Cred că Alina Ciucu, tânăra de 25 de ani care a fost ucisă la metrou marți seara, ar fi putut fi salvată dacă cineva ar fi intervenit la timp. Martorii oculari au ales să scoată telefoanele și să filmeze, în loc să sară în ajutorul victimei. Alina n-a fost aruncată brusc în fața metroului. Agresoarea a trântit-o mai întâi la pământ și apoi, cu 3 secunde înainte ca metroul să intre în stație, i-a dat un picior în cap și a împins-o pe șine.

Frică sau indiferență?

Nu știu dacă frica sau indiferența i-a oprit pe cei care s-au uitat cum o altă persoană este omorâtă în fața ochilor lor. Din câte am înțeles, Alina era și însărcinată. Azi, am auzit următoarea reacție de la o femeie de serviciu care lucrează la metrou: “Dacă eram eu acolo îi dădeam 3 mături de nu se vedea”. Și totuși, de ce nimeni nu a făcut nimic?

Conform medicul psihiatru Gabriel Diaconu, citat de Digi24 – atacul a fost compus din două gesturi: cu o privire rece și rea (conform martorilor) a  împins victima pe liniile de metrou, aceasta a încercat să se ridice și atunci i-a aplicat o lovitură în cap a aruncat-o pe șine în timp ce metroul venea în stație. Magdalena Șerban, autoarea crimei de la metrou a acționat cu sânge rece și în cunoștință de cauză:„A existat un timp, o întârziere în momentul în care a țintit victima și a împins victima, apoi în momentul în care victima a căutat să se replieze apare un al doilea gest prin care persoană este evident că știe ce face. Nu se sperie, nu caută în momentul respectiv vreun gest prin care să salveze persoana, după ce ar fi avut, să zicem, un impuls de moment”, a afirmat Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.

“Nimeni nu se bagă pentru tine”

De cele mai multe ori, când se petrece un atac, un abuz asupra cuiva într-un mijloc de transport în comun sau într-un loc public, reacția majorității este să se prefacă că nu văd ce se întâmplă sau să se ferească. Așa se explică de ce nimeni n-a făcut nimic. Fiecare dintre noi a fost martor la cel puțin o agresiune și am văzut că “nimeni nu se bagă pentru tine”. Ce mă uimește este că, cu cât o persoană este mai simplă, cu atât și-a păstrat reacțiile firești, umane, cum ar fi aceea de a sări în ajutor când cineva e atacat sau de a te opri să acorzi primul ajutor dacă vezi o persoană căzută la pământ. Degeaba suntem frumoși, educați, bine îmbrăcați dacă am uitat să fim oameni.

Am ajuns o societate sociopată

Cum e posibil să vezi că un om este atacat în fața ta și să scoți telefonul și să filmezi? Iar apoi, când vin jurnaliștii, să le propui să le vinzi imaginile! (am înțeles că au fost persoane care au făcut asta). Tocmai a murit o persoană și tu vrei să faci profit? Sângele celui mort nici nu s-a uscat și tu te gândești la bani. Gândul mă înfioară pur și simplu.

Spirit civic? Viteză de reacție? Sunt simple eufemisme. În fapt, ne lipsește umanitatea în forma ei cea mai pură.

Totuși, să nu judecăm prea aspru pe cei prezenți. Să ne punem fiecare dintre noi următoarele două întrebări: “Eu ce aș fi făcut dacă aș fi fost acolo? Aș fi fost gata să intervin?”.

Sursa foto: gandul.info

Published by iulia

Working in online. Cinema is in my veins. For me, music is life. Crazy mind, wild spirit. In the end, all that matters is doing things differently.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *