Ieri am cumparat o carte despre un boboc de rata care se pierde de familia lui. Ilustratiile ni-l prezinta trist si neajutorat. In incercarea de a-si gasi familia roaga mai multe vietuitoare sa-l ajute. Intr-un final, dupa mai multe peripetii, reuseste sa ajunga acasa si povestea are un happy end.
Micuta istorioara este inspirata din clasica povestea a lui Andersen, Raciusca cea Urata, care ne este cunoscuta tuturor. In versiunea scriitorului danez, raciusca este alungata fiindca era diferita, chiar mama ei o descrie “mare si urata” si, desi o iubeste asa cum este, cedeaza presiunilor celor din jur si o roaga sa-si gaseasca un alt camin. Ciudat mod de a iubi! Raciusca intelege ca nu este dorita si pleaca unde vede cu ochii. Ea experimenteaza o lume care pune mare accent pe aparente, in care este iubita fie daca este frumoasa sau daca se poate face utila celorlalti. Chiar e intrebata la un moment dat de batrana la care doreste sa locuiasca: “Stii sa torci? Dar sa faci oua?”.
Finalul e magic, neasteptat si surpinzator. Cand l-am aflat prima oara, in copilarie, abia m-am abtinut sa nu aplaud, caci, in fapt, raciusca cea urata nu semana cu un boboc de rata fiindca nu era unul, era o LEBADA.
Andersen a scris aceasta poveste fiind inspirat din viata lui, care nu a fost deloc usoara. A provenit dintr-o familie saraca in care tatal sau era cizmar si mama spalatoreasa. Micutul Andersen si-a ajutat de multe ori mama sa spele haine la rau. Tanar fiind, a fost dezamagit in dragoste de mai multe ori, majoriatea iubitelor sale erau fiind deja promise altcuiva. Dupa o ultima mare dezamagire, s-a decis sa ramana burlac si si-a dedicat viata calatoriilor si scrisului.
Riborg Voigt, prima mare iubire
Riborg Voigt, a fost prima mare pasiune a tanarului scriitor. Ea era fiica unui negustor bogat iar Andersen era fiu de cizmar. Insa acest lucru nu i-a impedicat sa lege o puternica prietenie. Mai tarziu, desi ea s-a maritat cu altcineva, aceasta iubire a lasat o puternica impresie asupra marelui povestitor. Atunci cand a murit Andersen avea infasurat in jurul gatului un saculet in care era o scrisoare de la iubita sa. Aceasta a fost arsa fara a fi citita.
Este dragostea o mare prostie?
Oscar Wilde are si el o povestire despre un tanar student care iubea cu pasiune o domnita capricioasa. Aceasta ii promite ca va dansa cu el daca-i va darui un trandafir rosu. Numai ca, vremea trandafirilor trecuse iar tanarul este foarte mahnit din aceasta pricina. Privighetoarea care-i canta in fiecare zi dimineata la ferestra camerei de studiu ii observa tristetea si se decide sa-l ajute. Micuta privighetoare isi da viata pentru ca studentul sa aiba trandafirul mult dorit, rosu ca flacara celei mai aprinse pasiuni.
Dimineata, cand se trezeste, tanarul observa langa fereastra lui un trandafirul rosu si-si spune “ce noroc!”, fara sa stie sacrificiul presupus. Rupe trandafirul si merge sa-l oferei fetei pe care o iubeste. Aceasta il primeste rece si-i spune ca trandafirul nu se potriveste cu rochia ei, in plus, nepotul sambelanului i-a daruit un colier din aur. “Oricine stie ca bijuteriile costa mai mult decat florile” sunt ultimele cuvinte rostite de fata inainte sa-i inchide usa. Tanarul arunca trandafirul in strada si acesta este strivit de o caruta.
In urma acestei dezamagiri, studentul decide ca dragostea este “o mare prostie” deoarece te face sa crezi lucruri care nu sunt adevarate si mai bine te increzi in lucrurile palpabile si in stiinta.
Si totusi, iubirea poate nu-i o prostie. Poate devine asa atunci cand iubesti persoana nepotrivita. Si cred ca atunci cand gasim oameni care ne seamana, care impartasesc aceleasi valori, am inteles ca aici e marea prapastie, descoperim ca viata in doi poate fi chiar frumoasa. Celalalt nu-i langa noi pentru a ne tine de urat sau pentru a fi un suport moral. E langa noi fiindca vrea sa fie si fiindca inca ne iubeste.
Recomand sa cititi cartea “Povestea vietii mele” de H.C. Andersen, scriitorul pe care toata lumea il citeste si-l iubeste, dar pe care nimeni nu-l cunoaste.