Pe 5 Martie 2016 am scris articolul <HR-ista de la Avon care n-a auzit de “Mitul Peșterii”(Platon)> în urma experienței avute în cadrul unui interviu de angajare.
Articolul a fost publicat integral pe această pagină și parțial în Pulse (Linked IN).
Acesta a avut peste 4000 de vizualizări pe Linked In și o mulțime de comentarii. Cu acest articol mi-am ridicat tot Linked In-ul în cap, cum se spune 🙂 Partea bună este că am învățat câteva lucruri esențiale despre oameni și despre comunicarea în mediul online.
Înainte de a rezuma cele 10 lucruri învățate, vreau să specific că nu am judecat-o nicio clipă pe Miruna (HR, Avon) după faptul că nu știe “Mitul Peșterii” și nici n-am privit-o de sus din această cauză. Doar m-a uimit că nu auzise de acesta. Articolul are la bază această uimire și nu l-am scris s-o arăt acuzator cu degetul.
Cele 10 lucruri învățate sunt următoarele:
1. Scrisul ne dă de gol
Oricât de mult ne-am aranjat, oricât make-up am pune, atunci când deschidem gura se vede cine suntem. Este valabil și în cazul scrisului. Felul în care punem problema, argumentele pe care le dăm, aluziile pe care le facem – toate vorbesc despre noi.
2. Ceva ce nu ne intrigă nici nu ne afectează
Dacă aș fi scris articolul într-o variantă mult mai soft n-ar fi apărut atât de multe reacții. Faptul că scrisul a fost unul afectat a ăcut ca implicarea noastră să fie crescută. Am reușit să ne punem în locul personajului (în acest caz, Miruna) și să reacționăm ca atare. Apreciez toate comentariile spontane și sincere. Ele au crescut valoarea articolului și ne-au făcut să vedem povestea din mai multe puncte de vedere.
3. Când vrem să înțelegem mai bine o situație ne punem în locul omului din fața noastră
Am făcut acest joc de rol și m-am poziționat în locul Mirunei. Să văd cu se vede totul din cealaltă parte a mesei. În acel moment am înțeles că ea a încercat să respecte cât mai multe procedurile și să facă totul “ca la carte”. Tocmai aici a fost și greșeala. Căci toată această conduită ireproșabilă a dus la o lipsă a transparenței.
4. “Mitul Peșterii” este opțional
Faptul de a ști “Mitul Peșterii” nu ne va ajuta să ne descurcăm mai bine în viață. N-am zis, așa cum au înțeles unii, că toată lumea ar trebui să știe acest mit. Nu. Cei care au curiozitatea și dorința de cunoaștere vor afla, restul nu. De fapt, ceea ce am vrut să spun, e în strânsă legătură cu pericolul plafonării. Faptul de a ne mulțumi cu ceea ce avem, cunoaștem și experimentăm, fără să mai vream să descoperim ceva nou în fiecare zi. Terenul cunoscut este sigur și aventurarea în necunoscut presupune și o anumită doză de pericol. Numai că, fără curajul de îndrăzni să descoperim lucruri noi, nu putem evolua. Despre “deschidere” am încercat să vorbesc. Nu știu cât s-a înțeles asta.
5. Mereu vor fi persoane care vor vrea mereu să li se dea dreptate
Cum se face că sunt persoane care nu-și schimbă părerea oricât de multe argumente i-ai aduce? Și atunci când întrebi o astfel de persoană “De ce susții asta?” îți va da același răspuns iar și iar, chiar dacă discuția evoluează în altă direcție. Ei nu se abat de la argumentele inițiale chiar dacă interlocutorul i-a demonstrat că o parte dintre ele nu stau în picioare. Acest refuz de a asculta ce are de spus celălalt și de a ne modifica propriul discurs în funcție de discuție reprezintă o caracteristică a oamenilor proști (dacă aș fi găsit un adjectiv mai potrivit l-aș fi folosit). De ce se spune că “prostul vrea mereu să aibă dreptate” și “tot ce face el e bine”?
6. Subiectivitatea va avea mereu mai mult forță decât relatarea obiectivă
Această întâmplare, rostită pe un ton obiectiv, fără să dau nume și fără prea multe impresii personale, ar fi fost un alt fapt divers. Deși din punct de vedere etic nu articolul este condamnabil (nu se face), acesta a vorbit multor persoane și le-a făcut să reacționeze tocmai datorită subiectivității. Comentariile subiective, sincere – au avut un impact mult mai mare asupra mea decât cele care înșirau un set de argumente “contra” bazate pe afirmații mai mult sau mai puțin fondate, pline de preconcepții.
7. Adevărul este în dialog
Faptul că mai multe persoane au intervenit în discuție m-a ajutat să am acces la puncte de vedere la care nu mă gândisem. Am întrezărit aspecte pe care nu le luasem în calcul și asta m-a făcut să am o înțelegere mai bună asupra celor întâmplate.
8. “Cu toții suntem oameni”
Cu toții avem dreptul să greșim. Iar atâta timp cât noi greșim și greșelile celor din jurul nostru sunt scuzabile. Mai ales atunci când nu sunt făcute cu intenție. Gândind-mă la ziua în care am avut interviul, ceea ce m-a deranjat în atitudinea Mirunei a fost lipsa de transparență și faptul că totul a fost multe prea protocolar. Numai că e așa a fost învățată că se fac lucrurile. Dacă ar fi să aruncăm cu noroi în cineva, atunci e cazul să aruncăm în proceduri. De multe ori, ucid personalitatea celor care le practică.
9. Răutatea unora este fără margini
Sunt persoane care cred că-și pot permite să spună orice, oricum fiindcă totul este pe internet. Răutăți, jigniri, atac la persoană – nimic nu-i prea mult. Persoane care apelează la lovituri sub centură deoarece le lipsesc argumentele. Pe principiu: cine strigă mai tare are dreptate.
10. Cel mai mult învățăm din povești
Sharing-ul de experiențe este constructiv! Au fost câteva persoane care, în sprijinul celor susținute, au povestit o întâmplare de viață. În acest fel, experiența lor s-a transmis și celorlalți cititori. Laur ne-a povestit despre conceputul găleții umplute (http://strengths.gallup.com/114082/theory-dipper-bucket.aspx), în timp ce alți utilizatori au relatat experiențe asemănătoare prin care au trecut.
La câteva zile după ce am scris articolului i-am scris un mail Mirunei și i-am spus că aș dori să avem o discuție asupra celor întâmplate. Mi-am dat seama că discuția directă este constructivă și ajută la lămurirea unor aspecte care au rămas neclare. Dialogul nostru mi-a demonstrat că Miruna a înțeles ceea ce voiam să spun cu acel articol. Nu l-a perceput ca pe un atac la persoană, ci ca pe un feedback. M-am bucurat să descopăr că Miruna s-a arătat deschisă pentru un dialog, chiar dacă acest lucru implică faptul că m-am înșelat în privința ei și că am judecat-o prea aspru. Pur și simplu la mijloc erau niște proceduri și ea le-a respectat întocmai. În final, mi-a zis că a citit “Mitul Peșterii” și acum știe despre ce este vorba.
Dacă ceea ce am scris a pus sub semnul întrebării anumite proceduri și dacă ne-a făcut să ne întrebăm de ce lucrurile sunt cum sunt, înseamnă că obiectivul meu a fost atins.
Sursa foto:7-themes.com
Cand am citit primul articol m-am gandit ca ai facut o greseala sa faci cu ou si cu otet, prin social media, pe cineva care te-a chemat la interviu. Adica, pe modelul “nu iti vorbesti de rau fostul angajator pentru ca nu te mai angajeaza asta de acum, de teama ca o sa faci la fel cu el”, cum ziceam, pe modelul asta “nu vorbesti de rau recruiterul, ca nu te mai cheama nimeni la interviu”.
Ei, in contextul asta am banuit ca esti foarte tare pe ce faci, stapanesti domeniul nemaipomenit de bine si, practic, n-ai nevoie de interviul (si angajarea) nimanui, de esti ok cu public shaming-ul unei tipe care nu stie despre un mit pe care tu l-ai scris gresit (si l-ai corectat ulterior) si care mai degraba se invata la Facultatea de Filosofie, nu la cea de Psihologie.
Daca lasai doar articolul ala, o parte dintre cititori am fi ramas cu impresia asta, ca de fapt esti prea buna si iti permiti sa te iei de oricine, “na, fraierilor!”.
Vazand insa ca ti-ai luat-o grav (scuza-mi expresia, dar e cea mai potrivita in contextul de fata), te-ai apucat sa scrii la repezeala un articol (vezi nenumaratele greseli acolo pe unde ai reformulat, dar nu ai sters toate cuvintele), in care explici cum tu nu ai judecat-o pe fata aia (hmmm, inseamna ca eu am citit articolul altei Iulia Cimpoeru, despre alta HR-ista de la Avon) si cum ai invitat-o la un dialog, pentru ca e the right thing to do, dar asta dupa ce ai facut-o de ras pe Internet.
Stii vorba aia, “daca taceai, filosof ramaneai”?