Pe 28 august 1986 am apărut pe lume. Fac parte din generația care a avut primele manuale alternative, generația care dat prima oară așa zisul examen de capacitate, generația în timpul căreia a apărut Internetul și știe cum era înainte (destul de mici pentru a prinde, destul de mari pentru a putea face comparația). În 2001 mi-am făcut prima adresă de email. Tot atunci, între 1998 și 2003, mIRC-ul era la putere. Cu câtă emoție citai prima frază venită de la o persoană care se afla la mii de kilometri distanță, chiar dacă aceasta era “Aici plouă”. Acea replică conținea în sine toată aventura și necunoscutul acestei lumi, pe care o vedeai atât de mare, unde sunt atâtea de văzut, cunoscut, trăit.
Câteva gânduri:
Acum câteva zile, în timp ce așteptam la o trecere de pietoni, mi-a trecut prin minte gândul “timpul nu este nimic, valoarea lui este totul”. Prin timp înțelegând trecerea timpului iar valoarea face apel la valorizarea acestuia. De multe ori suntem îngrijorați că a mai apărut un fir de păr alb, încă un rid care nu poate fi ascuns, energia care nu mai e la fel după 30 de ani… Toate acestea ne amărăsc într-o anumite măsură. Ne îngrijorează și uneori ne țin treji noaptea. Iar când am ajuns la 40 de ani simțim că din viață nu ne-a mai rămas mult și intrăm în panică. La 60 vrem cu orice preț să ne amintim de tinerețe și pentru asta facem tot ce putem ca să mai trăim o dată acele senzații. Ne luăm o iubită mai tânără, facem sport, mâncăm sănătos – doar, doar, vom învinge efectele pe care timpul le lasă asupra noastră. Ați observat că nu mai există vârstnici? Nimeni nu mai dorește să fie numit bătrân? Bătrânețea nu mai este o vârstă, este o boală, și se merge tot mai mult pe sprijinea acestei idei. Mai ales că unii au foarte mult de câștigat din asta.
Și, ce ai făcut de ziua ta?
Am ales să fac lucruri simple,cum ar fi, mi-am pus pe mine rochia cea cea roșie care oprește taxiurile și mi-am cumpărat una dintre cele mai bune înghețate mâncate până acum. Apoi, am mers să-mi caut o carte (de ziua mea) în Anticariat Unu (l-am descoperit recent, prețurile și oamenii de acolo sunt ok). Nu știam exact ce caut, am tot răsfoit printre cărți și când am găsit poemele lui Tagore am știu că aceea este. O carte cu coperți galbene, din 1967, ușor uzată coperta (de la apă) care a costat 15 Lei. O nimica toată din punctul meu de vedere. Versurile adevărate (nu joaca de-a poezia) nu au preț.
La 17.30 am mers la ultimul filmul a lui Woody Allen, Irrational Man – care a fost despre un profesor de filosofie care nu mai găsește nici o provocare în lumea din jur, deprimat și posac mai mereu. Viața lui capătă sens în momentul în care se decide să curme viața unui judecător corupt, motivând că acestă faptă va face lumea mai bună și că viața judecătorului este oricum inutilă. Raționamentul are la bază cunoscutul roman Crimă și Pedeapsă de Dostoievski.
M-am bucurat când am auzit că acest film are premieră fix de ziua mea. Îmi place mult stilul filmelor lui Woody Allen, numai că acesta din urmă nu a avut atât de mult umor cât m-am așteptat, sau a avut un alt tip de umor, unul mai așezat. Totuși merită văzut pentru anumite replici, pentru actori și pentru perspectiva din care sunt redate lucrurile. Vedem cum prinde răul rădăcini, cum anumite raționamente pot părea inițial bune dar, în final, se dovedesc a fi efectiv malefice. . Filmul arată, încă o dată, faptul că, pasiune este și va rămâne pasiune: profesorul este gata o ucidă pe tânăra studentă căreia i-a mărturisit, cu înflăcărare, dragostea, în momentul în care aceasta îl amenință că îl va preda poliției.
Ca și în Shining (Kubrick, 1980) vedem cum schimbă puterea ființa umană (răul e în fiecare dintr noi, contează dacă îi dăm curs sau nu). Căci tot ce se întâmplă în Shining e o metaforă din multe puncte de vedere (am citit și romanul). Faptul de a ne crede crede Dumnezeu duce la la ideea că putem avea drept de viață și de moarte asupra unei alte ființe umane. Că, oricum, există oameni care sunt precum niște gândaci de bucătărie care merită strivi. Mai mult. dacă le iei viața, faci, în fond, un bine omenirii. Totuși, odată crima comisă, nu mai există limite, de niciun fel. De aici eliberarea pe care o simte Abe în momentul în care a ucis. Dar adevărul nu poate sta ascuns, mereu va ieși la iveală. Deși crede că a comis “crima perfectă” – este descoperit.
Seara s-a încheiat cu o ieșire în Eden.
Mulțumesc, cu această ocazie, tuturor prietenilor de pe Facebook care mi-au zis “La Mulți Ani”!
Și deja aceasta postare a devenit mult prea lungă. Nu mi-am propus să scriu atât, am vrut să fie doar câteva cuvinte.
A, da, în final, un cântec care îmi place mult:
E vorba de cântecul-laitmotiv al filmului italian “La vita è bella” (Roberto Benigni, 1997). L-am ascultat acasă și apoi, când am cumpărat înghețată, l-am auzit cântat din nou. Nu cred că există în lume un film mai plin de optimism decât acesta. Viața este frumoasă chiar dacă e grea, viața e frumoasă chiar dacă avem probleme, viața e frumoasă chiar dacă suntem neîndreptățiți. Și, e cu atât mai frumoasă cu cât îți păstrezi privirea de copil și nu lași răul din jur să-ți murdărească sufletul, să-ți întunece privirea, să-ți mâhnească chipul. Important e să știi că, în final, poți sta cu capul sus, că ai făcut tot ce ținea de tine să faci, că ai luptat până la capăt, că ai iubit fără jumătăți de măsură.