Sunday 20th August 2017,
IuliaCimpoeru.ro

Carla’s Dreams: Sub pielea mea #eroina

Carla’s Dreams: Sub pielea mea #eroina

„Op, op! eroina mea”  este refrenul care a devenit în scurt timp addictive iar melodia “Sub pielea mea” a ajuns pe buzele tuturor. #Eroina e despre ceea ce fiecare dintre noi am trăit. Mai intens sau mai puțin intens, dar la fel de copleșitor.

Ce faci când nu știi ce să faci? Momentul în care nu te poți împotrivi pasiunii pe care o simți, chiar dacă aceasta te duce spre pierzaniei. Aceasta este provocarea lansată de piesa “Sub pielea mea”

Și totuși, cine este #eroina?

Eroina este femeia-drog care îți zdruncină universul.  Cea care te face dependent de ea, dependent de iubire. Cea care te poate salva și pierde. Cazi la picioarele ei și o rogi “să nu facă prostii”.

Iubirea-pasiune poate fi mai periculoasă decât drogurile. Dependența începe fizic și cuprinde rapid psihicul. Fără să-ți dai seama nu mai deții controlul. Piesa vorbește despre genul acesta de iubire. O iubire care are în ea ceva devastator. Aceasta este dincolo de fizic, căci “Ce folos au armele/Când este pe repeat doar cadrul cu ochii tai”. Tu vezi în ea o eroină, de aici ideea de salvare prin iubire, în schimb, ea este un înger al distrugerii care “nu ține cont de inimi pe care le-a rănit atât de rău”.

Eroina are o vestimentație aparent cuminte ,”fustă până la genunchi și mâneci lungi”, exteriorul nu-i trădează potențialul de armă.  În videoclip apare cu ochelari, părul prins și ținută office. O aparență total inofensivă. Tocmai de aceea, te arunci fără să-ți mai iei precauții. Numai că, în fapt, tu nu o cunoști. Ea este alta. Atunci când afli, este prea târziu. Te-a prins în mreajă.

Muzica

Îmi plac mult acordurile de chitară de la începutul piesei. Ele ne introduc în atmosfera piesei (“M-ai mințit cu vorbele/Mi-ai aflat secretele”). Cu alte cuvintele, melodia începe cu finalul, cu deznodământul.

La un mijloc e un fel de hipnotism. Mesajul devine muzică. Refrenul “Eroina mea” transmite o poveste care n-a avut un final fericit.

Live, piesa este și mai expresivă din punct de vedere acustic. Nu ne mai lăsam furați de amalgamul de imagini din videoclip unde acestea se succed rapid, sunt pline de senzualitate, și reușesc și mută atenția privitorului de la muzică la ceea ce vede. Numai că piesa stă în picioare, chiar și în lipsa videoclipului. Mai mult, este și mai puternică (emoție și stare).

Îmi place felul în care solistul de la Carla’s Dreams pronunță cuvintele, e pasiune și personalitate în fiecare silabă. Cred că, tocmai de aceea, muzica lor sună atât de bine .

Cine sunt cei de la Carla’s Dream?

O trupă de artiști din Moldova formată din mai multe persoane, atât băieți cât și fete. Nu e vorba de trei sau patru persoane, ci de mai multe, conform interviurilor.

Băieții de la Carla’s Dream doresc să-și păstreze anonimatul și consideră că muzica trebuie să iasă în prim plan și nu persoana din spatele ei.

Fiecare piesă de-a lor este pregătită cu mare finețe, atât la nivel de mesaj (concept) cât și melodic.

Marele succes de public l-au avut cu piesa P.O.H.U.I. la care au colaborat cu INNA. Apoi au colaborat cu Loredana Groza pentru melodia “Lumea ta”. A urmat colaborarea cu Delia la single-ul “Cum ne noi” în 2015.  Acesta a stat săptămâni întregi pe locul 1 în topurile radio și TV.

“Da, mamă” este o altă piesă de succes gândită de Carla’s Dream, în interpretarea Deliei. Single-ul “Te rog” a avut un milion de vizualizări în prima săptămână de la lansare.

“Sub pielea mea” a fost lansată pe 20 Ianuarie 2016 și a avut un succes instant. În prezent a depășit 20 de milioane de vizualizări.

Pentru a afla mai multe despre trupă urmărește și acest interviu luat de Andreea Esca pentru Europa FM. “Drama îi face speciali pe cei de la Carla’s Dreams” – ne spune Ala, o cunoștință a trupei într-un interviu telefonic. Și tot aici aflăm că solistul urăște eroii și motivează de ce.

Credit Imagine: Carla’s Dreams – Sub Pielea Mea | #eroina (Official Video)

Comentarii

comentarii

Like this Article? Share it!

About The Author

Working in online. Cinema is in my veins. For me, music is life. Crazy mind, wild spirit. In the end, all that matters is doing things differently.

Leave A Response