. Tocmai de aceea, în momentul în care Robert moare, Patti simte acest lucru, iar telefonul primit de la fratele lui vine ca o confirmare a ceea ce știa deja: “Mi-am dat seama că brusc tremuram. Eram copleșită de o senzație de bucurie, de nerăbdare, ca și când aș fi fost atât de apropiată de Robert, încât acum simțeam noua sa aventură, miracolul morții sale”.

În final, Patti își amintește vorbele e care Robert i le spune desoeri: “Zâmbește pentru mine, Patti, așa cum zâmbesc și eu pentru tine”.

Impresii

1975
Patti Smith (1975) by Robert Mapplethorpe

Nu cred că există în întreaga literatură americană doi eroi pentru care să conteze mai mult ideea de libertate cum a contat pentru Patti și Robert. Deși au aparținut acestei lumi, amintirea are darul de a reda povestea în chip aureolat, iar ei devin pentru noi aproape niște mituri. Iar povestea este cu atât mai marcantă cu cât este luată din viață.

Îmi place că Patti a ales să redea amintirile așa cum le-a păstrat în inima ei, fără să le treacă prin filtrul analizei, cu o sinceritate debordantă. Puterea ei de iubire, pasiunea și devotamentul ne surprind acum și vor continua să ne surprindă și mâine. Ea nu-i reproșează niciodată nimic lui Robert. Ia lucrurile așa cum sunt. Continuă să-i rămână aproape și în momentul în care Robert are pe altcineva. Până și înclinația lui homosexuală este un lucru mult prea mic pentru a se interpune între ei. Pur și simplu ține prea mult la el pentru a întrerupe legătura  în momentul în care aleg să meargă pe drumuri diferite. Iubirea nu uită.

 

Alte surse:

  • Părerile cititorilor de pe Goodreads: 

Link: http://www.goodreads.com/book/show/341879.Just_Kids

  • Patti Smith on Youth & Friendship ( New York Public Library)

Link: https://soundcloud.com/nypl/patti-smith-on-youth-friendship

De ce nu are presa subiecte?

Circulația circulară a informației este un concept lansat de sociologul francez Pierre Bourdieu în 1996 într-o prelegere susținută la Collège de France. Acest concept explică de ce presa scrie aceleași lucruri în același mod, ca și cum ar fi făcut “copy-paste” la scară largă.

Personal, cred că nu mai avem ce să citim în ziare fiindcă nu mai există jurnaliști. Da, lucrurile sunt atât de simple. Jurnaliști în adevăratul sens al cuvântului! Jurnaliști capabili să descopere subiecte originale, să le împacheteze și să fie adevărați câini de pază ai societății.

Din câte știu, mulți dintre oamenii buni de presă s-au reorientat (PR, Marketing, Consilieri de Imagine) sau au plecat în străinătate, pierzându-și urma. Au rămas cei care n-au nicio problemă să întoarcă după cum bate vântul. Jurnaliștii de birou, care obțin informațiile din două-trei telefoane și “de pe net” (“că tot se poartă click-ul”).

Însă, pentru această situație, nu numai jurnaliștii sunt de vină, ci și patronii de presă, alături de media online, care cere “mult și prost”. Patronii nu mai sunt dispuși să plătească pentru informație bine documentată care presupune muncă de teren și un timp îndelungat. Când, ca jurnalist, lucrezi “la normă”, și trebuie să scrii 3 știri mari și vreo 5 mici în cursul a 8 ore (caz real la un cotidian național), atunci nu n-ar trebui să ne mai mire că se scrie cum se scrie.

Informația, încotro?

Din păcate, au mai rămas doar câțiva “nebuni” care încă mai vor să facă presă “așa cum se face”. Oameni care preferă să moară mai degrabă de foame decât să se compromită. Dar ei sunt puțini. Îi numărăm pe degetele de la o mână.

Într-un editorial publicat în 2001, citit azi, jurnalistul Constantin Tănase  vorbește despre o criză a discursului jurnalistic care se manifestă prin “încremenirea în clișee”, compromiterea conceptului de “informație și atitudine” precum și “degradarea și primitivizarea” tonului analizelor și comentariilor. Pe scurt, o presă care, în loc să informeze și să ofere repere morale, aceasta spală creierii și dezinformează.

De cele mai multe ori, în media, diferența nu este una de formă, nicidecum una de fond. Unghiul de abordare este aproape același de la o publicație la alta și schimbările sunt nesemnificative.

În opinia lui Bourdieu, „circulație circulară a informației” produce un efect de închidere, ca într-o casă a oglinzilor în care reprezentările sunt copii variate ale originalului. În prezent, puțini jurnaliști mai sapă pentru a dezvălui informații care conferă o mai bună înțelegere a subiectului. Imaginea de ansamblu a subiectului rămâne în ceață și întrebările fără răspuns.

Și cine ne spune cum stau lucrurile de fapt?

Nimeni, cu excepția noastră. Deși realitatea este precum o palmă de apă rece, este  important să știm. Amorțirea înseamnă moarte. Degeaba ne trezim dimineața, mergem la serviciu și ajungem acasă seara, obosiți și lipsiți de energie, dacă mintea ne este amorțită, dacă simțul nostru civic s-a stins. Nu am fost făcuți să muncim, să mâncăm și să ne reproducem. Nevoile de bază nu ne satisfac pe termen lung. De aici anxietatea și lipsa de repere. În schimb, am fost făcuți să ne urmăm pasiunile, să avem idealuri și să crezuri, să luptăm pentru realizarea lor. Să facem din lumea noastră una mai bună.

Indivizi sau persoane?

Béatrice Bourges, militantă din Franța și scriitoare, susține că omul nou nu mai este o persoană (jumătate el, jumătate ceilalți), ci este un individ (totul este despre sine). Un individ care se pune pe sine pe primul loc și care pune mare preț pe siguranță și confort.

Individualizarea în masă nu este întâmplătoare. Ea ne face mult mai ușor manipulabili și mai controlabili. De vreme ce nu ne mai interesează nimic cu excepția lucrurilor care ne avantajează direct, atunci evenimentele din jurul nostru ne lasă reci. Citim despre, poate chiar și scriem despre ele pe Facebook, dar nu acționăm. NU FACEM. Și de-asta societatea se distruge din interior.

Între noi și semenii noștri apare o prăpastie tot mai mare. Ei sunt ei, noi suntem noi. Nu ne prea pasă. Nu ne mai pasă. În cartea “Eros și Magie în Renaștere”, Ioan Petru Culianu atrage atenția asupra faptului că în societatea modernă noua specie de om a devenit “jumătate om, jumătate mașină”, omul modern este “descentralizat”.

Ce rămâne de făcut?

Să nu ne lăsăm manipulați și să rămânem treji. Tot ceea ce citim, auzim să supunem filtrului critic și să ne păstrăm o doză sănătoasă de scepticism.

În ce privește calitatea noastră de persoane, aceasta poate fi anulată numai de noi. Depersonalizarea are loc dacă o lăsăm să aibă. Și nu se întâmplă peste noapte, ci în timp.

(Sursa foto: Birdfarm/Flickr)

 

Filmul de weekend: Prozac Nation

Dacă cauți un film complex care are o puternică încărcătură psihologică, recomand “Prozac Nation”(2001).  Regizat de Erik Skjoldbjærg (Insomnia,2002), filmul spune povestea lui Lizzie (Christina Ricci), o tânără extrem de talentată la scris, care primește o bursă pentru a studia jurnalismul la Harvard (visul mamei ei).

Filmul are la bază romanul, devenit bestseller,  scris de Elizabeth Lee Wurtzel la vârsta de 26 de ani. Cartea este într-o mare măsură autobiografică. Lizzie, ca și autoarea, a fost marcată de divorțul timpuriu al părinților și, mai ales, de plecarea tatălui ei. Este genul de copil care trăiește totul mult prea intens, punându-și o mie una întrebări pentru a afla de ce părinții ei nu mai sunt împreună.

Încă de mică, Lizzie își găsește refugiul în scris. Talentată fiind, primește o bursă de jurnalism la Universitatea Harvard. În facultate, de la o adolescentă tăcută și retrasă, Lizzie se transformă într-o tânără rebelă, care consideră că nimic nu-i este interzis. Droguri, băutură, sex – le încearcă pe toate.  Și nimic nu este suficient. În același timp își concentrează întreaga atenție pe scris. Și scrie până la epuizare.

Momentul în care câștigă marele premiu pentru o cronică muzicală îi crește orgoliul și îi dă impresia că poate face ce vrea și că se poate purta oricum cu cei din jur.

În fapt, Lizzie este nefericită și tot ceea ce vrea este să fie iubită.

Christina Ricci o interpretează excelent pe Lizzie. Totuși, filmul nu a fost foarte bine primit de publicul larg, fiind considerat mult prea depresiv. Realitatea este că filmul are o mare scăpare: umorul. În carte, povestea lui Lizzie este readată cu mult umor, în film acesta nu este prezent. Însăși Elizabeth, autoarea cărții, observă acest lucru.

Trailer:

Suferă Lizzie de o boală psihică? E atât de ușor să pui un diagnostic din afară. Cartea redă mult mai bine stările personajului, atât de bine încât milioane de adolescente s-au identificat și regăsit în paginile scrise. Volumul a fost publicat în 1994 și a avut un mare succes de public. Mai mult decât atât, pe internet există numeroase mesaje în care diverse persoane îi spun autoarei că “Prozac Nation” le-a ajutat să treacă cu bine peste perioada adolescenței și, mai mult, le-a ajutat să nu se sinucidă. Vezi aici câteva dintre mesaje.

Dacă cartea ar fi apărut acum, Tumblr-ul ar fi fost plin cu citate din ea.

Meritul cărții este dat de sinceritatea dezarmantă cu care a fost scrisă:

“That’s the thing about depression: A human being can survive almost anything, as long as she sees the end in sight. But depression is so insidious, and it compounds daily, that it’s impossible to ever see the end.” ― Elizabeth Wurtzel, Prozac Nation

Filmul preia într-o anumită măsură această sinceritate. Numai că, în film lucrurile se întâmplă mult prea rapid și multe acțiuni nu le înțelegem. Povestea este mult mai puternic redată în carte, deoarece stările personajului sunt descrise în amănunt, crud, fără prea multe artificii stilistice.

Tulburarea de personalitate borderline (BPD)

Lizie suferă detulburare de personalitate borderline (BPD). Această boală mentală se definește prin incapacitatea bolnavilor de a-și controla sentimentele și comportamentul. „Persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt echivalentul unui pacient cu arsuri de gradul III. Ei, pur şi simplu nu au, ca să zicem aşa, piele emoţională. Chiar si cea mai mică atingere sau mişcare le poate crea suferinţe imense” susține psihologul Marsha Linehan, unul dintre experţii mondiali în BPD.

Dacă privim reacțiile lui Lizzie din acest unghi, atunci ne explicăm de ce se poartă în modul în care se poartă. La mijloc nu este răutatea, ci incapacitatea de-și controla comportamentul.

Peste 75% dintre persoanele diagnosticate cu BDP se rănesc şi aproximativ 10% se sinucid. Acești oameni par să nu să nu aibă niciun fel de control, fiind capabili de o iubire profundă și de o furie la fel de profundă aproape simultan.

Sursa foto: mubi.com