Dacă cauți un film complex care are o puternică încărcătură psihologică, recomand “Prozac Nation”(2001). Regizat de Erik Skjoldbjærg (Insomnia,2002), filmul spune povestea lui Lizzie (Christina Ricci), o tânără extrem de talentată la scris, care primește o bursă pentru a studia jurnalismul la Harvard (visul mamei ei).
Filmul are la bază romanul, devenit bestseller, scris de Elizabeth Lee Wurtzel la vârsta de 26 de ani. Cartea este într-o mare măsură autobiografică. Lizzie, ca și autoarea, a fost marcată de divorțul timpuriu al părinților și, mai ales, de plecarea tatălui ei. Este genul de copil care trăiește totul mult prea intens, punându-și o mie una întrebări pentru a afla de ce părinții ei nu mai sunt împreună.
Încă de mică, Lizzie își găsește refugiul în scris. Talentată fiind, primește o bursă de jurnalism la Universitatea Harvard. În facultate, de la o adolescentă tăcută și retrasă, Lizzie se transformă într-o tânără rebelă, care consideră că nimic nu-i este interzis. Droguri, băutură, sex – le încearcă pe toate. Și nimic nu este suficient. În același timp își concentrează întreaga atenție pe scris. Și scrie până la epuizare.
Momentul în care câștigă marele premiu pentru o cronică muzicală îi crește orgoliul și îi dă impresia că poate face ce vrea și că se poate purta oricum cu cei din jur.
În fapt, Lizzie este nefericită și tot ceea ce vrea este să fie iubită.
Christina Ricci o interpretează excelent pe Lizzie. Totuși, filmul nu a fost foarte bine primit de publicul larg, fiind considerat mult prea depresiv. Realitatea este că filmul are o mare scăpare: umorul. În carte, povestea lui Lizzie este readată cu mult umor, în film acesta nu este prezent. Însăși Elizabeth, autoarea cărții, observă acest lucru.
Trailer:
Suferă Lizzie de o boală psihică? E atât de ușor să pui un diagnostic din afară. Cartea redă mult mai bine stările personajului, atât de bine încât milioane de adolescente s-au identificat și regăsit în paginile scrise. Volumul a fost publicat în 1994 și a avut un mare succes de public. Mai mult decât atât, pe internet există numeroase mesaje în care diverse persoane îi spun autoarei că “Prozac Nation” le-a ajutat să treacă cu bine peste perioada adolescenței și, mai mult, le-a ajutat să nu se sinucidă. Vezi aici câteva dintre mesaje.
Dacă cartea ar fi apărut acum, Tumblr-ul ar fi fost plin cu citate din ea.
Meritul cărții este dat de sinceritatea dezarmantă cu care a fost scrisă:
“That’s the thing about depression: A human being can survive almost anything, as long as she sees the end in sight. But depression is so insidious, and it compounds daily, that it’s impossible to ever see the end.” ― Elizabeth Wurtzel, Prozac Nation
Filmul preia într-o anumită măsură această sinceritate. Numai că, în film lucrurile se întâmplă mult prea rapid și multe acțiuni nu le înțelegem. Povestea este mult mai puternic redată în carte, deoarece stările personajului sunt descrise în amănunt, crud, fără prea multe artificii stilistice.
Tulburarea de personalitate borderline (BPD)
Lizie suferă detulburare de personalitate borderline (BPD). Această boală mentală se definește prin incapacitatea bolnavilor de a-și controla sentimentele și comportamentul. „Persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt echivalentul unui pacient cu arsuri de gradul III. Ei, pur şi simplu nu au, ca să zicem aşa, piele emoţională. Chiar si cea mai mică atingere sau mişcare le poate crea suferinţe imense” susține psihologul Marsha Linehan, unul dintre experţii mondiali în BPD.
Dacă privim reacțiile lui Lizzie din acest unghi, atunci ne explicăm de ce se poartă în modul în care se poartă. La mijloc nu este răutatea, ci incapacitatea de-și controla comportamentul.
Peste 75% dintre persoanele diagnosticate cu BDP se rănesc şi aproximativ 10% se sinucid. Acești oameni par să nu să nu aibă niciun fel de control, fiind capabili de o iubire profundă și de o furie la fel de profundă aproape simultan.
Sursa foto: mubi.com