Anul acesta am ajuns la Gaudeamus in ultima zi, duminica, pe la ora 6. Cum am intrat, m-am contaminat rapid cu atmosfera târgului. Peste tot vedeai cărți, oameni care răsfoiau cărți, alături de discuții despre cărți. M-am simtit instant in largul meu :).

291020092960

Am trecut pe la stand-urile editurilor importante Rao, Humanitas, Litera, Polirom, cel mai mult mi-a atras atenția Editura Vellant. Am găsit aici cărți deosebite, scumpe într-adevăr, dar care meritau banii, după părerea mea, deoarece sunt altceva (la nivel de grafica, calitate a hârtiei si subiecte abordate).

 

291020092967În fata standului de la Editura Vellant m-am confruntat cu o grea alegere,  intre rațiune si simțire, intre “ce trebuie sa iau” si “ce mi-ar placea sa iau”. Prima alegere, clasicul “Manual de branding” al lui Olins si “20 de poeme de iubire si un cantec de disperare” de Pablo Neruda. Într-un final m-am decis, am pus rațiunea pe primul loc  si am cumpărat cartea lui Olins. Însă, mi-am promis să cumpăr, până la Crăciun, poemele lui Pablo Neruda.

291020092971

La Gaudeamus multi părinti si-au adus copii iar acest lucru m-a surprins plăcut. E bine ca cei mici sa prindă gustul lecturii cat mai timpuriu.  Cel mai mult m-a bucurat sa vad  familiile (mama, tatăl, copii) care, supa ce au cumpărat cărțile dorite, s-au așezat pe scările târgului pentru a le răsfoi, nemaiavând răbdare sa aștepte pana acasă.

 

291020092966

Un alt lucru care m-a impresionat la Gaudeamus a fost sa-l vad pe acest bătrânel răsfoind, plăpând o carte, în timp ce avea mâinile pline cu pungi în care se aflau cărțile cumpărate între timp. A venit la Gaudeamus deși se mișcă cu dificultate. Si n-a venit sa se uite. Pentru mine a fost o dovada ca, anii acumulați, nu i-au alungat setea de cultura, si, acest lucru, m-a încurajat.

Alte lucruri despre Gaudeamus:

 

 

 

Published by iulia

Working in online. Cinema is in my veins. For me, music is life. Crazy mind, wild spirit. In the end, all that matters is doing things differently.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *