“Urăsc lunea” auzim peste tot. “Off, de-ar trece ziua asta mai repede!”. “De ce trebuie să fie din nou luni?”. Dacă am putea să sărim peste această minunată zi din săptămână am face-o fără să stăm o singură secundă pe gânduri. Am vrea ca săptămâna să înceapă pe la mijloc, cu miercuri dacă se poate, cu joi ar fi și mai bine. Multe lucruri se motivează cu replica “știi, azi e luni…”

Chiar dacă ne-am făcut de cap duminica iar luni dimineața, când sună ceasul, am vrea să ne tragem pătura peste cap, nicidecum să ne ridicăm din pat, totuși, nu avem de ales. E luni și trebuie să muncim! Fără mofturi, fără comentarii, fără scuze ieftine.

Ați văzut ce fețe au oamenii luni dimineața la metrou, ce figuri pline de entuziasm? Cu ce chef pășesc pe scările de la Unirii, Victoriei sau Dristor?

De ce ne sictirește în halul asta lunea? Ce am putea face să uităm că e luni?

de ce uram luneaCâteva sugestii:

1. Nu uita că e luni!

Lumea e o zi din săptămână ca oricare alta. Cu puțină autosugestie vom uita de mahmureală pe care o avem sau de faptul că am plecat fără să ne bem cafeaua. Luăm fiecare lucru așa cum este, luăm fiecare zi drept ceea ce este. Să fii motivat nu înseamnă să faci abstracție. Nu. Iei ceea ce îți este dat și te descurci cu acel lucru. Și aici problema ține de perspectivă.

2. Te concentrezi pe lucrurile care îți fac plăcere

Fie că e vorba de muzica care își place sau de cornul cu unt preferat, toate acestea, te vor face să uiți de morocăneală. Privește pe geam! Soarele strălucește așa frumos azi!

3. Cafea, cafea, cafea

Pentru unii dintre noi cafeaua face minuni! Ai grijă să nu-ți lipsească. Cu frișcă sau fără e important să ai mereu la îndemnă cafeaua care funcționează pentru tine.

4. Treci la atac!

Nu da la o parte proiectele care ți se par grele sau care nu-ți fac plăcere. Cheful vine făcând. Și vorba asta e adevărată, încercată și testată. Așa că ia taurul de coarne și deschide acel Excel. Vei vedea cât de bine te vei simți după ce totul va fi gata!

5. Oferă-ți un premiu la sfârșitul zilei

Stabilește-ți ca la sfârșitul zilei să-ți oferi o recompensă pentru că ai trecut de încă o zi de luni. Fie un film, prăjitura preferată sau o plimbare cu bicicleta – meriți toate acestea. Și nu uita că, efortul te ține fit. 🙂

În final, un cântec care vorbește despre frumusețea zilelor de luni:

Succes!

Published by iulia

Working in online. Cinema is in my veins. For me, music is life. Crazy mind, wild spirit. In the end, all that matters is doing things differently.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *