Despre ce se poarte vorbi in sezonul estival dacă nu despre vacante? Majoritatea oamenilor  lucrează peste 330 de zile din cele 365 ale anului. Cei norocoși, isi pot lua un mini concediu in fiecare weekend, aproape când vor si cum vor. Insă, marea masa, are un singur concediu care durează intre 15 si 20 de zile. Acesta este momentul in care poporul isi amintește cum este sa trăiești.

mamaia

Ce este trist in frumoasa noastră țară este ca sunt multi oameni care n-au bani sa plece niciunde in concediu. De cele mai multe ori, stau in mijlocul familiei si se bucura de distracția televizata. Si aici ma refer la vânzători, la șoferi, bucătari, clasa muncitoare, cum li se spune, oameni care au job-uri modeste si sunt plătiți cu 10-12 milioane  pe luna. Cu acești bani oamenii abia se descurca de azi pe mâine si dacă au familie e si mai greu. ..

Oameni de lângă noi, despre care nu se vorbește, care nu apar in revistele de scandal sau in emisiunile lui Oprah… Căci nimeni nu e interesat sa vadă o gospodina in capot si papuci care sta pe canapea, in fata televizorului, cu telecomanda in mana si se uita la Un show păcătos mimând voia bună si distracția (caci, in realitate, ea site ca fun-ul adevărat e in alta parte, familia Bundy vă spune ceva?). Un fun intermediat de farmecele amăgitoare ale micului ecran. Un ecran care prostește. Care da impresia de viata furând si puținul pe care il avem (oamenii de lângă noi, experiențele reale, putința de a lua inițiativă).

Te întrebi probabil: cine are un astfel de concediu in România secolului XXI?Tu, care, in fiecare weekend, pleci la mare, ori la munte. Răspunsul e cat se poate de simplu: o țară întreagă. Poate chiar părinții tai (pe care nu i-ai mai văzut de mult), rudele, verișorii, oamenii din orășelul tău de provincie alături de oamenii care populează 92% din București.

De ce scriu asta? Fiindcă avem tendința sa uitam sa ne mai gândim la alții când nouă ne este bine, in timp ce stam tolăniți pe o plaja, uitând de tot si de toate. Pierduți in moleșeala momentului. Pierduți in amorțeala comodității. Sau, uitam sa ne gândim la cei de lângă noi in timp ce ne plimbam pe bicicletele noastre de zeci de milioane spunând-ne ca am muncit pentru banii ăștia. Insă, si ei muncesc (dacă au unde, căci sunt atâția care nu au) si încă 8 ore pe zi , zi de zi. Ei, care nu au nimic in afara de lipsuri.

As vrea sa se vorbească si despre oamenii care nu-si permit vacante, care nu au haine fancy, care stau in locuri uitate de lume, care, dacă au avut, au dat toti banii copiilor lor ca aceștia , sa facă o facultate, sa aibă un viitor, iar copii au plecat si i-au uitat. Oameni, de lângă noi, de-ai noștri, care nici nu-si mai amintesc de când n-au vazut marea (dacă au văzut-o).  As vrea sa vad povestea lor mediatizata. Asa cum e, nu in stilul tragico melodramatic al Povestirilor Adevarate.

Hai sa vedem, sa arătam realitatea!

Published by iulia

Working in online. Cinema is in my veins. For me, music is life. Crazy mind, wild spirit. In the end, all that matters is doing things differently.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *